Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)



Luna ianuarie în 16 zile: Închinarea cinstitului lant al Sfântului Apostol Petru.

 

 

Întru aceasta zi pomenim asezarea, în biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, a lantului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru în temnita. Si, cinstim acest lant, ca sa preamarim, aratându-ne multumitori, chipul minunat în care Hristos, Dumnezeul nostru, a slobozit pe Apostolul sau de la moartea ce i-o pregatise Irod. Istoria izbavirii acesteia este aratata pe larg la capitolul 12 din Faptele Apostolilor. Ca Sfântul Apostol Petru, fiind întemnitat de Irod, a fost legat cu doua lanturi de fier, si, dormind el între doi ostasi, în noaptea dinspre ziua când trebuia sa fie ucis, îngerul Domnului, lovindu-l în coasta, l-a desteptat si l-a scos, cazând de pe dânsul lanturile cele de fier, precum scrie la Faptele Apostolilor.

         Deci, dupa aceasta preaslavita izbavire din legaturi si din temnita, Sfântul Petru, nezabovind, s-a dus în alte parti, propovaduind Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, oarecare crestini au aflat acest lant si l-au pastrat cu multa grija, socotindu-l ca pe un semn dumnezeiesc si marturie, înaintea ochilor lor, a purtarii de grija a lui Dumnezeu pentru Biserica Sa si pentru slujitorii Cuvântului Sau. Drept aceea, se cinsteau cu evlavie de cei credinciosi acele cinstite lanturi si erau pazite din neam în neam, ca o mostenire sfânta. Si a ajuns aceasta mostenire în mâinile patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului.

         Iar când credincioasa Evdochia, sotia împaratului Teodosie cel Mic, împodobea Ierusalimul si Sfintele Locuri cu tot felul de împaratesti daruri, atunci Iuvenalie Patriarhul, vazând dragostea ei de Dumnezeu, împreuna cu alte daruri, i-a daruit ei aceste cinstite lanturi pe care ea, luându-le, le-a dus la Constantinopol. Si un sfânt lant l-a dat bisericii Sfintilor Apostoli din Constantinopol, iar pe altul l-a trimis la Roma, fiicei sale Eudoxia, sotia împaratului Valentinian al III-lea, care l-a pus în biserica Sfântului Petru, zidita de ea pe muntele Exchilintului, lânga Roma, unde ea a pus si un alt lant, cu care tiranul Neron l-a legat pe Sfântul Petru, înainte de mucenicia lui la Roma. Si asa s-a asezat praznicul cinstitului lant la 16 ianuarie, întru pomenirea minunatei izbaviri a Sfântului Petru si întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.

 

Mai multe despre Cinstirea lantului Sfântului Apostol Petru se gasesc în Vietile Sfintilor

 

 

 

 

Întru aceasta zi, cuvânt despre un calugar ce s-a lepadat de Hristos, dar apoi, iar l-a mântuit pe el Dumnezeu.

 

         Un frate se lupta mult cu pacatul desfrânarii. Iar, întâmplându-i-se lui a trece pe lânga un sat din Egipt si vazând o fata de slujitor la idoli, a poftit-o pe ea si a zis tatalui ei: „Da-mi-o mie pe ea, sa-mi fie sotie”. Iar el i-a zis: „Nu pot sa ti-o dau, pâna nu voi întreba pe dumnezeul meu.” Deci a zis demonului: „Iata, un calugar cere pe fiica mea, sa i-o dau lui?” Iar demonul, raspunzând, i-a zis: „De se va lepada de Hristosul lui si de Botez si de fagaduinta calugareasca, sa i-o dai.” Iar calugarul de toate s-a lepadat. Si îndata a vazut el, ca un porumbel iesind din gura lui si zburând la cer. Iar slujitorul la idoli mergând la demon, i-a spus ca, iata, s-a lepadat. Atunci diavolul i-a zis: „Sa nu-i dai lui pe fiica ta de sotie, ca Dumnezeul lui nu s-a departat de la dânsul ci înca îi ajuta lui.” Si venind el la calugar, i-a spus: „Nu pot sa ti-o dau pe ea, ca Dumnezeul tau înca îti ajuta tie si nu S-a departat de la tine.” Si, acestea auzindu-le, fratele a cugetat întru sine: „Daca eu, ticalosul, chiar lepadându-ma de Dansul si de Botez si de fagaduinta calugareasca, Bunul Dumnezeu tot îmi ajuta mie, cât de mare este darul pe care mi l-a dat mie Dumnezeu.” Si asa, si-a venit întru sine si, abatându-se de acolo, s-a dus în pustie. Si a marturisit pacatul lui la un staret mare, iar staretul i-a zis lui: „Sa sezi cu mine în pestera si sa postesti trei saptamâni, mâncând numai la doua zile, iar eu voi ruga pe Dumnezeu pentru tine.” Si mâhnindu-se staretul pentru acest frate, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Rogu-ma Tie, Doamne, daruieste-mi mie sufletul acesta si primeste pocainta lui..” Si l-a ascultat Dumnezeu pe el. Apoi, sfârsindu-se a treia saptamâna, a venit staretul la frate si l-a întrebat, zicând: „Oare vazut-ai ceva?” Si, raspunzând, fratele a zis: „Adevarat, am vazut un porumbel, zburând sus la înaltimea cerului si deasupra capului meu stând”. Iar staretul i-a zis lui: „Sa crezi, luând aminte la tine însuti, si sa te rogi lui Dumnezeu întotdeauna.” Iar la a doua saptamâna, a venit staretul la fratele, iarasi, si l-a întrebat pe el: „Oare vazut-ai ceva?” Iar el a zis: „Am vazut un porumbel zburând pe lânga capul meu.” Si i-a poruncit staretul zicându-i: „Privegheaza cu mintea si te roaga!” Dupa aceea, iarasi, a venit, sfârsindu-se saptamâna a treia, si l-a întrebat pe el: „Ce lucru ai vazut?” Iar el a zis: „Am vazut porumbelul ca a zburat si a stat deasupra capului meu si am întins mâna ca sa-l prind pe el, iar el, repezindu-se, a intrat în gura mea.” Apoi, a laudat staretul pe Dumnezeu si a zis: „Iata, a primit Domnul pocainta ta, de acum sa iei aminte la tine.” Iar fratele a zis: „Iata, de acum, împreuna cu tine voi ramâne parinte, pâna ce voi muri.”

 

 

 

Întru aceasta zi, cuvânt din Limonar, despre botezul minunat al unui pagân.

 

         Fiind noi în Alexandria, ne-a spus noua Parintele Andrei aceasta, zicând: „Când eram foarte tânar, am fost fara de rânduiala. Si am facut o data un oarecare lucru necuviincios, împreuna cu alti noua insi, dintre care unul era filipeean, iar altul pagân. Si toti zece am hotarât sa fugim în Palestina. Iar, daca am ajuns în pustie, boala cu fierbinteala a cuprins pe pagân si catre moarte se apropia. Si toti în mare necaz eram, nedumerindu-ne ce sa facem cu el. Însa, pentru dragoste, nu am voit a-l lasa pe el si, fiecare din noi, dupa puterea noastra, l-am purtat pe el din loc în loc, vrând a-l duce pe el în cetate, sau pâna la o casa de oaspeti, ca sa nu moara în pustie. Si tânarul multe zile negustând hrana nici bautura, si de multa sete si de cuprinderea înfocarii si de marea arsita a soarelui si de osteneala, a fost aproape sa moara. Deci, si noi, pentru aceasta, am socotit a nu-l mai duce pe el, fiindca slabise foarte mult la trup. Si, mult plângând pentru el si temându-ne ca si noi, tot asa de foame si de sete sa murim, ne-am sfatuit sa-l lasam si sa ne ducem; si l-am pus pe el pe nisip, plângând. Iar el a înteles ca voim sa-l lasam si sa ne ducem si a început a ne jura pe noi, zicând: Pe Dumnezeul cel ce a plecat cerurile si S-a pogorât pentru mântuirea omeneasca si Care va veni sa judece viii si mortii, va rog, nu ma lasati pe mine, sa mor nebotezat, ci faceti cu mine mila si ma botezati, ca si eu sa ma duc botezat din aceasta viata, catre Dumnezeu. Iar noi am grait catre dansul: Cu adevarat, frate, dar nu se cuvine noua a face aceasta, ca nimeni din noi nu are dregatoria de preot, ca acest lucru este numai al episcopiilor si al preotilor. Si apoi, nici apa nu avem aici. Dar el staruia cu unele ca acestea si cu mari juraminte ne zicea: Nu ma lipsiti pe mine de un dar ca acesta al lui Dumnezeu, crestini fiind voi. Si noi nu ne dumiream ce sa facem.

         Iar filipeeanul, de Dumnezeu fiind luminat, ne-a zis noua: Ridicati-l pe el, si drept punându-l, dezbracati-l de hainele lui. Si cu multa osteneala, de-abia am facut aceasta. Iar fratele cel mai înainte zis, luând nisip cu amândoua mâinile, a turnat pe capul lui, zicând asa: Boteaza-se robul lui Dumnezeu Teodor, în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Iar noi am zis: Amin. Si, de trei ori facând asa, noi am zis: Amin. Si cu adevarat graiesc voua, fratilor, ca, îndata, întru acel ceas, l-a vindecat pe el Hristos, Dumnezeul nostru, si sanatos s-a facut, nici cel mai mic semn de boala având. Si fata lui se arata rumena mai mult decât înainte. Si din ceasul acela, degraba mergea cu noi prin pustie, iar noi, minunându-ne de o grabnica schimbare ca aceasta, proslaveam negraita bunatate a lui Hristos, Dumnezeul nostru.

         Si, venind în Ascalon, am spus Sfântului Dionisie, episcopul cetatii aceleia, cele ce ni s-au întâmplat noua si cele ce am facut fratelui nostru. Iar episcopul s-a mirat mult de aceasta si cu mare frica, si-a chemat clericii si s-a sfatuit cu dânsii, daca sa boteze cu apa, pe cel ce a fost botezat cu nisip, sau nu? Deci, unii ziceau: Se cuvine botezul cel cu nisip a i se socoti lui drept botez, de vreme ce cu minune preaslavita s-a facut. Iar altii graiau: Nu este de cuviinta sa ramâna numai cu acel botez, pentru ca si Domnul Iisus Hristos a grait catre Nicodim: Daca nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra în Împaratia Cereasca; iar, despre minunea ce spuneti ca s-a facut pentru dânsul, aceasta pentru marea lui credinta s-a facut, ca pentru aceasta l-a si facut Domnul pe el sanatos. Si asa, voind ei ca desavârsit sa se nasca el din apa si din Duh, dupa multa cercetare ce s-a facut, s-a învoit fericitul episcop Dionisie de l-a trimis pe el, ca sa se boteze la râul Iordan, iar pe filipeeanul care îl botezase pe pagân cu nisip, l-a hirotonit diacon.” Dumnezeului nostru, marire!

 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE