Acest Sfant Mucenic a trait in anii imparatului Diocletian (284-305) si era dintr-o cetate a Amasiei, numita Homialon. Era ostas tanar, in ceata Tironilor (recrutilor), din legiunea Margaritilor, condusa de generalul Vringa. Deci, venind porunca de la imparat, ca toti ostasii sa aduca jertfa zeilor, Vringa a mers in capistea idolilor, cu toala legiunea sa, spre implinirea poruncii. Si n-a voit Sfantul Teodor sa intre in capiste, ci a ramas in cortul sau. Si au cunoscut toti ca el este crestin.

    Deci, l-au scos pe el la intrebare. Si-l indemna generalul sau sa jertfeasca si sa-si scape viata, precum au facut si alti crestini. Iar Sfantul raspundea, zicand: "Fiecare stie cui ostaseste, iar eu ostasesc Stapanului meu Hristos". Si marturisea ca Hristos este Dumnezeu, iar zeii paganilor sunt idoli, fara de suflet si cioplitura de maini omenesti.

    Deci, pentru multa dragoste pe care, ostasii o aveau catre Teodor, Vringa a dat porunca, zicand: "Sa-l lasam pe el cateva zile, ca sa aleaga, in liniste, cele de folos". Si Sfantul n-a petrecut in nelucrare vremea aceasta, ci neincetat lauda pe Domnul si se ruga lui Dumnezeu sa-i dea lui rabdare. Iar, ca sa arate neputinta zeilor, a mers noaptea la capistea zeitei din cetatea aceea, si, dandu-i foc, a prefacut-o in cenusa.

    Deci, a fost prins si dat pe mana lui Puplie, dregatorul cetatii. Si acesta a pus de l-au batut cumplit cu vergi pe Sfantul, l-au intins pe roata si i-au strujit trupul cu unghii de fier. Iar Sfantul, nepierzandu-si linistea, in timpul cumplitelor patimi, se arata ca un nestiutor la toate suferintele si neincetat marturisea cu bucurie: "Cu Hristos al meu, am fost, sunt si voi fi". Si, vazand ca nimic nu-l poate clinti din credinta, nici cruzimea, nici fagaduintele, dregatorul l-a osindit sa fie ars de viu, ceea ce s-a si facut, fiind aruncat intr-un cuptor aprins. Si, intrand in mijlocul flacarilor, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.

    De asemenea, sa fie stiut, ca se mai face praznuirea lui si in saptamana dintai a Postului Mare, cand s-a facut de Sfantul Teodor minunea colivelor, intru pomenirea izbavirii poporului dreptcredincios, pe vremea paganului imparat Iulian Apostatul, de bucatele cele spurcate, stropite cu sange din jertfele idolesti. Cu rugaciunile Sfantului mare Mucenic, Teodor Tiron, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

    Spunea ava Sisoe: "Cand eram in Schit cu Macarie, ne-am suit sa seceram, impreuna cu dansul, sapte insi. Si, iata, o vaduva, adunand in urma noastra spice, nu inceta sa planga. Deci, a chemat batranul pe stapanul tarinei si i-a zis lui: "Ce are batrana aceasta, ca totdeauna plange ?" Si i-a zis lui: "Barbatul ei avea un amanet al cuiva si a murit, deodata, si nu i-a spus ei unde l-a pus. Si stapanul amanetului vrea acum sa o ia pe dansa si pe fiii ei si sa-i vanda robi". I-a zis batranul: "Spune-i sa vina la noi, unde ne odihnim de arsita". Si, venind femeia, i-a zis ei batranul: "De ce plangi asa, mereu ?" Si i-a raspuns ea: "Barbatul meu a murit, luand amanetul cuiva, si n-a spus, cand a murit, unde l-a pus." Si a zis batranul, catre dansa: "Vino, arata-mi unde l-ai ingropat". Si, luand pe frati cu dansul, a iesit cu ea impreuna. Si, venind la locul acela, i-a zis batranul: "Du-te la casa ta". Si, rugandu-se ei, a chemat batranul pe mort, zicand: "Cutare, unde ai pus amanetul cel strain ?" Iar acela, raspunzand, i-a zis: "In casa mea este ascuns, sub picioarele patului." Si i-a zis lui batranul: "Dormi, iarasi, pana la ziua invierii". Si, auzind fratii, de frica, au cazut la picioarele lui. Si le-a zis lor batranul: "Nu pentru mine s-a facut aceasta ca nimic nu sunt, ci, pentru vaduva si pentru copiii ei cei saraci, a facut Dumnezeu lucrul acesta". Si, venind, a vestit vaduvei unde este pus amanetul. Iar ea, luandu-l, l-a dat stapanului ei si si-a izbavit fiii sai. Si, toti cei ce au, auzit au slavit pe Dumnezeu.
 

    Deci, sa ne sarguim fratilor, sa ne facem dupa asemanarea vietii si faptelor cuviosilor parinti, sa umblam dupa pasii lor, sa ne calugarim ca si dansii. Sa-ti calugaresti, adica mintea, sa-ti calugaresti duhul, calugareste-ti chipul, calugareste-ti si trupul, calugareste-ti bucatele, calugareste-ti limba si cautatura si gandul si rasul, ca sa te arati intru toate ca un desavarsit monah si patimitor. De voieste firea sa ne duca pe noi intru satiu, cu postul sa-i stam impotriva. Daca la pofta ne-ar trage pe noi rabdare luand, sa ne tinem simtirea. Daca ne porneste pe noi spre manie, cu pace sa intrarmam. De ne gateste spre iutime, blandetele sa primim. De ne atata pe noi spre ura, de dragoste sa ne lipim. De ne-ar indemna spre cautarea cinstirii de la oameni, ocara sa-i aratam. De ne miscam pe noi spre slava, stricaciunea trupului sa o luam in minte. Daca ne ridica pe noi la marire, a Domnului smerenie sa o primim. Daca spre pizma ne-ar impinge pe noi, sa cunoastem blestemul lui Cain. De ne indeamna pe noi spre clevetire, cu tacere sa ne ingradim, de ne ingreuneaza cu somnul, cu privegherea sa ne intarim. Daca spre betie ne-ar sili pe noi, desteptarea cea treaza sa o alegem. Daca in acest chip ne vom impotrivi va pieri vrajmasul, si nu va sta, darul lui Dumnezeu ajutandu-ne.

    Cela ce voieste sa vada zile bune, sa-si opreasca limba sa de la cuvinte multe. Ca sabie este limba, de amandoua partile ascutita. Daca iubesti cele ceresti, nu te opri la cele pamantesti, pe acestea vremelniciei sa le socotesti. Sa nu te temi a incepe calea cea aspra, care ne duce in viata cea vesnica, ci numai sa incepi a umbla pe ea si te vei afla mergand. Sa alergi si sa scapi de-a pururea spre Dumnezeu, cu rugaciuni, cu post si cu lacrimi, ca sa te izbavesti de cursele vrajmasilor. Sa indraznesti, iubitule, ca nici dregatoria, nici cinstea, nici marirea, nici egumenia, nici episcopia, nici slava, nu-ne vor duce pe noi intru Imparatia Cerurilor, nici iertare de pacate nu ne vor da sau ne vor izbavi din osanda, fara numai smerenia si dragostea, rabdarea si saracia, pogorarea si chinuirea, lipsirea si defaimarea, acestea fac pe fiii Luminii.

    Sa nu-ti fie amestecata viata, frate: astazi, adica, infranandu-te, iar dimineata saturandu-te, astazi neband apa, iar maine vin cautand; astazi opinci, iar maine papuci; astazi haine de par, iar maine haine de mult pret; astazi injosire, iar maine, infrumusetare; astazi bland si smerit, iar maine maret; astazi, plangere si tanguire, iar maine, fara de masura; astazi, culcare pe pamant gol, iar maine pe asternut moale; deci nu asa pestrit, ci intr-o masura ,sa fii,

    Sa-ti aduci aminte de cuviosii parinti, cum au petrecut, fara de poticnire, stralucind intru randuiala aceasta calugareasca, pana la sfarsit si pana la moarte neschimbandu-si canonul lor, infranandu-se cu masura si minunat, limba tinandu-si, pe pamantul gol culcandu-se, prin smerita intelepciune calugarindu-se, cu blandete, cu dragoste si cu deplina credinta prin duhovniceasca folosire, inca peste toate acestea si cu saracia, de la toate cele pamantesti infranandu-se, cu blanda si cu lina viata petrecand, priveghind si rugandu-se, cu pocainta multa si cu lacrimi. Iar mandria era calcata de dansii si mania lepadata si iutimea uscata, s-a stins de la dansii aurul, iar argintul era defaimat de dansii. Si singuri pe sine s-au silit a se curati degraba, din toate, pentru aceasta Dumnezeu S-a salasluit intru danisii si i-a proslavit pe ei. Ca Aceluia se cade toata slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.