Luna februarie in 18 zile: Pomenirea
celui intru Sfinti, Parintelui nostru Leon, papa al Romei (+461)
Acest mare arhiereu si pastor
al Bisericii lui Dumnezeu, Leon, era de neam din Italia, nascut la Roma,
si a fost crescut, din tinerete, in invatatura cartii, avand atat intelepciunea
cea din afara, cat si faptele bune, cele crestinesti. A trait pe vremea
imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450) si a lui Marcian (450-457),
in Rasarit, si a lui Valentinian al III-lea (425-455) in Apus.
Iubind viata duhovniceasca mai mult decat pe cea mireneasca, pe vremea
papei Sixt al III-lea, a fost mai intai arhidiacon al Bisericii romane,
iar, murind Sixt, prin alegerea tuturor, s-a urcat pe scaunul Bisericii
din Roma (440) si a pastorit intr-o vreme de mare furtuna in Biserica si
in lume; imparatia din Rasarit fiind tulburata de eretici, iar cea din
Apus, lasata prada barbarilor. Dar papa Leon a fost cu adevarat un intelept
si neinfricat luptator si un bun pastor, care-si punea sufletul pentru
poporul sau.
Intre faptele mari ale Sfantului Leon se pomeneste, mai intai, de intalnirea
lui cu Atila, regele hunilor, spaima lumii si biciul lui Dumnezeu. Ca acesta,
biruind multe tari, a mers si asupra Romei, vrand sa o pustiasca pe ea
cu foc si eu sabie. Deci, papa Leon, vazand ca nimeni nu putea sa stea
impotriva barbarului, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu, cu postire
si cu lacrimi cerand de la El aparare, si, chemand in ajutor pe Sfintii
Apostoli Petru si Pavel, a mers insotit numai de un consul si de prefectul
Romei in intampinarea lui Atila, langa Ravenna, ca sa-l roage sa-si potoleasca
mania, gata fiind el sa moara pentru poporul sau. Si, vorbind catre dansul,
cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefacut pe el din leu in miel, pentru
ca Atila a ascultat cu smerenie cuvintele omului lui Dumnezeu si a crutat
cetatea, dupa dorinta lui.
Mare sarguinta a aratat Sfantul Leon, ca sa indrepteze ratacirile ereticilor
din vremea sa si, mai vartos, erezia lui Eutihie, cea mai rea dintre toate,
scriind catre imparatii Teodosie si apoi lui Marcian, ca sa randuiasca
sa fie Sinod a toata lumea. Si s-a adunat Sfantul si cel al patrulea Sinod,
la Calcedon, al celor sase sute si treizeci de parinti, pe vremea imparatilor
Marcian si Pulheria, la anul 451, impotriva lui Eutihie si Dioscur, care
intelegeau gresit taina intruparii lui Dumnezeu si rastalmaceau, astfel,
toata invatatura mantuirii. Si s-a statornicit la acest Sinod dreapta credinta
ca prin intrupare, Hristos Domnul este o singura Persoana dumnezeiasca,
avand doua lucrari, de om si de Dumnezeu, lucrari deosebite, dar nedespartite;
si asa a lucrat El mantuirea noastra. Drept aceea s-a osandit ratacirea
lui Eutihie, care invata ca in Hristos este o singura fire si o singura
lucrare. Si s-a citit la acest Sinod, si epistola Sfantului Leon catre
Flavian, patriarhul Constantinopolului, care atat de limpede talmacea taina
intruparii Domnului, incat toti parintii Sinodului, auzind-o, au strigat:
"Duhul Sfant a vorbit prin gura lui Leon".
Sfantul Leon era vestit si pentru scrierile lui, intrucat ne-au ramas de
la el peste o suta de scrieri. Ele sunt dovezile cele mai tari ale intelepciunii,
evlaviei si patrunderii mintii lui. Pline de invataturi, cuvintele lui
au o frumusete si o maretie care incanta, mira si inalta. Gandirea lui
e limpede, puternica, iar graiul lui adunat si stapan pe cunoasterea dreptei
credinte. A murit la anul 461, iar, in ochii crestinatatii, Sfantul Leon
ramane unul din marii luptatori pentru biruinta dreptei invataturi crestine
la taina intruparii lui Dumnezeu, statornicita o data pentru totdeauna,
la Sinodul de la Calcedon. Dumnezeului nostru, slava!
Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al Sfantului
Efrem catre calugari.
Insa tu, prietene, de vreme ce
te-ai lepadat de lume, pentru ce, dar, mai cauti odihna lumeasca ? Ca Dumnezeu
nu pentru necaz te-a chemat pe tine ? Iar tu rasfatare cauti ? La golatate
esti chemat, iar tu haine bune cauti. Spre insetare esti chemat, iar tu
bautura cauti. La razboi esti chemat, iar tu nu te saturi de somn. Spre
plangere si tanguire esti chemat, iar tu joci si razi. La dragoste esti
chemat, iar tu urasti pe fratele tau. La supunere esti chemat, iar tu graiesti
impotriva. Mostenitor al Imparatiei Sale te-a numit, iar tu cele trupesti
cugeti. Si ce-i vei raspunde Lui, la infricosatoarea zi, cea mai de pe
urma ? Ori esti sihastru la liniste ? Adu-ti aminte, dar, de cei ce sunt
in temnite, ca nu numai inchisi sunt, ci fiare pe grumazii lor poarta,
iar altii, fiind si in obezi, batuti sunt. Sau pustnic esti ? Adu-ti aminte
de pastorii de oi, ce fel de primejdii ridica si rabda prin pustietate
si prin munti, ca iarna sunt stramtorati de ger, iar vara arsi sunt de
zaduful soarelui.
Cel ce a castigat rabdarea se atinge de toate faptele bune, ca se bucura
in necazuri si in primejdii este iscusit; intru napasta se veseleste, la
ascultare este gata, in dragoste deplin, in vorbire de rau slabeste, la
ocari se smereste, la liniste viteaz, la cantari nelenes, in postire gata,
intru rugaciuni silitor, prin rabdare, la ascultare vesel, la nevoie sprijin
tare, la raspunsuri negrabnic, in viata osardnic, la umblari frumos, bun
in adunarea fratilor, la raspunsuri placut, la privegheri gata si osardnic
catre straini, cunoscator al celor neputinciosi, la intalniri intampinator,
treaz la intelegeri si la tot lucrul destept. Ca tot cela ce a castigat
rabdare si-a castigat nadejde si cu toate faptele este impodobit unul ca
acela. Si unul ca acesta cu multa indrazneala striga catre Dumnezeu, zicand:
"Asteptand, am asteptat pe Domnul si S-a plecat spre mine" (Ps. 39, 1).
Deci, pe o cale ca aceasta sa mergem, pe care merg toti cei ce au iubit
pe Dumnezeu. Calatoria acestei cai a vietii este cu necazuri, insa odihna
fericita este. Calatoriile caii acesteia sunt acestea: pocainta, privegherea,
rugaciunea, smerita intelepciune, saracia duhovniceasca, neingrijirea peste
masura a trupului, ingrijirea sufletului, culcarea pe jos, tacerea, mancarea
uscata, foamea, setea, golatatea, milostenia, lacrimile, plangerea, suspinarea,
napasta, osteneala mainilor, primejdiile, uneltirile celor rai, a fi clevetit
si a rabda, a fi urat si rau a patimi, a rasplati cu bine pentru rau, a
ierta greselile celor ce-ti gresesc, a pune sufletul sau pentru prieteni,
iar, cea mai desavarsita, a-si varsa sangele sau pentru Domnul.
Fericit cel care nu se indestuleaza cu viata lumii acesteia, care din cele
dumnezeiesti si-a facut cugetarea lui; fericit cela ce pe pamant s-a facut
ca un inger, asemenea serafimilor, avandu-si curat cugetul sau totdeauna.
Fericit este acela ce, avand in minte ziua judecatii, se sarguieste spre
vindecarea ranilor sufletului sau, prin lacrimi. Fericit esle cela ce totdeauna
este eliberat, intru Domnul, de toate cele pamantesti si vremelnicele lucruri
ale veacului acestuia. Fericit este cela ce inainte sporeste prin faptele
calugariei si prin infranare. Fericit este cela ce are porunca cea infricosatoare,
spre paza buzelor sale. Fericit este cela ce a urat pacatele si a facut
fapte bune. Fericit este cela ce, intru cele nevazute si intru cele vazute,
pe singur unul Dumnezeu iubeste si toata zidirea Lui. Fericit este cela
ce s-a facut ca un nor, cu totul in lacrimi, stingandu-si focul poftelor
trupesti. Fericit este cela ce si-a vandut toate averile sale si si-a agonisit
pe Unul Hristos, Margaritarul ceresc. A Caruia este slava, acum si pururea
si in vecii vecilor! Amin.
