Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


 

Luna ianuarie în 21 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul (+662).

 

 

         Acesta a fost în zilele marelui împarat Eraclie (610-641) si a trait pâna în vremea raucredinciosului împarat Constans II, urmasul sau (641-668).

         Se tragea din neam de rang înalt, nascându-se catre 580 în Constantinopol, iar cu bunastarea si mintea ce avea, primi învatatura temeinica de la cei mai de seama dascali ai vremii. Deci, catre 610, Sfântul a fost chemat de Eraclie la curtea sa, si-l facu mare sfetnic al împaratiei, dar nu ramase în dregatorie decât putina vreme. Ca, ivindu-se o ratacire noua si împaratul crezând si el în aceasta gresita învatatura, Sfântul Maxim a lepadat si dregatoria sa si lumea si, mergând la manastirea Hrisopolis (Scutari), s-a facut calugar, alergând a fi mai bine lepadat în casa lui Dumnezeu, decât sa locuiasca în slujba ratacirii.

 

         Ca s-a ivit, în adevar, în acele vremi, o ratacire noua, numita a monotelitilor, adica a celor care marturisesc ca este numai o singura vointa întru Hristos, Domnul nostru. Si se ridica ratacirea aceasta împotriva credintei celei drepte, care învata ca Hristos Domnul, desi este o singura persoana, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totusi, pentru ca în Domnul Hristos, Dumnezeu Fiul S-a facut om, din aceasta pricina, persoana Domnului Hristos are doua firi, adica firea Lui de Dumnezeu si firea Lui de om, iar, pentru ca sunt în El aceste doua firi, tot astfel, sunt în El si doua vointe si doua lucrari, deosebite pentru fiecare fire a Lui, ca numai punând la lucru în armonie toate aceste vointi si lucrari de om si de Dumnezeu, a putut El savârsi mântuirea noastra, cum arata Scriptura.

 

         Si ratacirea aceasta, ca în Hristos este numai o singura vointa, o aparau doi episcopi mari, Chir din Alexandria si Serghie din Constantinopol, laudându-se în fata împaratilor ca aceasta noua învatatura va câstiga, de partea împaratiei, popoarele monofizite (o ratacire mai veche, care învata ca Hristos este numai o singura fire) de la granita dinspre persi si arabi, dusmanii Constantinopolului, si va întari, astfel, apararea imperiului. Si, în 633 are loc chiar o învoiala scrisa în acest scop, între ortodocsi si monofiziti. Iar împaratii Eraclie si Constans II sunt sfatuiti sa dea strasnica porunca, oprind sa se mai scrie sau sa se mai vorbeasca despre una sau doua vointe si lucrari în Hristos. Drept aceea, au si dat împaratii doua hrisoave: Eraclie, documentul “Ectezis”, în 638, iar Constans, documentul “Tipos”, în 648, cu aceasta porunca, sub grea pedeapsa. Si astfel, s-a umplut de ratacire tot Rasaritul.

 

         Cel dintâi care si-a dat seama de pericol a fost Sfântul Sofronie, calugar din Alexandria, a ajuns apoi patriarh în Ierusalim, iar, dupa moartea lui, în 638, lupta a fost condusa de Sfântul Maxim.

         Deci, aflând ca în Apus ratacirea aceasta nu a avut loc, Sfântul Maxim s-a aprins, ca de foc, de râvna dumnezeiasca si, mergând din rasarit în apus (641), mai întâi în Africa, la Cartagina, si apoi la Roma cea veche (646), i-a îndemnat pe cei de acolo, ca, strângând multe sinoade de episcopi, sa marturiseasca dreapta credinta si, dând anatemii dogmele ratacirii monotelite, sa osândeasca si cele doua documente împaratesti, care opreau marturisirea adevarului si sa învete ca primirea ratacirii adevarului însemneaza un ajutor dat la raspândirea ratacirii: “A tainui cuvântul adevarului, însemneaza a te lepada de el.” Si a scris el si cuvinte si carti, care adevereau temeiul dreptei credinte, pline de dascalesti dovediri, trimitându-le pretutindeni în lume.

 

         Acestea aflându-le, împaratul a trimis oamenii sai, cu putere ostaseasca, în Apus si a prins (653), mai întâi, pe Sfântul Martin, episcopul Romei, pe care judecându-l, l-a surghiunit în Cherson, unde a si murit, iar, peste câteva zile, prinzându-l si pe Sfântul Maxim cu cei doi ucenici l-a dus la Constantinopol si, gasindu-l vinovat, l-a surghiunit în Tracia (655). Dupa o noua judecata, a fost surghiunit la Perberis. Iar, la cea din urma înfatisare, neprimind sa taca despre adevar, a fost osândit sa i se taie limba si mâna dreapta, ca sa nu mai poata marturisi adevarul, nici cu graiul nici prin scris, si a fost surghiunit pe toata viata în tara Lazilor (Caucaz).

 

         Si a fost acest sfânt Maxim un marturisitor si în razboiul cel nevazut al înnoirii duhovnicesti a omului si a lumii, prin lupta contra patimilor si prin har, cum arata scrierile din Filocalie. Si asa, aruncat în surghiun, la vreme de batrânete, cu limba si cu mâna taiate, ca pret de sânge pentru credinta, si ramânând simplu monah pâna la sfârsitul zilelor sale, Sfântul Maxim s-a mutat la Domnul, la 13 august 662, având 82 de ani.

 

Mai multe despre Despre Preacuviosul Parintele nostru Maxim Marturisitorul din Vietile Sfintilorse gasesc în Vietile Sfintilor.

 

 

 

 

 

Întru aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Neofit (+290).

 

 

         Acesta a fost din Niceea Bitiniei, fiu de parinti binecredinciosi si crestini, anume Teodor si Florentina, pe vremea împaratiei lui Diocletian (284-305) si chiar din începutul vietii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Ca, de noua ani fiind, facea rugaciune cu copiii, învatând carte, si el îi depasea la învatatura. De asemenea si o porumbita venea si zbura împrejurul patului sau, pazindu-l fara prihana.

         Deci, mergând la muntele Olimpului, a intrat într-o pestera, în care intrase mai întâi porumbita, care îl calauzise, si, gonind leul ce era acolo, si-a facut locas pentru sine, fiind hranit de un dumnezeiesc înger. Ajungând el la unsprezece ani, din aratare dumnezeiasca, s-a pogorât din munte si, venind, si-a sarutat parintii, iar, murind ei si dând la saraci din averea lor, iarasi s-a întors în munte.

         Deci, împlinind el cincisprezece ani, a stat înaintea lui Dechie dregatorul, fiind povatuit la aceasta de dumnezeiescul înger. Drept aceea, pentru neînchipuita îndraznire si cutezare ce a aratat, mai întâi, a pus de l-au batut, apoi l-au bagat într-un cuptor aprins si, izbavit fiind, cu darul lui Hristos, l-au dat la fiare. Si, din toate ramânând nevatamat, a fost ucis cu sulita, de un barbar, ce s-a repezit asupra lui.

Mai multe despre Sfântul Mucenic Neofit se gasesc în Vietile Sfintilor

 

 

 

 

Întru aceasta zi, cuvânt al Sfântului Maxim Marturisitorul, din Filocalie: Talmacirea duhovniceasca pe scurt a jertfelor din Lege.

 

 

         Întrebare: Ce înseamna cele cinci feluri de jertfe, aduse dupa rânduiala Legii: oaia, boul, capra, turtureaua si porumbelul?

         Raspuns: Dupa unul din întelesuri, berbecul, ca unul care-i capetenie, închipuieste puterea rationala, taurul, iutimea, iar capra, pofta. Turtureaua, la rândul ei, închipuieste neprihanirea, iar porumbelul, sfintenia. Daca însa voim sa tinem seama si de însusirile firesti ale fiecarui animal si sa le cautam întelesul potrivit, cei priceputi în astfel de lucruri spun ca oaia aduce trei lucruri stapânului ei: lâna, laptele, si mielul. Iar pupila ochiului ei se întoarce dupa soare si în fiecare zi da afara 365 de bobite de gunoi. La fel si oaia cugetatoare, care este omul, daca vrea sa se aduca jertfa Stapânului , trebuie sa-i dea, ca lâna, faptuirea poruncilor, ca lapte, întelegerea duhovniceasca a naturii, ca aceasta hraneste mintea, iar ca miel, ucenicul pe care îl naste prin învatatura, silindu-se sa-l faca întru totul ca pe sine si sa-l aduca desavârsit înaintea lui Dumnezeu. Dar si pupila ochilor unuia ca acesta, se întoarce dupa soare, adica mintea lui se îndreapta dupa soarele Dreptatii, Hristos, Care calauzeste toate ale noastre prin Providenta cea cârmuitoare a lucrurilor, ca în necazuri, ca si în zile bune, el Ii multumeste Aceluia pentru Providenta, ca le calauzeste bine pe toate. Unul ca acesta leapada în fiecare zi 365 bobite de gunoi, adica, arunca de fiecare data cele stricacioase si de prisos, supuse timpului si prefacerii.

 

 

 

 

Întru aceasta zi, învatatura a Sfântului Vasile, despre faptele bune.

 

 

         Învata-te si te deprinde, omule credincios sa fii lucrator de evlavie. Învata-te a vietui dupa cuvântul Evangheliei; cuvântul acesta sa-ti fie, adica, îndreptarea ochilor, înfrânarea limbii, domolirea trupului, smerenie mintii, gânduri curate având, pierdere si parasire mâniei. Nevoieste-te la faptele cele bune, pentru Domnul; lipsit fiind, nu te razbuna; urât fiind, sa iubesti; fiind prigonit, rabda; hulit fiind, sa mângâi; omoara-ti pacatul, rastigneste-te împreuna cu Hristos. Toata dragostea sa-ti pui spre Domnul, ca sa-L afli unde sunt multimile de îngeri, soboarele celor întâi nascuti, scaunele Apostolilor, toiegele Patriarhilor, cununile Mucenicilor si laudele Dreptilor. Cu acestia, sa doresti, si pe tine însuti sa te numeri. Iar când va veni vreo ispita asupra ta, din îngaduinta lui Dumnezeu, ori goliciune, ori necaz, ori foame, sau altceva, sau vreo boala cercetându-ti trupul tau, sau pierdere de sânge patimind, pentru Dumnezeu, rabda, laudând pe Dumnezeu, si sa nadajduiesti spre Domnul cel milostiv, ca îndraznind, nesfiindu-te, sa zici: “Trecut-am prin foc si prin apa si ne-ai scos pe noi la odihna.”

 

 

 

 

Întru aceasta zi, cuvânt lui Cosma presviterul, catre episcopii si preotii, cei ce pasc turma lui Hristos

 

 

         Sa nu îngropati talantul în mâncari, sa nu ascundeti margaritarul Domnului în betii. Ca sluga aceea, care a luat un argint, macar ca nu l-a pierdut, ci l-a adus pe el la Domnul sau, cu toate acestea, ce raspuns a auzit, si ce fel de plata a luat: “Sluga rea, I-a zis, ai stiut ca secer de unde n-am semanat si adun de unde n-am risipit. Deci, de ce n-ai dat argintul meu la schimbatori si, venind, eu as fi luat al meu cu dobânda?” Si a zis catre cei ce slujeau: “Aruncati-l pe el în gheena focului.”

         Auziti, voi pastorilor, acest înfricosat raspuns? Daca, adica nepierzând argintul Domnului, ci în basma curata pastrându-l si Domnului sau aducându-l, a fost gasit vrednic de atâta osânda, apoi, cu atât mai mult cei ce au primit doi arginti, sau trei, de nu-i vor îngriji pe ei cu paza, ci în lene îi vor îngropa, cum vor fi munciti, daca nu îndoit sau întreit? Ascultati, pe mai-marele Apostolilor, cum va învata pe voi, zicând: “Pastrati, turma lui Dumnezeu cea data în paza voastra, nu în sila, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu pentru câstig, ci din dragoste. Nu ca si cum ati fi stapâni peste biserici, ci chip facându-va turmei. Iar când se va arata mai-marele Pastorilor, veti lua cununa slavei cea nevestejita”. Si iarasi: “Fiti treji si privegheati, ca potrivnicul vostru diavolul, ca un leu umbla racnind, cautând pe cine sa înghita; caruia împotriviti-va, stând tari în credinta.” Aceste cuvinte auzind, voi episcopiilor, luati aminte, adica, în ce chip se cuvine voua a purta grija de turma ce vi s-a încredintat, ca vrednici sa va faceti a dobândi bunatatile cele fagaduite, întru Iisus Domnul nostru.

 

 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE