Deci, dorind o viata linistita, a lasat cetatea si s-a dus intr-un munte, care se numea Oxia si a locuit in muntele acela care, mai pe urma, dupa numele sau, s-a numit muntele lui Axentie. Si iubea mult Sfantul muntele acela, pentru linistea si singuratatea lui, si multumea lui Dumnezeu, zicand: "Tu Doamne, singur, intru nadejde m-ai asezat." Dar a fost descoperit de niste pastori si, daca s-a facut cunoscut, multi au inceput a veni la dansul pentru felurite nevoi si pentru tamaduirea trupului si a sufletelor, ca primise Sfantul darul sa vindece orice boala cu rugaciunile sale; si, impreuna cu darul tamaduirilor, avea Cuviosul si darul inainte-vederii. Si i-au zidit lui oamenii cucernici o chilie pe varful muntelui si, inchizindu-se in chilie, Cuviosul invata si tamaduia poporul printr-o ferastruica. Iar ucenicii lui imparteau saracilor darurile aduse de catre cei ce se tamaduiau. Si tamaduia Sfantul multe feluri de bolnavi: orbi, leprosi, indraciti, paralizati, caci era barbat puternic in fapta si in cuvant, inaintea lui Dumnezeu si a tot poporul. Drept aceea, a luat parte Sfantul si la Sinodul cel a toata lumea, al patrulea de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca imparatului Marcian, care foarte mult il cinstea pe el, ca pe un stalp al dreptei credinte, ce era.

    Deci, sezand in chilia sa, mult folos aducea lumii, prin chipul vietii sale imbunatatite si prin invataturile cele graitoare de Dumnezeu, cu care se indulceau toti care veneau la dansul de pretutindeni, si prin rugaciunile si prin facerea de minuni; iar cu ochii cei inainte-vazatori vedea cele de departe, ca pe cele de aproape, privirea si sufletele fara de trup ale dreptilor. Asa a fost, cu deosebire, in noaptea cand Cuviosul, stand la rugaciune in chilia sa, a vazut deodata calatorind spre cer sufletul Sfantului Simeon Stalpnicul; si vestind el indata ucenicilor sai aceasta si facandu-se cercetarea, lucrul s-a adeverit intocmai.

    Si asa, cu evlavie si cu dreapta credinta vietuind si manastiri multe si in felurite locuri intemeind si pe multi la mantuire povatuind, Cuviosul Axentie, nu mult timp dupa Cuviosul Simeon, pe vremea imparatiei lui Leon cel Mare si la adanci batranete ajungand, s-a mutat catre Domnul.
 

    S-au dus odata multi batrani la ava Pimen. Si, iata, una dintre rudele lui ava Pimen avea un copil, si, din lucrarea diavolului, fata copilului era intoarsa la spate. Si tatal copilului, vazand multimea parintilor, luand copilul afara de manastire, sedea plangand. Si s-a intamplat unui batran sa iasa afara si, vazandu-l plangand, i-a zis: "De ce plangi, omule ?" Iar el a zis: "Sunt rudenie cu ava Pimen. Si, iata, s-a intamplat copilului ispita aceasta, si, vrand sa-l ducem la batranul, ne-am temut ca nu voieste sa ne vada pe noi, rudeniile lui. Si acum, de va afla ca suntem aici, trimite si ne goneste. Eu insa, vazand venirea voastra la biserica, am indraznit de am venit. Deci, de voiesti, ava, fie-ti mila de mine, si ia copilul inauntru si rugati-va pentru el."

    Si, luandu-l, batranul a intrat si a iconomisit lucrul cu intelepciune, ca nu l-a dus indata la ava Pimen. Ci, incepand de la fratii cei mai mici, zicea: "Faceti cruce copilului". Si dupa ce i-a facut pe toti de l-au insemnat cu semnul crucii pe pe urma, l-a dus la ava Pimen. Iar el nu voia sa-i faca cruce. Iar parintii i se rugau zicand: "Cum au facut toti, fa si tu, parinte." Si, suspinand, sculandu-se, s-a rugat, zicand: "Dumnezeule, tamaduieste zidirea ta, ca sa nu mai fie stapanita de vrajmasul." Si, facand cruce, indata s-a tamaduit copilul si l-a dat tatalui sanatos. Dumnezeului nostru, slava !