Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna ianuarie in 2 zile: pomenirea celui intre Sfinti Parintelui nostru Silvestru, papa al Romei (314-335).

    Acest Sfant s-a nascut in Roma cea veche, fiind fiu al lui Rufin si Justa, si a trait pe vremea imparatului Diocletian (284-305) si a binecredinciosului imparat Constantin cel Mare (306-337). A deprins invatatura crestina de la preotul Quirinus, iar cunoasterea temeinica a credintei a primit-o de la preotul Timotei, venit la Roma din Antiohia. Stralucind prin stiinta si cu evlavie, a intrat in clerul Bisericii din Roma si a fost hirotonit preot de papa Marcelin. La 314, dupa moartea papei Miltiade, a fost ales episcop in scaunul Romei.

    Marturisirea credintei in timpul prigoanei, lupta lui pentru raspandirea credintei si intelepciunea ce a dovedit in osteneala pentru indreptarea ratacirilor ivite in vremea lui, l-au facut iubit si cinstit pretutindeni. Se spune ca, pe vremea cand imparatul Constantin nu se botezase inca, acesta imbolnavindu-se, vracii pagani l-au indemnat pe imparat sa se scalde in sange cald de prunci, ca sa scape de suferinta, dar imparatul nu s-a invoit la asemenea ticalosie. Si, chemand pe Sfantul Silvestru, acesta i-a spus: "Scaldatoarea de care ai trebuinta, imparate este cu totul alta. Se cuvine, deci, sa crezi fara sovaire in Hristos Dumnezeu, sa postesti, apoi sa capeti milostivirea lui Dumnezeu, lepadandu-te de pacatele ce ai savarsit. Deci, leapada acum haina imparateasca si timp de sase zile sa postesti, dupa aceasta, porunceste sa fie eliberati din temnita toti crestinii, iar, din avutiile tale, sa faci milostenie multa la saraci." Si, facandu-se acestea, imparatul a primit Sfantul Botez. Si cereau unii imparatului sa izgoneasca din cetate pe cei ce ramaneau la inchinarea idolilor, dar imparatul, ascultand de Sfantul Silvestru, a raspuns: "Domnul nostru nu voieste sa vina cineva la Dansul cu sila. Numai cel venit la El de buna voie este primit. Nu se cade sa prigonim pe nimeni, ci fiecare este liber sa creada dupa voia sa."

    Neputand, din pricina varstei, sa ia parte, in anul 325, la Sinodul cel dintai de la Niceea, Sfantul Silvestru a trimis acolo soli si a primit intru totul hotararile Sinodului.

    Deci, facandu-se multora mijlocitor de mantuire, la adanci batraneti, in anul 335, Sfantul s-a mutat catre Domnul si a fost ingropat in cimitirul Priscilei, la Roma.


Intru aceasta zi, minunea Sfantului Silvestru, la intrebarile despre evrei si pagani.

    Dupa ce s-a crestinat marele Constantin imparatul, veste si zvon s-a facut printre evrei si pagani, ca se vor inchide capistele lor si in tot locul se vor zidi biserici crestinesti intru slava Sfintei Treimi. Deci, au venit evreii la Sfantul Silvestru ca sa-l intrebe pe dansul despre poruncile imparatului. Si era intre dansii unul mai intelept, un rabin, anume Zambri, iscusit nu numai in elineasca intelepciune si in evreiasca scriptura desavarsit, ci si in mestesugul magiei prea mare era, in care toata nadejdea paganeasca se punea, ca, daca nu va birui pe crestini cu cuvintele, atunci cu semnele cele vrajitoresti sa-i dovedeasca.

    Iar, sosind ziua infruntarii paganilor cu crestinii, a stat imparatul pe scaunul sau, cu toata curtea, si a intrat inaintea imparatului si Sfantul Silvestru cu putini insotitori, avand cativa episcopi ce se intamplasera atunci acolo si au intrat si cei o suta douazeci de pagani. Si s-a inceput vorbirea, pe care si imparateasa Elena, dorind sa o asculte, a stat dupa perdea, iar imparatul si curtenii luau seama la cele ce se graiau de amandoua partile. Deci, intru inceput, paganii pe imparat l-au judecat, ca ar fi fost inselat de Silvestru, dupa aceea s-au pornit asupra lui Silvestru si, in sfarsit si impotriva Domnului Hristos graiau cuvinte de defaimare. Iar Arhiereul, ca un ostas ales, cu proorociile barbatilor celor de Dumnezeu-purtatori si ale sfintilor Prooroci, dovedea cele ce s-au spus despre venirea lui Mesia, si-i dovedea pe ei, pe elini, ca pe niste robi ai idolilor, iar pe evrei, ca pe cei ce au cazut din slava lui Dumnezeu. Si toti n-au putut sa-i stea lui impotriva. Iar imparatul si toata curtea au laudat pe Silvestru si pe el l-au socotit biruitor la intrebarile acelea, caci acum, paganii nu aveau ce sa zica impotriva lui Silvestru.

    Atunci Zambri, rabinul a zis catre imparat: "Macar ca ne dovedeste pe noi Silvestru cu cuvintele sale, foarte mester fiind la vorbire, insa noi nu ne vom departa de legea noastra cea parinteasca, nici vom urma Omului pe care parintii nostri cu sfat de obste, la moarte l-au dat. Iar ca unul este Dumnezeu, Acela pe care noi Il cinstim si nu este altul, eu nu cu cuvantul, ca Silvestru, ci cu fapta sunt gata a arata, daca vei porunci, imparate, sa se aduca aici un bou mare si neimblanzit, si indata va sti stapanirea ta si toti cei ce stau de fata, ca nu este Dumnezeu, afara de Dumnezeul nostru." Iar un oarecare, din cei ce stau inaintea imparatului, a zis: "Am un bou ca acela in cireada mea, nu departe de la zidurile cetatii, pe care nimeni nu poate sa puna jugul, nici cu mana sa-l atinga." Si indata a trimis imparatul sa aduca boul acela.

    Intru acea vreme, vorbind Sfantul Silvestru, a intrebat pe Zambri: "Pentru ce-ti trebuie boul? Si cand il vor aduce, ce poti sa-i faci lui?" Iar Zambri a zis: "Vreau sa arat puterea numelui Dumnezeului nostru, pe care, de-l voi sopti boului in ureche, indata va muri. Ca nu poate firea cea muritoare sa sufere numele lui Dumnezeu, nici nu poate sa fie viu acela, care va auzi acest nume. Iar parintii nostri, cand se aduceau boii la jertfa, numele acela in urechile boilor il graiau si, indata, cu mare raget, cadeau si, murind, se faceau gata pentru jertfa."  Iar Silvestru i-a zis: "Daca numele acela, precum zici, ucide pe toti cei ce-l aud pe el, apoi cum tu l-ai invatat si n-ai murit?" Zambri a raspuns: "Nu se cade tie ca sa stii taina aceasta, de vreme ce vrajmas al nostru esti." Acestea zicandu-le Zambri, a grait imparatul: "Daca episcopului nu vrei sa-i descoperi taina aceea, apoi sa o spui noua, ca intr-adevar, lucru de indoire este, fara numai de va zice cineva ca, citindu-se scris numele acela, poate sa-l invete." Raspuns-a Zambri: "Nici pe piele, nici pe hartie, nici pe lemn, nici pe piatra, nici pe orice fel de materie nu poate sa fie scris numele acela, ca, indata, si scriitorii si acea materie pe care s-ar scrie, pier." "Atunci spune-ne cum tu insuti l-ai invatat? Caci, cu neputinta este a-l invata, daca nici nu se graieste, nici nu se scrie." Iar Zambri, a raspuns: "Eu, imparate, sapte zile am postit, apoi intr-o spalatoare noua de argint am turnat apa curata din izvor si m-am rugat si s-au scris cuvintele pe apa, cu un deget nevazut, care m-a invatat numele Dumnezeu."

    Iar inteleptul Silvestru i-a zis: "Daca asa ai invatat numele acela, precum spoi, atunci de ce, cand il graiesti pe el cuiva in ureche, si tu insuti auzi numele acela, precum il aude si cel caruia il graiesti, cum se face ca tu insuti, auzindu-l pe el, nu mori?" Raspuns-a vrajitorul: "Ti-am spus tie ca nu se cade sa stii taina aceea, vrajmas al nostru fiind. Deci, ce nevoie este de cuvinte, cand numai cu fapta se cade sa aratam ceea ce se graieste si din doua sa-ti alegi una: sau tu, chemand Numele Nazarineanului tau, sa omori boul, ca si noi sa credem intr-insul, sau eu voi zice in urechea lui numele dumnezeului nostru si va muri boul acela si datori vei fi tu sa crezi in dumnezeul nostru." Aceasta auzind-o, toti cei ce stateau de fata au laudat judecata lui Zambri, iar crestinii se indoiau, insa Sfantul episcop ii intarea pe ei. Iar imparatul a zis lui Zambri: "Se cade ca tu, mai intai, sa-ti implinesti fagaduinta, ca tu ai fagaduit ca, numai cu un cuvant, sa omori boul." Iar vrajitorul a raspuns: "De-mi poruncesti mie ca sa fac aceasta, imparate, apoi vei vedea puterea dumnezeului meu." Si, acestea zicand, s-a apropiat de bou, pe care niste oameni puternici, cu funii tari de coarne legandu-l, cu anevoie si cu osteneala mare il duceau. Deci, apropiindu-se Zambri de el, i-a soptit ceva in urechea lui si indata boul, racnind foarte tare si scuturandu-se, a cazut mort. Si toti, vazand aceasta, s-au mirat foarte mult, iar paganii au strigat, batand din maini si zicand: "Am biruit, am biruit!"

    Iar Sfantul Silvestru a rugat pe imparat sa porunceasca sa se faca tacere. Si, facandu-se tacere, a zis episcopul catre pagani: "Au doara nu este scris in cartile voastre aceasta, pe care Atotputernicul Dumnezeu a grait: "Eu voi omora si voi face viu, ucide-voi si eu voi tamadui?" Iar ei au raspuns: "Asa este scris." Iar Silvestru a grait: "Daca Zambri numai cu numele lui Dumnezeu a omorat boul, apoi, cu acelasi nume sa-l si invieze, pentru ca Dumnezeu este binefacator, iar nu raufacator, si aceasta este firea Lui, adica a face bine, iar a face rau este potrivnic firii Lui, ca voia Lui este totdeauna buna. Si, de se intampla vreodata, ca si cu ceva rau pedepseste pe cineva pentru folosul altora, insa aceasta se intampla de nevoie si nu cu voie face unele ca acestea, ci silit fiind de ale noastre fapte rele. Deci, daca Zambri a facut cu inlesnire ceea ce nu este cu bunavoirea firii lui Dumnezeu, cu  atat mai vartos poate sa faca ce este potrivit cu firea lui Dumnezeu, adica sa invie boul cu acelasi nume dumnezeiesc, nume prin care l-a omorat, si eu voi sta langa credinta lui." Iar Zambri a zis catre imparat: "Iata, imparate, voieste Silvestru ceea ce nu mai este de trebuinta, acum, dupa ce s-a savarsit lucrul cel minunat." Iar catre Silvestru a zis: "De ai si tu vreo putere, fa vreo minune, cu numele lui Iisus al tau." Iar episcopul a raspuns: "Daca asta voiesti, iti voi arata tie puterea Hristosului meu, cand, prin chemarea Sfantului Sau Nume, voi invia boul acesta, pe care tu l-ai omorat." Zis-a Zambri: "In desert te lauzi, Silvestru, pentru ca nu se poate sa fie aceasta, ca, adica, boul sa fie din nou viu." Iar imparatul a zis lui Zambri: "Deci, daca ceea ce zici tu ca este cu neputinta, va putea episcopul sa faca, atunci vei crede in Dumnezeul lui?" Raspuns-a Zambri: "Cu adevarat, imparate, ma jur tie, ca de voi vedea boul inviat, voi marturisi pe Hristos ca este Dumnezeu si voi primi credinta lui Silvestru; asisderea si toti ceilalti, impreuna cu mine, acelasi lucru vor face."

    Atunci episcopul, plecandu-si genunchii, cu staruinta s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, apoi, sculandu-se si mainile ridicandu-si, a grait in auzul tuturor: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, si Dumnezeule, Caruia usor ii este a lua viata si a invia, a rani si a tamadui, binevoieste ca, prin chemarea Preasfantului si de viata facatorului Numelui Tau, sa invieze boul acesta, pe care Zambri, prin chemarea vrajitoreasca, l-a facut mort, ca vremea este sa se arate minunile Tale, pentru mantuirea multora. Auzi-ma pe mine, robul Tau, in ceasul acesta, ca sa se proslaveasca Preasfant Numele Tau." Iar dupa rugaciune, s-a apropiat de bou si a grait cu mare glas: "De este adevarat Dumnezeul cel propovaduit de mine, Iisuse Hristoase Cel nascut din Fecioara Maria, scoala-te si stai pe picioarele tale si, lepadandu-ti toata salbaticia, bland sa fii!" Aceasta zicand-o Sfantul, indata boul a inviat si s-a sculat si sta bland. Iar Sfantul a poruncit sa deslege funiile din coarnele lui si i-a zis: "Du-te de unde ai venit si pe nimeni sa nu vatami, ci bland sa fii, asa iti porunceste tie Iisus Hristos, Dumnezeul nostru!" Si s-a dus boul cu toata linistea, el care, mai intai, neimblanzit si salbatic era. Aceasta vazand-o toti, au strigat, ca o singura gura zicand: "Mare este Dumnezeul Cel propovaduit de Silvestru!" Iar paganii, cu Zambri, alergand la Sfantul si cuprinzandu-i picioarele, cereau sa se roage lui Dumnezeu pentru dansii si sa-i primeasca pe ei la credinta crestineasca. De asemenea, si fericita Elena, deschizand perdeaua dupa care statea sa asculte intrebarile si sa priveasca la cele ce se faceau, a iesit si a cazut la picioarele Sfantului si, marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, a cerut Sfantul Botez. Si a fost botezata, atunci, Sfanta Elena, la fel si paganii, cu Zambri, si nenumarata multime de popor s-a apropiat de Dumnezeu si s-a unit cu Biserica lui Hristos.

    Dupa aceasta, Sfantul Silvestru s-a dus cu Sfanta imparateasa Elena la Ierusalim, ca sa caute Crucea Domnului, care aflata fiind, multi pagani au crezut in Hristos Iisus si i-a botezat pe ei Sfantul Silvestru. Apoi, la Roma intorcandu-se, a vietuit cealalta vreme a vietii sale, intru obisnuitele sale osteneli si in grija cea pentru Biserica lui Hristos. Si asa bine pastorindu-si turma cea cuvantatoare, a trecut catre Domnul plin de zile. Intru episcopie a petrecut douazeci si trei de ani si zece luni. Iar acum, in viata cea ne sfarsit, cu ingerii proslaveste pe Tatal si pe Fiul, si pe Sfantul Duh, pe Unul in Treime Dumnezeu, pe Care si noi sa-L marim in veci! Amin.
 

Intru aceasta zi, Sfantul, Parintele nostru Serafim din manastirea Sarov, care s-a nevoit in anii 1759-1833, savarsindu-se cu pace.

    Acesta era din orasul Kursk, nascut din parinti binecredinciosi, Isidor si Agafia. A intrat in manastirea din Sarov la varsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 pana in 1804, a trati singur in padure, pazind in amanunt randuiala Sfantului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o in setea lui neobosita de a citi cartile Sfintilor Parinti. In padure, Sfantul Serafim locuia in tovarasia animalelor salbatice, ursi, lupi, vulpi, care - cum spun martorii vietii lui - se obisnuisera sa ia hrana din mana lui. La 12 septembrie 1804, Serafim a fost crunt batut de talhari si a fost gasit fara cunostinta in coliba lui din pustnicie. Vindecat de rani, intre anii 1804-1807 a primit randuiala de viata a stalpnicilor si a petrecut foarte multe zile si nopti, rugandu-se in genunchi, pe o piatra, in inima padurii, indurand grozavele ierni.

    Multi ani a stat zavorat in chilia lui din manastire, fara pat, nici incalzire, avand ca randuiala de viata, rugaciunea lui Iisus, iar ca citire saptamanala, cele patru Evanghelii, impartite intr-un anume fel (luni, Sfantul Matei; marti, Sfantul Marcu, miercuri, Sfantul Luca; joi, Sfantul Ioan; vineri, Acatistul Sfintei Cruci; sambata, Acatistul Tuturos Sfintilor) si Duminica se impartasea cu Sfintele Taine, pe care preotul i le aducea in chilia sa.

    In urma unui vis in care a vazut pe Maica Domnului, insotita de Sfantul Petru al Alexandriei si Clement Romanul, Sfantul Serafim a primit slujirea de parinte duhovnicesc (staret) si a inceput sa primeasca inchinatori la chilia sa. El ii primea numindu-i "Bucuria mea" si ii invata, va viata crestineasca desavarsita sta in "agonisirea Duhului Sfant". Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat in rugaciunea neincetata, Se arata prin venirea Duhului Sfant si amandoua ipostazele duc impreuna la apropierea de Tatal.

    Marturisirea lucrarii de impartasire din lumina dumnezeiasca, asa cuma cunoscut-o si de care s-a invrednicit Sfantul Serafim, este luata din scrierea lui, Convorbire cu Motovilov. Iat-o:

    "-Si totusi, eu nu inteleg cum pot sa am siguranta ca sunt in Duhul Sfant. Dupa care semne pot eu sa cunosc singur ca harul Sfantului Duh se afla in mine?

    Parintele Serafim raspunde: Dar ti-am spus ca-i foarte simplu: Iata, acum, suntem amandoi in harul Sfantului Duh... Dar de ce nu ma privesti?"

    - Parinte nu pot sa te privesc; ochii sfintiei tale arunca fulgere de lumina. Fata sfintiei tale e mai arzatoare decat soarele si ma dor ochii. Si Serafim urma: Te afli in plinatatea Sfantului Duh, altfel n-ai putea sa ma vezi in starea aceasta.

    Si, apropiindu-mi-se de ureche imi sopti: Multumeste lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui catre noi. Vezi, n-am facut nici macar semnul crucii, in adancul inimii m-am indreptat, insa, catre Dumnezeu, zicand: Doamne, fa pe omul acesta vrednic sa vada, cu ochii lui trupesti, aratarea Preasfantului Duh. Si iata, Dumnezeu a auzit rugaciunea smeritului Serafim... Dar bine, de ce nu te uiti la mine? Nu-ti fie teama, Dumnezeu este cu noi... Incurajat, incercai sa ridic ochii si o spaima sfanta imi cuprinse toata fiinta. Inchipuiti-va fata unui om care va vorbeste din mijlocul soarelui; ii vezi miscarea buzelor, infatisarea ochilor, ii auzi glasul, simti ca te tine de umeri, dar nu-i vezi nici bratele, nu vezi nici trupul tau, nici al celui ce-ti vorbeste, ci vezi numai o lumina stralucitoare, o lumina orbitoare, luminand intinsul zapezii, pana departe, imprejur, luminand fulgii de zapada, care nu incetau sa cada, pe mine si pe marele staret.

    Si parintele Serafim urma: Daca numai presimtirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastra de atata mangaiere si atat inviorare, ce vom spune de bucuria insasi, care ne este pregatita in ceruri, tuturor celor ce plang aici pe pamant? Si dumneata, dragul meu, ai plans destul in viata pamanteasca. Dar, iata, cu cata bucurie te mangaie Dumnezeu... Dar acum e vremea luptelor, a stradaniilor neincetate, e vremea dobandirii unor puteri din ce in ce mai mari, ca sa crestem pana la masura deplina a inaltimii lui Hristos... si mostenitor al scaunului sau, dupa dansul. Atunci, insa, bucuria aceasta, pe care o simtim acum, in parte si un timp scurt, se va arata in toata plinatatea ei si ne va covarsi toata fiinta cu desfatari negraite, pe care nimeni nu va mai putea sa le ia de la noi."

    Canonizat in anul 1903, pomenirea Sfantului Serafim traieste in evlavia credinciosilor, ca un mare stalp al sfinteniei crestine, ca un inger pazitor al crestinatatii. Dumnezeului nostru, marire!
 


Intru aceasta zi, Cuvant despre Sfantul Vasile cel Mare, cum a izbavit cu rugaciunile sale pe un tanar inselat de draci.

    Eladie, cel ce a fost unceic marelui Vasilie si martor apropiat al minunilor lui, barbat imbunatatit si sfant, a spus nemincinos un lucru ca acesta: "Un curtean dreptcredincios, anume Proterie, cercetand Sfintele locuri, a gandit ca sa dea pe fiica sa intr-una din manastiri, spre slujba lui Dumnezeu. Iar diavolul, cel ce din inceput uraste binele, a pornit pe o sluga a lui Proterie, spre poftirea fiicei stapanului sau. Si vazand sluga ca este lucru nelesnicios, si nici indraznind a zice ceva pentru aceasta, stiindu-se pe sine nevrednic, a mers la un vrajitor ce locuia in  cetatea aceea si toata dorirea sa i-a spus-o, si i-a fagaduit sa-i dea lui aur mult, de va face sa sa poata lua de sotie pe fiica stapanului sau. Iar vrajitorul, la inceput se lepada, dar mai pe urma a zis: Daca primesti, te voi trimite la stapanul meu diavolul si el iti va ajuta tie la una ca aceasta, de vei face si tu voia lui. Iar ticalosul acela rob a zis: Pe toate cele ce-mi va porunci, fagaduiesc ca le voi face. Iar fermecatorul i-a zis: Dar te vei lepada de Hristos al tau si vei da scrisoare pentru aceasta? Iar el a zis: Gata sunt, numai sa-mi castig dorirea mea. Raspuns-a vrajitorul: De fagaduiesti asa, apoi si eu iti voi fi ajutator.

    Si luand o hartie, vrajitorul a scris diavolului asa: De vreme ce mi se cade a ma sargui, stapanul meu, ca rupand de la crestineasca credinta sa aduc la a ta stapanire, pentru inmultirea partii tale, iata, trimis-am la tine pe tanarul ce va aduce scrisoarea mea, aprins de pofta pentru o fecioara si te rog de aceea, sa-i dai lui ajutor ca sa-si castige dorirea sa, ca si eu, intru aceasta, sa ma proslavesc si cu mai mare sarguinta sa castig pe multi, care iti vor fi tie placuti. O scrisoare ca aceasta scriind vrajitorul catre diavolul, i-a dat-o tanarului aceluia si l-a trimis, zicandu-i:  Sa mergi in ceasul acesta al noptii si sa stai la mormintele paganesti si sa ridici hartia in vazduh si-ti vor sta de fata cei ce te vor duce la diavolul. Iar el, ticalosul, degraba s-a dus si, stand la morminte, a inceput a chema pe draci spre ajutor. Si indata in fata lui a stat viclenele duhuri si cu bucurie au dus la capetenia lor pe cel inselat. Si, vazandu-l ca sedea pe scaun inalt si multime de duhuri viclene inconjurandu-l pe el, i-a dat lui scrisoarea cea de la vrajitor, pe care, luand-o capetenia diavolilor, a zis catre tanar: Crezi in mine? Iar el a zis: Cred. Si diavolul a zis: Oare te lepezi de Hristos al tau? Iar ticalosul a zis: Ma lepad. Grait-a lui Satana: De multe ori ma inselati voi crestinii, ca atunci cand va trebuie ajutorul meu, veniti la mine, iar dupa ce va impliniti dorirea voastra, iarasi va lepadati de mine. Ci, sa-mi faci mie in scris ca te lepezi de credinta ta de buna voie si fagaduiesti ca sa fii al meu pe veci si sa rabzi cu mine, in ziua judecatii, vesnica osanda, si asa eu, indata, voi implini dorirea ta. Iar tanarul i-a facut inscris, precum diavolul a voit.

    Atunci pierzatorul de suflete balaur a trimis pe dracii desfranarii si au aprins pe acea fecioara, cu nesatioasa dragoste catre tanar, atat de mult, incat nerabdand patima cea trupeasca, a cazut la pamant si a inceput a striga catre tatal sau: Miluieste-ma, miluieste-ma pe mine, fiica ta, si ma da de sotie tanarului acestuia al nostru, pe care l-am indragit foarte. Iar de nu-mi vei face mie aceasta, mie fiicei tale, cea una nascuta, atunci, cu amara moarte, degraba voi muri si vei da pentru mine raspuns in ziua Judecatii. Aceasta auzind, tatal s-a inspaimantat si se tanguia zicand: Vai mie, pacatosului, din ce a venit aceasta asupra fiicei mele? Cine a amagit pe fiica mea? Cine mi-a intunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, doream sa te logodesc cu Mirele ceresc, ca sa fii vietuitoare impreuna cu ingerii si ca totdeauna in psalmi si in cantari duhovnicesti sa proslavesti pe Dumnezeu si prin tine nadajduiam sa fiu mantuit. Iar tu, fara de rusine, de nunta imi vorbesti? Sa nu ma pogori pe mine cu mahnirea in iad, fiica, sa nu-ti rusinezi neamul tau, insotindu-te cu un om de nimic. Iar ea, nesocotind cuvintele tatalui sau, zicea: De nu vei face dupa dorirea mea, apoi singura ma voi ucide. Iar tatal ei, nestiind ce sa faca, dupa sfatul rudeniilor si al prietenilor sai, a lasat ca, mai bine sa fie voia ei, decat cu moarte napraznica sa o vada prierind. Si, chemand pe sluga sa, i-a dat lui, ca sotie, pe fiica sa si averi multe si a zis catre ea: Mergi, fiica ticaloasa si patimasa, dupa barbat, insa mult te vei cai, pe urma, si nu-ti va fi tie de folos.

    Si, savarsindu-se nedreapta insotire si diavoleasca lucrare implinindu-se, dupa catava vreme, l-au vazut si bine l-au insemnat altii pe tanarul acela, ca nu intra in biserica si nu se impartaseste cu Sfintele Taine. Si au spus aceasta femeii lui: Nu stii ca barbatul tau, pe care l-au ales, nu este crestin, ci strain de credinta lui Hristos? Iar ea, auzind aceasta, s-a umplut de mahnire si s-a aruncat la pamant si a inceput a-si rupe obrazul si sa-si bata pieptul si a striga zicand: Nimeni nu s-a mahnit vreodata ascultand de parintii sai; cine va spune rusinea tatalui meu; vai mie, ticaloasei, in cata pierzare am cazut? La ce m-am nascut si, nascandu-ma, de ce n-am pierit? Asa tanguindu-se ea, a auzit barbatul ei si a alergat la dansa, intreband-o de pricina tanguirii sale. Si, afland pricina, a inceput a o mangaia, zicandu-i ca nu sunt adevarate cele zise despre dansul si o intarea, spunandu-i ca el este crestin. Iar ea, mangainu-se putin cu acele cuvinte ale lui, a zis catre dansul: De vei voi ca sa ma incredintezi pe mine cu adevarat si fara de grija sa-mi faci ticalosul meu suflet, apoi maine dimineata sa mergi cu mine la biserica si inaintea mea sa te impartasesti cu Preacuratele Taine si atunci te voi crede.

    Iar ticalosul acela, vazand ca nu se poate pazi taina lui, i-a spus ei cum s-a dat diavolului. Iar ea, lepadandu-si slabiciunea femeiasca si bun sfat luand, a alergat la Sfantul Vasile si a strigat: Miluieste-ma, ucenice al lui Hristos, miluieste-ma pe mine, care n-am ascultat pe tatal meu si m-am supus dracescului sfat. Si i-a spus lui cu de-amanantul, cele despre barbatul ei. iar Sfantul, chemand pe barbatul ei, l-a intrebat de este asa, precum spune femeia lui despre el. Iar el a zis cu lacrimi: Asa, Sfinte al lui Dumnezeu, asa este, ca de voi tacea, apoi faptele mele vor striga. Si  i-a spus lui toate pe rand, cum s-a dat dracilor. Iar Sfantul i-a zis: Dar voiesti sa te intorci iarasi, la Domnul nostru Iisus Hristos? Raspuns-a tanarul: Asa, voiesc, dar nu pot. Si i-a zis Vasile: De ce? Raspuns-a: Pentru ca m-am lepadat de Hristos cu inscris, si m-am incredintat diavolului. Zis-a Vasilie lui: Nu te mahni de aceasta, ca iubitor de oameni este Dumnezeu si primeste pe cei ce se pocaiesc. Iar femeia lui, aruncandu-se la picioarele Sfantului, il ruga zicandu-i: Ucenice al lui Hristos, pe cat poti, ajuta-ne noua! Grait-a Sfantul catre tanar: Dar crezi ca te vei mantui? Iar el a zis: Cred Doamne, ajuta necredintei mele. Si luandu-l pe el Sfantul de mana, a facut spre dansul semnul crucii si l-a dus pe el in biserica si i-a poruncit lui ca neincetat sa se roage lui Dumnezeu. Si a petrecut in rugaciune, singur, trei zile. Dupa aceea, l-a cercetat pe el si i-a intrebat: Cum esti, fiule? Raspuns-a tanarul: Intru mare primejdie sunt, Stapane, nu pot rabda chiotul dracesc, infricosarile, sagetaturile si bataia cu pietre. Pentru ca, tinandu-mi inscrisul meu, ma ocarasc, zicandu-mi: Tu ai venit la noi, si nu noi la tine. Iar Sfantul i-a zis: Nu te teme, fiule, daca crezi cu adevarat. Si dandu-i putina hrana, l-a insemnat cu semnul crucii si iarasi l-a lasat, pe el tot acolo.

    Apoi, dupa putine zile, iarasi l-a cercetat. Si i-a zis: Cum esti, fiule? Zis-a tanarul: De departe ingrozirile si chiotul lor il aud, dar pe dansii nu-i vad. Si dandu-i lui putina mancare si rugandu-se pentru dansul, l-a lasat iarasi si s-a dus. Dupa aceasta, la patruzeci de zile, a venit la dandul si l-a intrebat: Cum te afli fiule? Iar el a zis: Bine, acum, Sfinte Parinte, pentru ca te-am vazut pe tine in vis, luptandu-te pentru mine si biruind pe diavolul. Deci, facand Sfantul rugaciune, l-a scos pe el din biserica si l-a dus in chilia sa. Iar, a doua zi, a chemat tot clerul bisericii si pe monahi si tot poporul cel iubitor de Hristos si le-a zis: Sa proslavim, fratilor, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, ca, iata, pe oaia cea pierduta, Bunul Pastor voieste sa o ia pe umeri si sa o aduca in biserica; deci, se cade si noua sa ne rugam in noaptea aceasta bunatatii Lui, ca sa biruiasca si sa rusineze pe vrajmasul sufletelor noastre. Deci, s-a adunat poporul in biserica si a facut rugaciuni de toata noaptea, pentru tanarul ce se pocaia, strigand: Doamne miluieste! Iar, facandu-se ziua, Vasilie a luat pe tanar de mana si l-a dus cu tot poporul in biserica, psalmi si laude cantand. Si iata, diavolul, fara de rusine, a venit cu toata pierzatoarea sa putere, nevazut, vrand ca sa rapeasca pe tanarul din mainile Sfantului. Iar tanarul a inceput a striga: Sfinte al lui Dumnezeu, ajuta-ma! Si cu atata indrazneala si nerusinare tabarase diavolul asupra tanarului, incat si pe Sfantul Vasile il zgaria, tragand la sine pe tanar. Si intorcandu-se fericitul a zis catre diavolul: Nerusinatule, pierzatorule de suflete, incapatorule al intunericului si al pierzarii, au nu-ti ajunge tie a ta pierzare, pe care ai facut-o tie si celor cu tine? Nu incetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu? Iar diavolul a strigat catre dansul: Ma nedreptatesti, Vasilie. Si pe acest glas diavolesc multi l-au auzit. Si a zis arhiereul: Sa te certe pe tine Domnul, diavole! Iar diavolul, iarasi, a zis catre dansul: Vasile, ma nedreptatesti, ca nu eu am mers la dansul, ci el la mine, si s-a lepadat de Stapanul tau, dandu-mi mie inscris, pe care il am in mainile mele, si in ziua Judecatii, il voi aduce pe el inaintea Celui de obste Judecator.

    Si Vasilie a zis: Bine este cuvantat Domnul Dumnezeul meu, ca nu-si va slobozi poporul mainile sale rugandu-se, pana ce vei da inscrisul. Si intorcandu-se Sfantul catre  popor a zis: Intaltati-va mainile voastre si strigati: Doamne miluieste! Iar poporul, inaltandu-si spre cer mainile, cu lacrimi, multa vreme striga: Doamne miluieste! Si iata inscrisul tanarului aceluia a venit, purtandu-se prin vazduh, toti vazandu-l si s-a dar fericitului Vasilie in maini. Si, luand Sfantul inscrisul in maini, s-a bucurat si a dat multumita lui Dumnezeu. Apoi, inaintea tuturor, a zis catre tanar: Oare cunosti, frate, zapisul acesta?  Iar tanarul a raspuns: Asa Sfinte al lui Dumnezeu, al meu este, ca l-am scris cu insasi mana mea. Iar marele Vasile, indata l-a rupt in bucati, inaintea tuturor, si l-a ars. Si, luand in biserica pe tanar, l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine. Iar pe tanar, mult invatandu-l, si canon cuviincios dandu-i lui, l-a dat femeii sale, care cu netacut glas preamarea si multumea lui Dumnezeu. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE