Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna iulie in 8 zile: pomenirea Sfantului mare Mucenic Procopie (+303)

    Acest Mucenic al lui Hristos a trait pe vremea lui Diocletian, tragandu-se din Ierusalim, nascut din tata credincios, anume Hristofor, si dintr-o mama necredincioasa, Teodosia cu numele, iar numele lui, cel dintai era Neania, fiindca dupa botez, a primit numele de Procopie. Si, murind tatal sau, mama sa l-a crescut in credinta paganeasca, invatandu-l inchinarea la idoli. Dar tanarul Neania, fiind istet la minte, a deprins, repede, invatatura cartilor filozofiei elinesli. Si, ajungand la varsta barbatului desavarsit, mama sa a voit sa-l faca ostas destoinic, in slujba imparatului. Si a ajuns dregator al Alexandriei. Dar, mergand pe drum, cu doua sute de ostasi, cu porunca sa omoare pe crestini, a auzit un glas chemandu-l pe nume, Neania. Deci, rugandu-se Sfantul sa i se arate, mai lamurit, cine este cel ce graia, i s-a aratat lui o cruce in chipul cristalului si glas s-a facut de la cruce, zicand: "Eu sunt Hristos cel rastignit, Fiul lui Dumnezeu". Si l-a invatat toata taina credintei noastre. Iar el, intorcandu-se la Schitopolis, a poruncit unui argintar sa-i faca o cruce, la fel cu aceea ce i se aratase, o cruce cu trei icoane.

    Deci, fiind parat de mama sa, ca este crestin, Sfantul a fost trimis spre cercetare la Paulin, dregatorul din Cezareea Palestinei. Si, neplecandu-se el sa jertfeasca idolilor, a fost batut cumplit, incat l-au inchis in temnita aproape mort. Dar, fiind vindecat de un inger, au venit la credinta o multime de inchinatori la idoli, intre altii si mama sa, Teodosia. Si, marturisind ei pe Hristos-Dumnezeu, li s-au taiat capetele. Atunci, dregatorul a hotarat si asupra Sfantului Procopie judecata de moarte, adica, sa i se taie capul cu sabia. Si, scotandu-l afara din cetate, la locul cel de moarte, Sfantul si-a facut rugaciunea sa pentru cetate, pentru popoare, pentru cei din primejdii, pentru sarmanii, ca toti sa fie paziti prin purtarea de grija a lui Dumnezeu. Apoi, cu bucurie, si-a plecat sub sabie cinstitul sau cap si, taindu-l, si-a dat sufletul pentru Dumnezeul sau, in ziua de opt a lunii lui iulie.
 

Intru aceasta zi pomenirea sfintilor martiri Epictet si Astion.

    Pe malul lacului Razelm, care in antichitale se numea Halmyris (sol, apa sarata), nu departe de bratul Sfantul Gheorghe al Dunarii si de actualul sat Dunavatul de Jos, se afla ruinele unei fortarete romano-bizantine care au fost identificate de invatati cu cetatea Halmyris.

    Stirile cele mai ample si mai importante despre Halmyris le avem in legatura cu patimirea aici a doi martiri Epictet si Astion, poate cei mai vechi martiri de pe teritoriul Romaniei, despre care avem informatii amanuntile. Potrivit datelor din actul lor martiric, Epictet si Astion ar fi patimit, marturisindu-si credinta in Hristos, in anul 290, ca urmare a persecutiei dezlantuite de imparatul Diocletian. Tot in legatura cu martiriul lor este mentionat si primul episcop al Tomisului (cel dintai din Romania), Evangelicus, care a venit la Halmyris in acea vreme.

    Actul martiric al Sfintilor Epictet si Astion este plin de amanunte cu privire la viata, activitatea si patimirea lor. Din pacate, el ni se pastreaza astazi doar intr-o copie din secolul al XV-lea, aflata in arhiva bisericii Mantuitorului, din Utrecht.

    Sa lasam acum cuvantul acestui document, sa ne istoriseasca viata, minunile si moartea curajoasa a celor doi martiri. Pe vremea nelegiuitului imparat Diocletian, traia in partile Rasaritului (foarte probabil in Asia Mica) un preot cu numele Epictet, care ducea o viata cu totul curata si evlavioasa. Din frageda copilarie, el fusese crescut in frica de Dumnezeu, urmand poruncile Mantuitorului. Ca si odinioara Samuel, a fost cinstit din tinerete cu haina preotiei si plin de harul lui Dumnezeu el facea multe semne si minuni. Adeseori, prin puterea rugaciunii sale, putea deschide ochii orbilor, vindeca pe leprosi si pe ologi si scotea duhurile necurate din cei indraciti.

    Odata, pe cand statea acasa si-si facea obisnuita rugaciune catre Hristos, i-a fost adusa fiica unui functionar, care era paralitica in asa masuri, ca nu purea misca altceva decat limba. Tatal sau, aducand-o la usa preotului, a lasat-o afara si a intrat la sfant rugandu-l fierbinte sa-i tamaduiasca fiica. Auzind acestea, preotul a zis tatalui s-o aduca inauntru, apoi s-a rugat cu ardoare, a uns cu ulei sfintit corpul fetei si ea s-a facut sanatoasa. Inaltand rugaciuni de multumire lui Dumnezeu, impreuna cu parintii, Epictet i-a indemnat pe acestia sa faca de acum inainte fapte de evlavie in fiecare saptamana. I-a lasat apoi sa plece.

    Altadala i-a fost adus un indracit si, din momentul cand a ajuns langa omul lui Dumnezeu, duhul cel rau a inceput sa strige si sa zica timp de trei zile: "O, cruce, o, chin, nevinovat sunt pus la cazne! Cat de bine imi mergea cand eram in Frigia!" Certat de Sfantul Epictet, duhul cel rau a trebuit dupa trei zile sa paraseasca trupul in care se cuibarise. Izbavit de diavol, omul a adus indata multumire Mantuitorului Hristos.

    In alta zi i-au infatisat lui Epictet o femeie oarba. Aceasta plangea cu amar ca medicii n-o putusera vindeca si-l ruga fierbinte sa-si puna dreapta sa peste ochii ei, caci asa se va vindeca. Sfantul i-a indeplinit rugamintea si femeia si-a recapatat vederea.

    Mai departe, actul martiric povesteste intalnirea dintre Epictet si Astion. Acesta din urma era un tanar chipes, fiul unui om cu vaza din oras, foarte bogat. Mama sa era si ea de vita nobila, fiica senatorului Iulian. Parintii il iubeau nespus, fiind si singurul copil, privindu-l ca pe odorul lor cel mai de pret. In convorbirea cu tanarul Astion, Epictet ii lamureste acestuia care este adevaratul nestemat al vietii, spunandu-i ca aurul de aici nu reprezinta cea mai mare valoare, deoarece el inseala multe suflete. La fel si argintul. Vino, ii zice el, si-ti voi arata care aur trebuia sa alegi si dupa care argint trebuie sa tinzi. Este acela pe care Domnul si Mantuitorul nostru l-a dat celor ce cred in El. Tatal tau, pe care-l vezi, nu este adevaratul tau tata, ci atotputernicul Dumnezeu este tatal tau. Acesta a poruncit, si tu ai devenit om. El a hotarat, si te-ai plamadit in pantecele mamei tale. El a voit, si tu ai putut ajunge pana la varsta tineretii. De asemenea, mama noastra adevarata nu este fiinta pe care o vedem, ci aceea care ramane vesnic nemuritoare, ridicata in Hristos si prin Hristos la locas ceresc si care si de noi oamenii trebuie sa fie recunoscuta ca mama noastra sfanta, anume "Biserica".

    A doua zi, tanarul s-a sculat in revarsatul zorilor si s-a indreptat in graba spre harnica albina, in acelasi loc unde cu o zi inainte gustase din florile ceresti. Intrand in locuinta preotului lui Hristos, Astion a avut cu acesta o lunga convorbire si la sfarsit i-a zis: "Ingaduie-mi sa fiu chiar astazi catehumen si supune-ma la post atatea zile cate crezi de cuviinta; dupa trecerea acestui limp doresc sa primesc Botezul. Atunci imi voi fi insusit tot ce priveste religia crestina si, te rog ca dupa aceea sa parasim amandoi acest oras si sa ne ducem intr-o tara indepartata, acolo unde ne va indrepta Duhul Sfant, ca nu cumva tatal meu sa-mi schimbe gandul curat cu lacrimile sale".

    Dupa ce a implinit dorintele inteleptului tanar, Preotul Epiclet si ucenicul sau, Astion, au parasit orasul, s-au imbarcat pe o corabie si au sosit la granita scitilor, oprindu-se in orasul halmyrenilor, unde nu era nimeni care sa-i cunoasca sau sa le stie tara. In timpul cand cei doi barbati isi puneau in aplicare sfantul lor refugiu, parintii lui Astion isi cautau fiul si tare se tanguiau ca nu-l gasesc. Plangand, tatal zicea: "Nu stiu unde si incotro sa mai trimit slugile sa-l caute, ca sa gaseasca pe stalpul batranetilor mele, raza vietii mele, porumbelul cel mai frumos, perla orasului, inteleptul inteleptilor". Nemangaiata mama isi rupea hainele de pe ea, isi frangea mainile strigand de durere, fiindca pierduse podoaba vietii sale.

    Actul martiric da mai departe indicatii geografice asupra locului debarcarii lui Epictet si Astion, care toate duc spre concluizia ca au poposit pe meleagurile unde invataii moderni localizeaza cetatea dobrogeana Halmyris (comuna Dunavatul de Jos).

    Dupa ce s-au stabilit aici, Epictet si Astion au continuat sa duca viata lor curata, asa cum traisera in patrie. Epictet a facut si aici multe semne si minuni. Unei femei i-a vindecat fiul surdo-mut si in acelasi timp paralitic. Cel vindecat a laudat pe Dumnezeu, s-a convertit si impreuna cu el mai mult de 1000 de locuitori din Halmyris, care asistasera la minune. Si Astion a capatat darul facerii de minuni, avand o deosebita putere asupra diavolului.

    Actul martiric istoriseste ca intr-o zi, pe cand mergea grabit spre Dunare ca sa ia apa, s-a intalnit cu un om care era chinuit de duhul cel rau. Apropiindu-se de el, Astion s-a rugat, a facut semnul crucii peste frunte si peste celelalte parti ale corpului si in aceeasi clipa duhul cel rau a fugit din el graind: "prin credinta ta, O, Astion, si prin curatirea sufletului tau ai primit de la Mantuitorul putere impotriva neamului nostru".

    Alta data, Astion a vazut cum un om a cazut de la mare inaltime si zacea la pamant pe jumatate mort. In taina s-a rugat fierbinte lui Hristos, si-a amintit de Sfantul Apostol Pavel cum l-a salvat pe Eutihie, care cazuse de la o fereastra, cum Petru i-a dat putere sa mearga lui Eneea, care zacea de opt ani pe patul de suferinta. L-a implorat pentru nefericitul din fata lui, zicand ca "si acesta este unul din turma Sa". Atunci a rostit Astion catre cel cazut cuvintele Sfantului Apostol Petru: "In numele lui Hristos, ridica-te si umbla!" Astion l-a ridicat si acesta a devenit apoi unul din catehumenii sai, botezandu-l dupa aceea.

    Cei doi sfinti, Epictet si Astion, isi petreceau astfel viata in rugaciune si sfintenie facand adesea minuni si semne. Dar in vremea aceea a sosit in orasul Halmyris comandantul Latronianus, cu scopul sa rezolve unele treburi administrative si militare. In a patra zi de la sosire, i s-a raportat de catre unii din functionarii sai ca exista in oras doi straini, care ar fi "vrajitori" si "ghicitori" si ca prin cuvantarile lor au intors pe multi de la cinstirea zeilor.

    Auzind acestea, comandantul s-a infuriat si a dat ordin ca dupa apusul soarelui cei doi sfinti sa fie arestati si dusi la inchisoare. Pe drum, ei cantau psalmi, rosteau lungi si fierbinti rugaciuni si s-au inteles ca a doua zi cand vor fi dusi la judecata, sa nu spuna nimic despre familia lor si despre tara de unde veneau, ci doar sa repete ca ei sunt crestini, ca acesta este numele, neamul si patria lor si ca ei nu sunt altceva decat cinstitori ai Dumnezeului adevarat.

    Foarte devreme in ziua urmatoare, comandantul Latronianus a poruncit sa fie facuta o tribuna in mijlocul orasului si acolo sa fie chemat cat mai mult popor. Apoi, au fost adusi acuzatii, iar Latronianus abia putea sa-i priveasca, deoarece fata lor stralucea ca soarele. Epictet era un barbat cam de 60 de ani, inalt si cu barba incaruntita, iar Astion, un tanar de 35 de ani, frumos la infatisare. In cursul audierii, cei doi sfinti isi marturiseau credinta in Iisus Hristos si aratau ca ei nu pot sa se inchine zeilor. Infuriat, dregatorul a defaimat pe Dumnezeui lor si a poruncit ca amandoi sa fie legati, chinuiti si sa li se rupa carnea de pe corp cu ghiare de fier. Cei torturati nu raspundeau la toate decat eu cuvintele: "Noi suntem crestini, faca-se cu noi voia lui Dumnezeu".

    Unuia dintre judecatori, pe nume Vigilantius, auzind din gura martirilor cum cinstesc si martirisesc fara incetare credinta in Iisus Hristos, nu i-au iesit din minte aceste cuvinte timp de trei zile; in a patra zi, s-a dus si a marturisit: "Eu sunt crestin, faca-se si cu mine voia lui Dumnezeu". Vigilantius s-a dus la martiri in inchisoare, ca sa primeasca de la ei insemnul si garantia vietii. Apoi, impreuna cu casa sa, au devenit cu totii ucenicii Mantuitorului. Mai tarziu, fostul judecator a luat trupul martirilor si le-a inmormantat cu mare cinste.

    In a cincea zi, cei doi sfinti au fost iarasi adusi la judecata. Atunci Epictet a rostit o cuvantare, care s-a terminat cu cuvintele: "Noi smtem crestini". Latronianus s-a infuriat si urla ca un leu; "Aduceti sare si otet si frecati cu ele ranile de deasupra, puneti smoala si grasimi intr-un cazan si cand vor incepe sa fiarba in clocot, aruncati pe incapatanatii acestia inauntru". Auzind porunca, cei doi sfinti repetau si mai aprig cuvintele: "Suntem crestini, faca-se cu noi voia lui Dumnezeu". Dar la tortura care li se pregatise, ei au ramas nevatamati si de aceea au fost condamnati ca 30 de zile sa nu primeasca nimic de mancare si de baut. Atletii lui Hristos s-au hranit insa din bogatia Cuvantului lui Hristos, intarindu-se zilnic cu painea care coboara din cer, cantand psalmi si cantece sfinte.

    Pe cand Epictet si Astion indurau chinuri, a aparut la Halmyris un strain care, vazand pe Astion in fata scaunului de judecata, l-a recunoscut si a stiut din ce neam se trage. Degraba s-a suit in corabie, a calatorit pe mare si a ajuns la tarmul tarii de rasarit unde traiau parintii lui Astion. El le-a spus ce a vazut si auzit in legatura cu fiul lor. Actul martiric reda cuvintele pe care le-au rostit parintii lui Astion, cand au aflat aceasta veste cu totul neasteptata. Mama a zis ca vrea sa devina crestina si ca, daca ar fi nevoie, va infrunta si martiriul. Insotiti de trei slujitori, parintii s-au imbarcat in graba si calatorind pe mare au ajuns in orasul Halmiris, din tara scitilor (Dobrogea). Aici, ne spune actul martiric, ca "episcopul si intaistatatorul sfintelor biserici, era prea fericitul Evangelicus".

    Dupa scurgerea celor 30 de zile au fost adusi din nou in fata judecatii cei doi martiri. Latronianus a inceput prin a zice ca el inca nu stie de unde vin ei si din ce neam se trag si fiindca ei nu vor sa spuna ii considera demoni; apoi ii condamna la moarte prin taierea capului. Atat Epictet cat si Astion si-au marturisit din nou credinta in Hristos, zicand ca ei demoni nu sunt, ci ca ei au scos demoni din oameni cu ajutorul lui Hristos, si anume pe acei demoni pe care judecatorii ii cinstesc si li se roaga ca la niste dumnezei. Auzind acestea, Latronianus a poruncit slujitorilor sa-i loveasca peste gura cu pietre si sa-i lege din nou. Dar pentru ca si in urma acestor chinuri ei au ramas senini si veseli, dregatorul a dat ultima porunca, cerand sa fie scosi afara din cetate si acolo sa li se taie capul. Cu bratele intinse si cu privirea ridicata la cer, mucenicii au rostit o lunga rugaciune, iar poporul a raspuns "amin!". Epictet a lasat mai intai pe Astion sa i se taie capul; acesta, spunand o rugaciune, a terminat-o cu cuvintele Mantuitorului: "In mainile Tale incredintez duhul meu". Epictet s-a asezat peste trupul ucenicului sau si indata i s-a taiat si lui capul. Toti cei care au fost de fata, crestini ori pagani, se minunau de bunul invatator Epictet si de desavarsita ascultare a ucenicului sau; cu lacrimi ei au adus multumire lui Dumnezeu.

    Actul martiric spune mai departe ca trupurile mucenicilor erau albe ca zapada si ca cei care sufereau de vreo boala, durere sau aveau griji, si se atingeau cu credinta de ele, sau le sarutau cu evlavie, se vindecau. La apusul soarelui, Vigilantius impreuna cu toata casa sa si altii crestini au venit de au luat trupurile martirilor, au turnat peste ele mir si alte miresme de pret, si cantand psalmi si imnuri le-au inmormantat intr-un loc potrivit. Si, spre slava lui Dumnezeu, spune autorul actului martiric, se fac acolo multe minuni pana in ziua de azi.

    Dupa decapitarea celor doi martiri si inmormantarea lor, Latronianus a innebunit si si-a terminat viata in chip jalnic.

    In a treia zi dupa inmormantare, Astion i s-a aratat lui Vigilantius spunandu-i ca in ziua aceea vor sosi parintii sai ca sa-l caute; il roaga sa mearga in port, sa-i primeasca, sa le dea gazduire si sa-i mangiie. Ducandu-se in port, Vigilantius gaseste pe parintii lui Astion, care tocmai sositi se interesau de soarta fiului lor si voiau, inainte de orice, sa mearga sa-l vada. Vigilantius le-a povestit cum Astion plecase cu trei zile mai inainte intr-o tara indepartata, apoi, infatisandu-le cu vorbe alese frumusetile ceresti si ale vietii vesnice, le spune adevarul despre moartea fiului lor, adaugand ca toti cei care se invrednicesc de un asemenea sfarsit sunt numiti "Martiri". Timp de o saptamma parintii lui Astion au avut convorbiri cu Vigilantius, in urma carora ei se convertesc la credinta crestina. Preotul Bonosus care, pentru a scapa de urmarire, se ascunsese intr-un loc tainuit, ii face catehumeni si dupa 40 de zile de la moartea lui Astion sunt botezati de episcopul Evangelicus. Acesta din urma ramane cu ei 8 zile, dupa care pleaca in alt oras apropiat. Parintii lui Astion se intorc apoi in patrie, luand cu ei pe Vigilantius si pe preotul Bonosus.

    Pentru noi, romanii actul martiric al sfintilor Epictet si Astion are o deosebita valoare, fiindca, in afara de cel care istoriseste patimirea Sfantului Mucenic Emilian la Durostor (Silistra), este singurul cu care literatura aghiografica dobrogeana se poate mandri. El ne lumineaza pagini intregi din viata religioasa a Dobrogei, in vremea cand crestinismul era nu numai persecutat, dar reactia oficialitatilor impotriva lui atinsese cote maxime.

    Potrivit datelor din actul martiric, Epictet si Astion si-au dat viata si au sfintit pamantul Dobrogei cu sangele lor in ziua de 8 iulie, pe vremea imparalului (in act "tiranului") Diocletian si a comandantului Latronianus.

    Prin exemplul vietii lor si taria credintei, pecetluita cu moarte muceniceasca, Sfintii Epictet si Astion au impodobit literatura aghiografica din primele secole si s-au inscris in calendarul religios al romanilor ca doua nestemale, demne de cinstirea tuturor timpurilor. Dumnezeului nostru slava! Amin.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre grija lumii acesteia.

    Nu este lucru bun grija cea fara de masura, ci, mai bine este, sa se smereasca omul inaintea lui Dumnezeu, Care ne poarta de grija, dupa cuvantul care zice: "Arunca spre Domnul grija ta si El te va hrani" (Ps. 54, 25). Sa nu dai griji lumesti sufletului tau, pentru ca, pe multi, i-a pierdut grija si nu este intr-insa nici un spor. Pentru ca, din grija lumeasca, se vatama taria inimii, si, precum molia strica hainele si cariul lemnul, asa grija lumeasca, a omului, ii vatama inima. Drept aceea, noi insine sa nu intram in grija lumeasca, ci in lacrimi si suspine si intr-o iubitoare de osteneala, rugaciune catre Dumnezeu si intru privegheri sa petrecem si sa ne trezim; si asa vom primi, de la Dumnezeu, ajutor si izbavire.


 


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre citirea dumnezeiestilor Scripturi.

    Zis-a Domnul: "Tot carturarul, care invata despre Imparatia Cerului, asemenea este ca un om gospodar, care scoate din camara sa lucruri noi si vechi". Pentru ca numai acela este un adevarat carturar, cel care citeste dumnezeiestile Scripturi, cu osteneala si cu osardie, cel care, din aceste Scripluri, isi face comoara, adica intelegerea legilor celei vechi si, a celei noi, si, la vreme de trebuinta, scoate invatatura din ele. Iar cei care n-au ravna pentru invatatura Scripturii, aceia nu sunt gospodari, neavand, nici ei insisi, si nedand nici altora numic, murind de foamea neintelegerii. Pentru ca, precum pamantul, fara ploaie, chiar de ar arunca cineva samanta in el, nu poate sa rodeasca, asa si sufletul, de nu se va adapa cu Scripturile, nu va putea sa dea roade bune. Deci, mare rautate este sa nu intelegi Scripturile si sa umbli, ca un animal necuvantator, putand ajunge la multe rataciri. Caci viata, in necunoastere, este o viata plina de lenevire si orbire sufleteasca. Si, precum cel lipsit de lumina nu umbla drept, asa si cel ce nu citeste dumnezeiestile Scripturi, in multe rataciri se impiedica. Pentru aceasta, ne invata Apostolul, zicand: "Luati aminte la citire, la invatatura si la mangaiere". Deci, fratilor, sa nu ne lenevim, ci sa citim Sfintele Scripturi si sa invatati si pe altii, ca indoita plata sa luati de la Dumnezeu.
 


Intru aceasta zi, cuvant din viata Sfantului Ioan Milostivul.

    Multi din cei din Alexandria, ravnind la cele din vremea Apostolilor, isi vindeau averile lor si, aducand pretul vanzarii, il puneau in mainile Sfantului Ioan, rugandu-se ca sa-l imparta el saracilor. Deci, apropiindu-si, unul dintr-insul i-a adus Sfantului Ioan sapte livre si jumatate de aur, adeverind ca, din banii acestia, nu i-a mai ramas lui nimic. Si cerea doua daruri, sa le ia de la dansul: sa se mantuiasca copilul sau, cu rugaciunile Sfantului, si sa se intoarca, fara primejdie, corabia lui, care era trimisa in Africa. Deci, dupa ce au trecut treizeci de zile de rugaciune, a murit fiul sau. Si a treia zi dupa moartea copilului, sosind corabia din Africa si ajungand in dreptul farului, a venit o furtuna cumplita, incat toata incarcatura s-a prapadit si numai corabia, cu cei din ea, au scapat. Deci, vestea despre copil auzind-o, cu putin mai inainte, si durerea inca stapanindu-l, a venit asupra lui si intrislarea pentru corabie: si acestea , l-au cufundat, cu totul, in mahnirea cea mai mare. Acest lucru aflandu-l si patriarhul, s-a intrislat tot atat de mult. Si se ruga lui Dumnezeu, sa se atinga, in chip nevazut de sufletul aceluia si sa indeparteze viforul mahnirii si sa-l prefaca in alinare. Deci, in noaptea urmatoare a venit, inaintea omului, in vis, un barbat asemenea cu chipul patriarhului, zicand catre dansul: "De ce esti intru atata mahnire ? Oare, nu tu m-ai rugai sa cer lui Dumnezeu sa se mantuiasca fiul tau? Si, iata, cu darul lui Dumnezeu, s-a mantuit, fiind eliberat, nevatamat, din rautatile vietii. Caci, daca ar fi avut o viata mai lunga, rau ar fi iesit si nevrednic de Facatorul sau ar fi fost. Iar, pentru corabie, sa nu te indoiesti. Ca, de n-ar fi fost rugat preabunul Dumnezeu, de smerenia mea, trebuia sa se trimita in adanc, impreuna, si toti barbatii din ea. Si, pe langa incarcatura, ai fi pierdut si pe fratele tau si pe ceilalti. Deci, nu trebuie sa te mahnesti, ci mai mult, cu multumire, se cuvine a rabda cele intamplate. Ca nimic, din cele ce se fac de la Dumnezeu, nu este nejudecat, chiar daca de multe ori, judecatile Lui sunt necunoscute noua". Apoi, dupa ce s-a desteptat din somn, barbatul si-a simtit mangaiata inima sa si, mergand indata, a cazut la picioarele fericitului patriarh, multumindu-i mult si povestindu-i visul. Iar patriarhul il sfatuia, zicandu-i ca n-a fost darul lui, ci, dimpotriva, darul lui Dumnezeu, Cel ce ocarmuieste totul, spre folos. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE