Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna ianuarie in 30 zile: Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur
Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur
 Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor, pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam : bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !
 
    Pe acesti trei Sfinti Parinti: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, ii sarbatorim astazi laolalta, ca pe cei mai mari invatatori si Pastori ai Bisericii, din toata istoria crestinatatii. Viata lor sfanta si invataturile lor alcatuiesc, adica, niste indreptare de ortodoxie, vrednice de toata lauda si increderea. Este o dovada limpede ca este ratacire sa nu crezi ca ei. Ei arata la treapta cea mai inalta "drumul imparatesc" in Biserica Ortodoxa. Ei sunt adevaratii ctitori ai Ortodoxiei. Si pentru ca, pe langa darul talmacirii Sfintelor Scripturi, ei s-au invrednicit si de inalta treapta a arhieriei, ei sunt cunoscuti indeobste sub numele de Sfintii Trei Ierarhi.

    Viata lor se afla istorisita la zilele in care se face pomenirea fiecaruia din ei, in parte. Asa, viata Sfantului Vasilie se afla la 1 ianuarie, viata Sfantului Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar viata Sfantului Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie si la 27 ianuarie. Astazi praznuim doar roadele pe care multa lor stradanie le-a adus Bisericii Mantuitorului Hristos.

    Asa, mai intai, cei Trei Ierarhi au trait toti cam in aceeasi vreme, adica in secolul IV, si toti trei au adus Ortodoxiei si Bisericii chezasia si stralucirea sfinteniei unor oameni cu inalta stiinta de carte, cunoscand, adica, nu numai adancurile invataturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, mostenita de la Apostoli, ci pretuind, de asemenea, si toata stiinta si filosofia pagana a vremii lor.

    Vietuind, apoi, in anii cand Biserica crestina, abia scapata din prigonirile cele sangeroase ale imparatilor romani, ajunsese primejduita de ereziile de la dreapta credinta, din pricina multimii invataturilor gresite ce se ivisera, Sfintii Trei Ierarhi au dus o lupta grea si fara incetare, pentru adevarata intelegere, pentru pazirea dreptei credinte apostolice, cu privire, indeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seama Taina a credintei crestine. Si invatatura lor a ramas invatatura ortodoxa, de atunci, de azi si de totdeauna.

    Fiind toti trei mari ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare din ei in felul sau.

    Sfantul Vasilie, de pilda, a fost totodata si pastor al mirenilor, dar si mare indrumator al calugarilor. Cele mai vestite cuvantari ale lui, din amvon, sunt talcuiri din Cartea Facerii si talcuiri la Cartea Psalmilor. Cat priveste randuielile date de el calugarilor, acum 16 veacuri, ele dainuiesc si astazi. Vrednic de insemnat este locul pe care Sfantul Vasilie il da muncii, alaturi de rugaciune, in viata calugarilor. Cu adevarat invatator al mirenilor, el uneste cuvantul cu fapte, chemand pe cei bogati sa sprijine asezamintele crestine intemeiate de el, pentru ajutorarea saracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi si neputinciosi din cetate. Mai amintim, in sfarsit, ca Sfantul Vasilie si Sfantul Ioan Hrisostom s-au straduit si cu infrumusetarea si desavarsirea Sfintei Liturghii din timpul lor, si cele doua Liturghii: Liturghia Sfantului Ioan si Liturghia Sfantului Vasilie, poarta si astazi numele lor si se savarsesc in Biserica Ortodoxa, asa cum le-au desavarsit ei.

    Tot in felul sau, a folosit amvonul si Sfantul Grigorie de Nazianz. Vorbitor innascut, poet si mare teolog, Sfantul Grigorie si-a castigat renumele de "Cuvantator de Dumnezeu", adica renumele de teolog, talmacind pe intelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care cazuse atat de mult in ratacirea lui Arie, incat in toata capitala imperiului nu mai ramasese decat o singura biserica ortodoxa, biserica Invierii, dupa cinci ani de cuvantari in aceasta biserica, starea lucrurilor s-a rasturnat si in toata capitala, nu mai ramasese decat o singura biserica a lui Arie, toate celelalte fiind ortodoxe. Pentru aceasta a si fost el ales patriarh al Constantinopolului. Putini teologi s-au ridicat la inaltimea si la adancimea teologiei lui. Cele mai vestite din cuvantarile lui sunt Cele cinci Cuvantari Teologice, tinute de el in biserica Invierii din Constantinopol.

    In ceea ce priveste pe Sfantul Ioan Gura de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales, pentru invatarea mirenilor, chemandu-i spre intoarcerea la Dumnezeu si la milostenie, de la cei mai smeriti, pana la cei, mai semeti, imbarbatandu-i si dojenindu-i si dandu-le ca pilda viata sa de nevointa, dar si de darza barbatie. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept marturie a cuvantarilor lui, el a lasat Bisericii, Talmacirea Evangheliei dupa Matei si Talmacirea celor 14 Epistole ale Sfantului Pavel. Talmacirile lui sunt o adevarata evanghelie practica.

    In sfarsit, Sfintii Trei Ierarhi s-au asemanat intre ei si prin slabiciunea lor trupeasca. Toti trei au avut o sanatate plapanda. In slabiciunea vasului lor trupesc salasluia insa, taria cea neasemanata a Duhului si cuvantul lor era unit cu fapta.

    Impodobiti cu asemenea daruri, Sfintii Trei Ierarhi au fost slaviti in toata lumea crestina, dar, mai cu osebire, in imparatia dreptcredincioasa de rasarit, atat de mult, incat, in chip neasteptat, slavirea lor a ajuns o pricina de dezbinare intre credinciosi, acum aproape o mie de ani in urma, pe vremea cand in Constantinopol carmuia cucernicul imparat Alexie, din neamul Comnenilor.

    Erau crestini care-l socoteau pe Vasilie mai mare dintre cei Trei Ierarhi ca unul care, ca nimeni altii, a unit cuvantul sau cu fapta. Altii, coborandu-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau fruntas al lor pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de aur, mai mester la cuvant decat toti si indemnator la aspra pocainta. Si neintelegerea ajunsese atat de mare, incat crestinii se impartisera in cete, care se dusmaneau intre ele.

    Deci, facandu-se cinstirea lor piatra de poticnire, Sfintii n-au rabdat o ruptura ca aceasta. Drept aceea, s-au aratat ei, mai intai, cate unul, apoi, toti trei laolalta, unui, episcop intelept, care pastorea in acea vreme cetatea Euhaitelor, anume Ioan, si i-au grait asa: "Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

    Si, ascultand porunca Sfintilor, acest minunat barbat, Ioan episcopul Euhaitelor, a randuit pomenirea laolalta a Sfintilor Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea imparatului Alexie Comnenul, adunand, ca intr-un singur glas, cele trei chemari ale Ortodoxiei : chemarea calugareasca a Sfantului Vasilie, inalta teologie a Sfantului Grigorie si Evanghelia practica a Sfantului Ioan. Amintim ca, tot in cinstea Sfintilor Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupul al Moldovei a inaltat minunata biserica din Iasi, care a uimit multa lume prin frumusetea podoabelor ei. Cu rugaciunile acestor Trei Ierarhi, Hristoase, Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor Sfintilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor si pe noi, la unire si la pasnica asezare, ne pazeste si cerestii Tale Imparatii ne invredniceste, ca binecuvantat esti in vecii vecilor! Amin.


 


Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Ipolit, papa al Romei, si a celor impreuna cu dansul Censorin, Sabin si Hrisia fecioara si a celorlalti douazeci de Mucenici.

    Acestia au trait pe cand imparatea Claudiu (41-54), loctiitor al lui fiind Ulpius Romul. Si Censorin era intaiul sfetnic la curte, magistru cu dregatoria. Si, parat fiind si intrebat, a marturisit pe Hristos, pentru aceea in temnita l-au aruncat. Si multe minuni se faceau de dansul, cu puterea lui Hristos, incat si un mort a inviat. Care lucru vazandu-l, toti ostasii ce se intamplasera acolo, au crezut in Hristos; drept aceea, le-au taiat capetele, fiind la numar douazeci. Apoi, au adus si pe fericita Hrisia fecioara, la intrebare, ca pe o crestina, pe care spanzurand-o, cu vine de bou au batut-o si cu foc i-au ars coastele ei si au aruncat-o in temnita si, iarasi dupa cateva zile scotand-o, cu pietre i-au sfaramat falcile si cu ciocan de plumb au batut-o pe spate, apoi, o piatra legandu-i de grumajii ei, intru adancul marii au aruncat-o. Si asa, Sfanta fecioara si-a sfarsit patimirea sa, cea pentru Hristos. Iar fericitul Sabin cu ciocan greu a fost batut pe trup si pe un lemn spanzurat si cu faclii ars; niste munci ca acestea rabdand si lui Dumnezeu multumind, si-a dat duhul. De acestea instiintandu-se, marele Ipolit arhiereul a mers la Roma, la dregator si i-a mustrat salbaticia si neomenia sa, bautor de sange numindu-l pe el, iar pe Hristos Dumnezeu si Facator a toate, cu indrazneala L-a marturisit. Deci, de slujitorii dregatorului, a fost batut si alte muncii au facut lui paganii, apoi legandu-i lui mainile si picioarele, in mare l-au aruncat. Si asa, mucenicia implinindu-se, imparatiei lui Dumnezeu s-a facut mostenitor.


 
 

Intru aceasta zi, cuvant, ca sa nu osandim pe nimeni pentru nici un lucru.

    Intr-o manastire de obste, au fost doi calugari, mari cu viata si care s-au invrednicit a vedea Darul lui Dumnezeu asupra fratilor lor. Iar pentru oarecare trebuinta, a iesit unul din ei inaintea portii manastirii si a vazut pe cineva mancand de dimineata si i-a zis lui: "Oare la vremea aceasta mananci paine vinerea ?" Iar a doua zi a fost slujba, ca de obicei. Deci, privind fratele lui, a vazut Darul lui Dumnezeu departat de la dansul si s-a intristat. Iar cand a venit in chilie, l-a intrebat: "Ce ai facut frate, ca nu vad, ca mai inainte, Darul lui Dumnezeu peste tine ?" Iar el, raspunzand, i-a zis lui: "Eu nu stiu sa fi gresit, nici cu lucrul, nici cu gandul." Zisu-i-a fratele: "Oare nici cu cuvantul n-ai gresit ?" Iar acel frate si-a adus aminte de toate si le-a spus, zicand: "Ieri, am vazut pe cineva, care, afara din manastire, manca dimineata si i-am zis lui: Au la aceasta vreme mananci vinerea ? Acesta este pacatul meu, deci, te rog osteneste-te, cu mine impreuna doua saptamani si te roaga lui Dumnezeu pentru mine, ca iarasi sa-mi dea Darul Sau."

    Si au facul post si dupa doua saptamani a vazut iarasi Darul lui Dumnezeu venind peste fratele si s-a mangaiat si au laudat pe Preabunul Dumnezeu.

    Drept aceea, fratilor, sa nu osandim pe nimeni, ci de ale noastre pacate sa ne ingrijim.
 


 


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre minciuna si clevetire.

    Rogu-va pe voi, fratilor, parasiti-va de vatamarea cea pierzatoare, adica de clevetire si de minciuna si sa lepadati de la voi aceasta tiranie. Ca minciuna este intaiul pacat si mestesug al diavolului, ca prin ea intai a amagit pe Adam si pe tot neamul nostru l-a bagat in pierzare. Ca, desi unii socotesc ca minciuna este un mic pacat si din obicei mint unii allora, alte pacate le marturisesc si le parasesc pe ele, iar minciuna nici n-o marturisesc, nici nu o parasesc. Si nu aud pe Proorocul ce zice: "Pierde-voi pe toti cei ce graiesc minciuna" (Psalmi 5, 6). Si iarasi: "Pe cel ce clevetea, intru ascuns, pe vecinul sau, pe acela l-am izgonit" (Psalmi 100, 6).

    Clevetirea a rasturnat case mari din temelie. Iata, numai unul este clevetit, iar supararea si plansul la multi ajunge si intra, adica la copiii lui si la cei apropiati si la prieteni. Deci, plangerea si suspinul acestora, cum va slobozi, oare rugaciunea clevetitorilor acelora, ca sa ajunga la auzul lui Dumnezeu? Ca si lumanarile lor se sting si jerfele lor neplacute le fac suspinele. Pentru care, bine a zis David: "Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene si limba cea plina de mandrie." (Psalmi 11, 3). Pentru ca si asupritorii fac pacat ca furii si talharii. Ba inca asupritorii sunt si mai amari decat furii si talharii, de vreme ce, acestia au macar putina pricina, adica saracia si foamea si golatatea. Si, ei fura noaptea, pe intuneric, si temandu-se. Iar asupritorii si cei ce iau mita fura ziua, la lumina si pe frati lor jefuindu-i, le fac lor nedreptati mari. Inca si de desfranare si de spurcaciunea sunt plini, de care Apostolul porunceste sa fugim, zicandu-ne: "Fugiti de desfranare! Caci tot pacatul pe care il fac oamenii, afara de trup este, iar cela ce se desfraneaza intru al sau trup greseste." Si iarasi: "Nu va inselati, ca nici preadesfranatii nici desfranatii, nici betivii nu vor intra intru Imparatia lui Dumnezeu", daca nu se vor curati pe ei prin pocainta mare.

    Multi aduc aici o socotinta proasta, zicind ca, adica, asa sunt facuti unii, oamenii infierbantati spre pofta trupeasca, si nu pot sa se infraneze, iar altii, fiind facuti reci la trup, pot sa se infraneze. Dar eu, aceasta socotinta, cu o mica pilda o voi strica.

    Daca intr-adevar, omul este neinfranat spre pofta dupa fel si dupa fire, apoi cum se face ca, atunci cand cineva voieste sa faca vreun rau, silit fiind de pofta, indata ce vede trecand vreun judecator pamantesc nu-si zice ca de felul meu sunt asa talhar si desfranat, sa nu fug dar de dansul, ci dimpotriva, indata ce-l vede, fuge de gresala aceea. Si, atunci, cum este cu pofta aceluia, dupa fel si dupa fire? Si daca frica unui judecator pamantesc poate sa piarda pofta aceea, spre gresala, atunci, cu cat mai vartos frica Infricosatorului Aceluia si Atotvazatorului Judecator este in stare sa piarda din noi toata pofta spre pacat? Dar, de vreme ce nu avem frica Lui intru noi, pentru aceea si graim socoteli si motive de acestea si de acele fapte necurate suntem plini. Apoi, inca ne si infuriem, banuind ca ne-ar fi poruncit noua grele porunci, iar pe noi insine nu ne osandim.

    Sa ne sfiim, deci, de Stapanul Ceresc, ai carui ochii sunt mult mai luminosi decat soarele. Care de-a dreapta Tatalui sta si vede pacatele si faradelegile noastre, macar atat cat ne sfiim de un judecator pamantesc. Ca, altfel, aproape nu-i zicem asa: "Tu, acolo la inaltime esti, iar noi de Tine nu ne temem." O, mare este rabdarea lui Dumnezeu, A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE