Luna ianuarie in 22 zile:
Sfantul Apostol Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel (+109).
Aceasta
a fost din cetatea Listra, si din tara Licaoniei (Asia Mica), tragandu-se
din tata grec si din mama evreica. Eunice cu numele, binecredincioasa,
ca si mama ei Loida, si, a fost ucenic iubit al marelui Pavel Apostolul
(51-68).
Pomenind de acest ucenic al sau, Sfantul
Pavel scrie ca Timotei cunostea Sfintele Scripturi din pruncie si ca se
bucura de un nume bun intre crestinii din tara lui. Aceste bunatati si
alte daruri de inima, de minte si de zel neobosit, au indemnat pe fericitul
Pavel sa ia aminte si sa-l ia pe Timotei ca tovaras de lucru apostolesc,
tot timpul vietii sale, scoala si slujire in care fericitul Timotei s-a
dovedit tototdata si un adevarat om al lui Dumnezeu, dar si un iubit fiu
duhovnicesc si apostol, ucenic al marelui Apostol.
Deci, a insotit pe Pavel, propovaduind
impreuna cu el pe Hristos, in Efes, in Corint, in Macedonia, in Atena,
la Roma, la Ierusalim, in Spania si in alte multe locuri si a avut partea
fericita sa fie inchis, pentru Domnul nostru Hristos, marturisind credinta
in fata unui mare numar de martori. A fost hirotonit episcop de Efes, de
Sfantul Pavel, la intoarcerea acestuia de la Roma, catre anul 64 si, ramanand
in Efes, i s-a incredintat si grija bisericilor din Asia, macar ca era
inca tanar si nedeprins la carmuirea Bisericii lui Dumnezeu. Drept aceea,
s-a invrednicit a i se scrie doua epistole, una din Macedonia, alta din
Roma, unde Pavel era inchis a doua oara, epistole din care se vede cat
era de iubit si indrumat de marele sau dascal, epistole care se pot citi
si astazi in sirul Epistolelor pastorale din Noul Testament: "Adu-ti aminte
si inflacareaza darul lui Dumnezeu, care este intru tine, prin punerea
mainilor mele", ii spune el indeosebi. In cea de a doua epistola, mai ales,
Pavel, presimtind ca i se apropie sfarsitul, ii marturisi lui Timotei dorinta
lui de a-l vedea la Roma, inainte de a muri.
Si a pastorit acest fericit Timotei,
ca episcop, marea cetate a Efesului, inainte si in vremea surghiunirii
Sfantului Evanghelist Ioan, in insula Patmos. Si asa, implinindu-si cu
vrednicie lupta cea buna a sa, bine si nestirbita pazind, adica vistieria
credintei si a vietii crestine si hirotonind multi urmasi, diaconi, presviteri
si episcopi, Bisericii lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Timotei s-a mutat
la Domnul, fiind ucis cu pietre si cu pari la sarbatoare barbara din Efes,
Catagrion numita, in anul 97, in zilele imparatului Nerva-Traian. Iar sfintele
lui moaste au fost aduse la Constantinopol si asezate in biserica Sfintilor
Apostoli, din porunca imparatului Constantiu, fiul marelui Constantin,
la anul 356.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului si Preacuviosului
Mucenic Anastasie persul (+628).
Slavitul
Mucenic Anastasie a fost din Persia, pe vremea lui Cosroes, care imparatea
peste persi si a lui Eraclie (610- 641), care imparatea la romani. Tinutul
Razeh era patria sa iar locul de nastere, orasul ce se numea Nun. Si era
numele sau, mai inainte, Magundat, fecior al unui vrajitor, anume Vava,
de la care a invatat mestesugul vrajitoriei, inca din tinerete. Si, ajungand
Magundat la varsta de barbat, a fost randuit in ceata ostasilor, ce se
chema a Tironilor, si petrecea in cetatea imparateasca, slujind lui Cosroes.
Deci, pradand persii locurile sfintei
cetati a Ierusalimului au prins multime de robi si a fost luat de dansii
si cinstitul lemn al Cinstitei Cruci, pe care Iisus Hristos, Domnul, a
rabdat patima cea dupa trup; si se dusese vestea de minunile ce facea Sfanta
Cruce in tara lor, incat se zicea: "Dumnezeul Crestinilor a venit la noi."
Deci, deodata, i s-a aprins lui Magundat sufletul in taina si, fiind biruit
de Darul lui Dumnezu, incerca cu multa osardie sa cunoasca taina credintei
si, afland de la un credincios toata randuiala crucii, a crezut in Hristos.
Si avea Magundat un frate dupa trup
si erau amandoi in ceata aceluiasi conducator, trimis cu oastea sa, de
imparatul Persiei, la razboi in imparatia greceasca. Deci, afland ca la
Calcedon, imparatul Eraclie a infrant armatele persilor, Magundat s-a despartit
de fratele sau si a mers la Ierapolis si, afland un argintar, de acelasi
mestesug cu el, a ramas o vreme lucrand acolo, iar, mai apoi, s-a dus la
Ierusalim si, botezandu-se in sfanta cetate, s-a numit Anastasie. Deci,
alegand el viata monahiceasca, a mers la manastirea Sfantului Sava si a
luat sfanta schima a monahilor. Si a strabatut acolo toata calea cea sfanta
ce duce pe om la fapta cea buna, ca, invatand sfintele carti si psaltirea
pe de rost, dar, mai vartos, pornindu-si si mai infierbantat dorul ce avea
catre Dumnezeu, se ruga sa-si savarseasca viata prin mucenicie si prin
sange, iar, vazand pe peretii bisericilor chipurile sfintilor si citind
din carti, ca si cum ar fi fost aievea, mult se aprindea spre urmarea acestora.
Iar cand s-au implinit sapte ani de
la venirea lui in manastire, i s-a aratat lui in vis, ca s-a apropiat de
el un barbat luminat, tinand un pahar de aur plin de vin zicandu-i: "Primeste
si bea." Si, luandu-l el, l-a baut tot. Si inca in somn fiind, intelegea
ca acesta era semnul cel dorit de el, al poftei ce avea sadita in inima
sa, ca sa marturiseasca pentru Hristos. Si, inca praznicul Sfintei invieri
fiind, impartasindu-se cu Sfintele Taine, a iesit din manastire si s-a
dus in Cezareea Palestinei. Si, in aceea vreme, persii stapaneau Palestina
si locuiau acolo.
Deci, mergand el pe ulite si vazand
pe vrajitorii persi si vrajile lor, si mult batjocorind cele ce faceau
ei, iar pe sine numindu-se ca este crestin, a fost prins de dansii si adus
la Marzavan, domnul lor. Si stind cu indrazneala in fata lui si marturisindu-se
ca este crestin, acela a poruncit-sa fie pus in lanturi si sa care pietre.
Si, mergand la osanda, multi din neamul lui isi bateaujoc de el, smulgandu-i
barba, rupandu-i haina, si tot felul de batjocuri aruncand asupra lui,
ca socoteau credinta in Hristos o ocara adusa neamului lor. Si, batut fiind
foarte rau, a fost adus in fata lui Cosroes, imparatul persilor. Si, marturisind
pe Hristos si neprimind a se intoarce, iarasi, spre legea lor cea paganeasca,
dupa ce a fost batut cu toiege fara mila, l-au spanzurat de o mana, atarnandu-i
o piatra dedesupt. Deci, ramanand neclintit in credinta, i-au pus un lat
de grumaz si, abia rasufland, i-au taiat capul.
Si asa s-a savarsit in Domnul Sfantul
Mucenic Anastasie persul, la 22 ianuarie anul 628.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre un
staret si un demon.
S-a
suit odinioara un staret, din Schit in Ternuf, unde locuia singur; si i-au
adus lui, pentru osteneala postului, putin vin. Insa oarecine, auzind de
dansul, a adus la el pe un indracit. Deci, a inceput demonul a cleveti
pe batran si a zice: "Au la acest bautor de vin m-ati adus adus pe mine
?" Iar staretul, smerindu-se nu voia ca sa-l scoata pe el deodata. Insa,
pentru ca-l ocara demonul, i-a zis: "Cred lui Hristos, ca nu voi sfarsi
sa beau paharul acesta, pana ce nu vei iesi tu, demone." Si cum a inceput
staretul a bea, a strigat demonul tare si a zis: "Ma gonesti pe mine, o
batranule !" Si mai inainte pana a nu sfarsi paharul de baut, a iesit dracul,
prin voia lui Hristos.
Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui
nostru Efrem Sirul, de suflet folositor.
Sa
nu-ti cheltuiesti toata vremea vietii tale intru grija trupului tau. Ci,
cand va flamanzi trupul si hrana va cere, adu-ti aminte ca si sufletul
tau de aceeasi hrana are trebuinta. Si, precum trupul, daca nu se va impartasi
de hrana cea trupeasca, moare, asa si sufletul, daca nu se va impartasi
de cea duhovniceasca. Ca indoit este omul: si cu suflet si cu trup. Si
pentru aceasta zicea Iisus: "Deci, tu, iconomule, da pe cele ale sufletului,
sufletului, si pe cele ale trupului, trupului." Nu numai pe trupul tau
sa-l hranesti, iar pe suflet sa-l lasi lipsit si mort de foame. Pentru
acest fel suflet zice Apostolul: "Iar vaduva care se ospateaza numai cu
trupul, moarta este de vie." (Tim. 5, 6). Deci, sa nu lasi sufletul tau
sa moara de foame deci hraneste-l pe el cu cuvintele lui Dumnezeu, cu psalmi
si cu laude si cu cantari duhovnicesti, cu citirile dumnezeiestilor scripturi,
cu ajunari si cu privegheri, cu lacrimi si cu milostenii; cu nadejdea si
cugetarea bunatatilor celor ce vor sa fie, celor vesnice si nestricacioase.
Acestea si cele asemenea acestora sunt hrana si viata sufletului.
Pentru care si marele Prooroc zicea:
"Facutu-mi-s-au lacrimile mele painea ziua si noaptea" (Psalm 41, 3). O,
fericit suflet al Proorocului David, incaperea si salasul Sfantului Duh
! In fiecare zi si noapte plangea. Iar noi nici macar un ceas nu voim sa
ne umilim si sa ne pocaim. O, cata bucurie se face in cer, cand omul pacatos
pe pamant va lacrima si va lepada obiceiul cel rau si va uri pacatul si
va zice: "Spre toate poruncile Tale m-am indreptat, toata cale nedreapta
am urat." (Psalm 118, 128). Sa nu fii obraznic, ca sa nu fii urat de toti
sa nu-ti pricinuiesti semetie, sa nu dai odihna niciodata trupului tau,
ca sa nu se faca greutate sufletului tau, defaimarea sa nu-ti rapeasca
dorinta ta, deznadajduirea sa nu-ti incuie pocainta ta, trufia sa nu te
traga in jos de la ceruri, sa nu vadeasca grairea cele ascunse ale tale,
invidia ta, sa nu intunece pe cineva. Nebunia sa nu orbeasca priceperea
ta. Sa nu intunece trandavia intelepciunea ta, sa nu domneasca prostia
peste mintea ta, nesocotinta sa nu schimbe chibzuinta ta, nici altceva
din cele oprite, tainuindu-se de minte, sa intre pe ascuns in inima ta
si sa te fure de la Imparatia lui Dumnezeu. Ci, trezeste-te, dupa cum este
scris, cugetand ziua si noaptea, ca nu cumva cel rau sa afle mintea ta
desarta de cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu si sa-si semene, intru dansa,
samanta sa.
Vrednic de jale si ticalos este cela
ce este departe de dragoste, caci visand si batjocorind, isi trece zilele
lui. Cine nu va plange pe omul acela, care este departe de Dumnezeu ? Ca
zic voua, fratilor, ca cela ce nu are dragoste de Dumnezeu, vrajmas al
lui este. Ca nemincinos este cela ce a zis: "Oricine uraste pe fratele
sau, este ucigas de oameni." (loan 3, 15). Caci cela ce nu are dragoste
este prieten al diavolului, vas al trufiei, impreuna vorbitor al celor
ce graiesc de rau, al mandriei lucrator si, pe scurt, unealta este a diavolului.
Vrednic de jale si ticalos este acela ce nu a castigat rabdare, caci el
se vantura de vant, ocara nu sufera, in necazuri este lenes, la supunere
cartitor, la ascultare impotrivitor, la rugaciune trandav, la intrebari
pregetator, la schimb de cuvinte viteaz. Cela ce nu are rabdare, multe
pagube patimeste si a se apuca de fapta cea buna, unul ca acesta nu poate.
Ci, mai vartos, se impotriveste si pe cei ce sporesc ii pizmuieste. Iar
fericit este omul acela care nu se manie cu inlesnire, si mania n-o primeste,
cela ce duhul iutimii nu-l are si pe Duhul cel Sfant nu-l intarata. Unul
ca acesta de toti se slaveste, este laudat de ingeri si de Hristos iubit
este. Trupul acestuia si sufletul lui totdeaua sunt sanatoase. Iar cela
ce de duhul iutimii este tinut, de multe ori, din lucru de nimic, se manie
si cu adevarat vrednic de jale si ticalos este. Cela ce se manie isi ucide
sufletul.
Mai inalta decat toate lucrurile cele
bune si decat toate faptele bune, este dragostea, tot asa, decat toate
pacatele mai grea este ura de frate. Caci, cela ce uraste pe fratele sau,
petrece in moarte. Si cela ce opreste plata si cela ce uraste pe fratele
sau se vor osandi in locul cel cumplit de chin al ucigasilor. Deci, cand
vei pacatui, sa nu astepti invinuirea si mustrarea de la altul, ci, inainte
de a fi invinuit si certat, prihaneste-te tu insuti de cele facute de tine.
Si la marturisire alearga si sa nu te rusinezi, caci ai lucrat cele ce
te rusineaza, si nu te-ai rusinat, si acum te rusinezi de graiurile, care
te indrepteaza pe tine ? Spunele aici, ca sa nu le spui acolo, nevrand.
Ca marturisirea pacatelor se face piezare greselilor. Ca, oare, pentru
ca nu le stie, vrea Dumnezeu sa le cunoasca ? Nu. Ci vrand ca noi, intru
simtirea celor gresite sa venim, prin marturisire. Oare, vreun lucru greu
si impovarator cere de la noi Dumnezeu ? El cere zdrobirea inimii, umilinta
gandurilor, marturisuea greselilor, staruinta dureroasa si cu toata puterea,
iar dupa marturisire si iertarea pacatelor, iti cere si pazirea de pacate,
de aici inainte. Ca mai bun lucru este, adica, a plange si a te tangui,
aici, in aceasta scurta si vremelnica viata, decat, aici, sa razi si apoi
sa te duci acolo si sa fii chinuit in veacul veacului. Te rusinezi, insa,
si te inrosesti sa-ti spui pacatele ? Dar rusine este, mai vartos, a pacatui
si a nu marturisi. Zii gandului tau ca, daca acum nu se va marturisi, atunci
si acolo le vei marturisi toate in mijlocul privelistii a toata lumea,
cand mai multa este osanda, cand mai mare este vladirea si mustrarea; deci,
cand este trebuinta de marturisire, sa nu ne rusinam; nici sa intarziem.
Ca nu este rusine cand ne marturisim pacatele, ci indreptare si fapta buna,
ca de n-ar fi asa, n-ar avea plata marturisirea. Asculta ce se zice: "Spune-ti,
dar, tu intai pacatele, ca sa te indreptezi, ca nu pentru a te chinui iti
porunceste tie sa te marturisesti, ci ca sa fii iertat."
Deci, sa facem marturisirea cu tot
dinadinsul, nu pentru fapte numai, ci si pentru graiuri si ganduri. Si
sa ne sarguim dupa asemanarea greselilor si pocainta sa o aratam. Sa intrebam
cugetul si mult sa il certam ca sa nu indrazneasca, dupa indreptare, sa
cada, iarasi, in acea prapastie a pacatului, temandu-se de osanda ranii
celei dintai. Deci sa ai o carte a cugetului, in care sa scrii pacatele
cele din fiecare zi, si, in fiecare zi, pune-ti inainte cartea si socoteste
lucrul cel bun si cel rau, pe care l-ai lucrat. Si adu-ti aminte de raul
cel de foc, de viermele cel neadormit, de iadul cel amar, ca, prin frica
muncilor, lucrul cel bun sa-l adaugi, iar pe cel rau sa-l scazi. Sa lacrimam
mai inainte de vreme, ca sa nu scrasnim din dinti, intru acea vreme. Sa
plingem vremelnic, ca prin aceasta jertfa sa fim placuti lui Dumnezeu.
Cu apa aceasta adapandu-se, omul aduce roada. Cu apa aceasta tarina se
spala, cu apa aceasta focul se stinge, intunericul se lumineaza, legaturile
se dezleaga, cei rataciti se intorc, toti se mantuiesc, Dumnezeu se proslaveste.
Cu apa aceasta si Petru si-a spalat intinaciunile facute de dansul, ca,
iesind afara, a plans cu amar. Dumnezeului nostru, slava !
