Luna februarie in 20
zile: Pomenirea Preacuviosului Parintelui
nostru Leon, episcopul Cataniei, facatorul de minuni
Acest
Sfant se tragea, cu neamul, din Ravena (Italia), din parinti cu bunastare
si credinciosi, si a trait pe vremea imparatiei lui Constantin, nepotul
lui Iraclie (641-668). Si era pretuit de toti, pentru curatia vietii sale,
pentru nevointa si grija de suflete ce avea, pentru duhovniceasca lui intelepciune
si pentru multe faceri de bine, pe care, fara preget, le impartea in jurul
sau. Drept aceea, trecand dupa lege prin toate sfintitele trepte, cu dumnezeiasca
alegere, a fost hirotonit episcop al cetatii Catania, care este in insula
Sicilia, unde se afla si vulcanul Etna, din care, pana astazi, se pogoara
si curge foc.
Deci, Sfantul Leon, stralucea inaintea
tuturor, luminand sufletele date in grija sa, ajutand pe orfani si pe vaduve
si ingrijind de toti cei saraci si nevoiasi, incat si de darul facerii
de minuni s-a invrednicit. Ca numai cu rugaciunea a surpat la pamant un
idol. Asemenea, a ridicat o mare si frumoasa biserica in cinstea bunei,
biruitoarei Mucenita Lucia, aparatoarea Siciliei. Apoi, luand indrazneala
ca un leu - dupa numele sau - a intrat in foc cu vrajitorul Eliodor, care
strica sufletele oamenilor, cu vrajile lui, legandu-l numai cu epitrahilul
sau, iar focul, arzand de tot pe vrajitor, pe Sfantul Leon, dimpotriva,
l-a pazit neatins ...
Si ajungand vestea despre el pana la
Constantinopol, imparatul i-a trimis o scrisoare, rugandu-l sa se osteneasca
a veni pana la dansul. Si, ducandu-se, l-a primit imparatul cu multa cinste,
cuprinzandu-i picioarele si cerand binecuvantare si rugaciune de la Sfantul.
Si s-a intors de acolo, incarcat de multe daruri de la imparat. Si, venind
la scaunul sau, Sfantul a impartit saracilor toate cele primite, nepastrand
nimic pentru el.
Si a pastorit multi ani, cu parinteasca
dragoste, mitropolia Cataniei, pe multi aducandu-i de pe caile pierzaniei,
pe multi ajutandu-i, fara sa-i intrebe, de ce neam sunt ori de cred in
Hristos, facandu-se, tuturor, toate, dupa cuvantul Apostolului.
Si, ajungand la adanci batranete, s-a
mutat la Domnul, iar moastele lui au fost asezate in biserica Sfintei Lucia,
de dansul zidita, unde el face minuni si dupa moarte
Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre razboiul
dracilor, impotriva calugarilor.
Ava Marcel, monahul,
spunea fratilor, ca si cand era vorba de un alt staret ce locuia in Schit
- dar el insusi era acela -, ca s-a sculat intr-o noapte, ca sa-si faca
slujba, si a auzit un glas de trambita, ca la un razboi. Deci, s-a tulburat
staretul si se gandea in sine, de unde este aici glasul trambitelor de
razboi ? Iar cand se gandea ei asa, indata a venit aproape diavolul, zicandu-i:
"Asa, cu adevarat, razboi este, iar de nu voiesti sa ai razboi asupra-ti,
mergi de dormi si nu vei fi in razboi. Ca noi nu ne luptam cu cei lenesi,
ci, cu pustnicii si cu cei ce privegheaza intru rugaciuni ne luptam si
asupra acelora tabarim si ne razboim".
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Antioh, despre
curatirea pacatelor.
Se
cade curatitorului, adica preotului, mai intai, pentru sine a ruga pe Dumnezeu
si, dupa aceea, pentru oameni, dupa porunca Domnului, Care zice: "Sa curatesti,
mai intai, partea cea dinlauntru a paharului si a blidului, si, mai pe
urma, cea dinafara." Cum va putea cineva sa faca rugaciune pentru popor,
de nu va face, mai intai, pentru sine ? Ca a zis Moise lui Aaron, fratele
sau: "Sa aduci Jertfa si sa te rogi pentru tine, mai intai, si pentru casa
ta, apoi sa aduci daruri pentru oamenii tai si sa te rogi pentru dansii."
Asemenea si preotul, dupa ce se va curati, singur pe sine, atunci, si pentru
popor, primita ii va fi rugaciunea lui. Inca si Ezechil, pentru preoti,
zice: "Vin sa nu bea preotii, mai inainte de a intra in altar, inca si
dupa iesire." Si Apostolul zice: "Arhiereul, mai intai, pentru ale sale
pacate aduce jertfa, iar, mai pe urma, pentru ale poporului, pentru ca
legea pune arhierei din oameni cu neputinte". Si iarasi: "Orice arhiereu
se randuieste dintre oameni, la slujba cea catre Dumnezeu, ca sa aduca
daruri si jertfe pentru pacate si care poate sa patimeasca impreuna cu
cei ce nu stiu si cu cei ce se ratacesc, de vreme ce el insusi este cuprins
de neputinte. Si, pentru aceasta, dator este, precum pentru popor, asa
si pentru sine, sa aduca jertfa pentru pacate".
Caci, se cade, celui ce cheama pe Dumnezeu spre aducerea
darurilor pentru popor, mai intai, sa-si curete sufletul si trupul sau,
de toata prihana, si, asa, va putea sa aduca rugaciune catre Dumnezeu si
pentru altii si sa se asemene marelui arhiereu Zaharia, tatal Mergatorului-inainte.
Caci era drept, umbland in toate poruncile Domnului, fara prihana. Deci,
atunci cand slujea el, a intrat sa cadeasca in templu, iar multimea poporului
astepta rugaciunea lui si de la Dumnezeu mila, i s-a aratat lui ingerul
Domnului, stand de-a dreapta altarului cadirii, si i-a zis: "Nu te teme,
Zaharia, ca s-a auzit rugaciunea ta si femeia ta, Elisabeta, va naste tie
fiu si vei chema numele lui Ioan, si acesta va fi mare inaintea lui Dumnezeu".
Caruia este slava, in veci !
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem, despre
smerita cugetare.
Semnele
si cunoasterea celui ce are smerenia cea adevarata sunt acestea: a se socoti
pe sine ca este mai pacatos decat toti pacatosii si ca nici un bine nu
a facut inaintea lui Dumnezeu. A se prihani pe sine in toata vremea si
in tot locul si in toata lucrarea. A nu napastui pe nimeni, nici a socoti
ca este cineva pe pamant mai pangarit decat dansul, sau mai pacatos, sau
mai lenes. Pe toti de-a puruurea a-i lauda si a-i slavi. A nu judeca sau
a defaima sau a grai de rau pe cineva, vreodata. A tacea de-apururea si
a nu grai ceva, fara de porunca sau fara de mare trebuinta. Iar, cand va
fi intrebat si va raspunde, aceasta sa o faca cu mare alinare si cu liniste
si rar, ca si cum silit ar fi, sfiindu-se, sa graisca. A nu-si face inchipuire
de sine in vreo privinta, a nu se supara cu nimeni, ori pentru credinta,
ori pentru altceva; ci, daca zice de bine, sa zici si tu asa, iar de zice
de rau, sa zici: "Tu stii". A avea supunere si a uri voia sa, ca pe o pierzatoare
de suflet. A nu cauta la nimeni de sus. A avea inaintea ochilor sai moartea.
A nu cuvanta in desert sau a grai desertaciuni sau a minti vreodata. A
nu grai impotriva celui mai mare. A suferi ocarile, defaimarile, pagubele,
cu bucurie. A un odihna si a iubi osteneala. A nu itarata pe cineva sau
a rani stiinta cuiva.
Acestea sunt semnele si cunoasterile
smereniei celei adevarate. Si fericit este cela ce le are pe ele, ca acela
s-a facut casa si biserica a lui Dumnezeu si Dumnezeu S-a salasluit intru
dansul si Imparatiei Cerurilor mostenitor s-a facut. Amin.
