Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna februarie in 23 de zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Policarp, episcopul Smirnei (+156)



        Sfantul Policarp a fost din Efes, in Asia Mica, si s-a nascut din parinti binecredinciosi, Pangratie si Teudora, pe cand ei erau in temnita, pentru credinta. Si, osanditi la moarte fiind parintii lui si tainuindu-li-se capetele, pruncul a fost luat si crescut de o milostiva crestina, cu numele Calista, care l-a botezat, dandu-i numele Policarp, iar la vremea cuvenita l-a invatat dreapta credinta si poruncile vietii, dupa Evanghelia Domnului.

        Deci, pe cand implinea varsta de 20 de ani, tanarul Policarp a aflat ca Sfantul Evanghelist Ioan propovaduieste cuvantul Domnului prin partile Asiei si, aprinzandu-se de dorinta de a-l vedea, a parasit casa Calistei si a mers dupa dansul. L-a aflat fiind cu ucenicii sai, Sfantul Ignatie, purtatorul de Dumnezeu si Sfantul Vucol. Si a ramas si Sfantul Policarp, impreuna cu acesti binecuvantati semanatori ai Evangheliei lui Hristos, infruntand osteneli si suferinte in slujba credintei.

        Deci, pe vremea lui Traian imparatul (98-117), Sfantul Ioan Evanghelistul, care era surghiunit in insula Patmos, a asezat pe Sfantul Vucol episcop in Smirna, dandu-i ajutor pe Sfantul Policarp. Asemenea si Sfantul, inainte de moartea sa, l-a asezat pe Sfantul Policarp episcop in locul sau, cu legamant sa nu inceteze a se osteni pentru cuvantul Domnului. Si, pastorind vreme indelungata, Sfantul Policarp i-a adus pe multi pagani la sfanta credinta. Tot pe timpul imparatului Traian, Sfantul Policarp, acum episcop in Smirna, a scris o epistola, care se pastreaza si astazi, catre Filipeni, laudandu-i pentru frumoasa primire facuta de ei Sfantului episcop Ignatie din Antiohia, legat de lanturi si sub paza, in drumul lui pe jos, pana la Roma, unde a fost mancat de fiare.

        Pe vremea imparatului Antonin cel Pios (138-161), catre anul 158, Sfantul Policarp a mers la Roma, unde, impreuna cu papa Anicet, episcopul Romei, au statornicit data sarbatorii Sfintelor Pasti, pentru crestinatate.

        In sfarsit, pe vremea imparatului filosof Marc-Aureliu (161-180), Sfantul Policarp a fost prins. Si i-a spus dregatorul: "Blestema pe Hristos si cruta-ti batranetile." Iar Policarp a raspuns: "De 86 de ani il slujesc pe Hristos si nu mi-a facut niciodata nici un rau. Cum as putea blestema pe binefacatorul si Mantuitorul meu?" Si, fiind osandit la moarte, a fost ars de viu.

        Un ucenic al Sfantului Policarp, Sfantul Irineu (130-211), ajuns episcop al Lugdunului, in Galia, scrie despre dansul: "Eram in tanara varsta si l-am cunoscut pe Policarp. Era de multi ani si foarte batran. Invata pe toti ceea ce, singur, invatase de la Apostoli si da
Bisericii invatatura cea adevarata. Era, cu adevarat, un marturisitor al dreptatii, vrednic de credinta."



 
 

Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Adelfie, episcopul Arabiei.



        Adelfie, episcopul Arabiei, avea o sora, egumena la o manastire de fecioare. Si a mers odata, episcopul la acea manastire, spre cercetarea surorii sale. Deci, dupa ce a intrat el pe portile manastirii a vazut pe o calugarita muncita de diavolul, ce se tavalea pe pamant si spumega. Si, episcopul, chemand pe sora sa, i-a zis ei: "Oare, placut iti este ca sora aceasta sa fie stapanita de demon si sa se chinuiasca atat de rau? Sau, oare, nu stii ca raspunderea tuturor surorilor tu o porti, de vreme ce esti egumena?"

        Iar ea a raspuns: "Dar ce voi face eu demonului?" Iar episcopul i-a zis ei: "Ceea ce faci, purtand, de atatia ani, in manastire ingerescul chip. Caci razboiul calugarilor cu dracii este. Iar de nu-i vor birui pe ei aici, si nici nu-i vor goni, apoi, in veacul ce va sa fie, amar se vor munci." Si, aceasta, zicand, a facut rugaciune episcopul si a gonit pe demon, izbavind pe calugarita.



 
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre smerenie, plangere si bucurie.



        Zis-a un batran: "Sa stiti ca alt drum catre mantuire nu este, fara numai smerenia, precum scrie Evanghelia despre vames. Deci, de va fi cineva neatins de pacate mari, sa nu cumva sa se inalte cu gandul sau, socotindu-se pe sine fara de pacate. Ci, unul ca acela, mai vartos sa se smereasca si sa se pazeasca, ca nu cumva sa se descopere pe sine mai pacatos decat toti oamenii. Ca, daca cineva pentru ca n-a cazut in nici un mare pacat trupesc si lumesc, se va inalta cu gandul sau, socotindu-se pe sine ca este cu totul curat si pururea gata si vrednic de impartasirea cu Sfintele Taine, iar pe altul, pe care il stie el ca a cazut, candva, in vreun pacat, il socoteste nevrednic, unul ca acela, cu acel gand inalt si fara de smerenie, este nevrednic si necurat si urat lui Dumnezeu si la pieire merge si nu-i va folosi curatenia lui, neavand smerenie. Ca mult mai placut si mai iubit lui Dumnezeu este pacatosul smerit, decat dreptul mandru".

        Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand: "Cum se intelege aceasta parinte, ca Domnul Hristos zice in Evanghelie: Fericiti sunt cei ce plang ca aceia se vor mangaia, iar Apostolul Pavel porunceste la cartea sa: Bucurati-va pururea si iarasi zic, bucurati-va. Deci, cum, si in ce chip, va face omul ca sa planga si sa se bucure si cum pot sa se impace acestea si sa fie amandoua impreuna, si plangerea si bucuria"?

        Raspuns-a lui batranul, zicand: "Plangerea este grija pentru Dumnezeu si pentru poruncile Luisi ea naste o pocainta, iar pocainta naste cunostinta, postul, rugaciunea si invatatura. Iar bucuria este linistea intru Dumnezeu si blandetea. Si daca cineva arata cuvant bun si cinstit, dragoste si fata vesela catre cei ce vin la dansul si are in inima sa si pocainta, se vadeste ca, asa pot fi si pot incapea amandoua impreuna, plangerea si bucuria".



 
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem Sirul.


       Neincetat se cuvine a ne ruga Domnului, ca sa ne aratam mai presus de bantuirea dracilor. Ca ne necajesc nu numai cand suntem in liniste in Casa lui Dumnezeu, mult se ridica asupra-ne si ne sfatuiesc sa privim cu obraznicie si fara sfiala fetele fratilor, ba si nalucirea faptei celei urate o zugravesc intru noi, turnand in mintile noastre, ca o amestecare a gandurilor, si in acest chip ne opresc de la tainele lui Hristos. Dar, prin pazirea ochilor si prin luarea aminte, a gandului, cel infranat le va birui pe acestea, harul ajutandu-l.

        Cu cata paza se cuvine inima si simturile noastre a le pazi, ca razboiul nostru este mare si indracirea dusmanului asupra noastra este multa. Dar, nu se cuvine, pentru aceasta, sa ne lepadam de lupta noastra, ci gandurile vrajmasului se cade a nu le face lucratoare; si, asa, il vom face pe el sa crape. Ca stie Domnul pe cel ce ne necajeste pe noi si cate sageti arzatoare arunca in inimile noastre. Insa, a celor ce bine se lupta este vrednicia, ca, bine luand aminte, sa nu se lepede de lupta. Ca cel ce are pace cu patimile, de ce ar voi sa aiba razboi cu ele? Caci, numai unde este vrajba, acolo este si razboi si, unde este razboi, acolo este si lupta si, unde este lupta, acolo sunt si cununi. Drept aceea, daca cineva voieste sa se izbaveasca din robia cea amara a patimilor, acela sa porneasca razboi impotriva vrajmasului. Dumnezeului nostru, slava!




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE