Luna februarie in 14
zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui
nostru Axentie, cel din munte (+470).
Pe vremea imparatiei
lui Teodosie cel Tanar (408-450), a fost in Constantinopol un barbat cinstit
in randuiala ostaseasca si vestit in palatele imparatesti, cu numele Axentie,
fiu al lui Adda persul. Si era acesta, pe cat de intelept si viteaz, in
viata cea din afara, pe atat de credincios si de ravnitor in faptele credintei.
Acesta, cunoscand pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe
Ioan monahul si pe alti barbati tematori de Dumnezeu si sihastri, adesea
se aduna noaptea cu ei la rugaciune. Si, ravnind vietii lor, s-a lepadat
cu totul de slava lumeasca. Deci, s-a facut ostas al cerescului imparat
Hristos, luand chip monahicesc si s-a facut slujitor al lui Dumnezeu, mai
intai in randuiala diaconiei, apoi a preotiei, primind slujirea sa izgoneasca
pe diavoli din oameni. Si era mult slavit, pentru aceasta, in imparateasca
cetate.
Deci, dorind o viata linistita, a lasat
cetatea si s-a dus intr-un munte, care se numea Oxia si a locuit in muntele
acela care, mai pe urma, dupa numele sau, s-a numit muntele lui Axentie.
Si iubea mult Sfantul muntele acela, pentru linistea si singuratatea lui,
si multumea lui Dumnezeu, zicand: "Tu Doamne, singur, intru nadejde m-ai
asezat." Dar a fost descoperit de niste pastori si, daca s-a facut cunoscut,
multi au inceput a veni la dansul pentru felurite nevoi si pentru tamaduirea
trupului si a sufletelor, ca primise Sfantul darul sa vindece orice boala
cu rugaciunile sale; si, impreuna cu darul tamaduirilor, avea Cuviosul
si darul inainte-vederii. Si i-au zidit lui oamenii cucernici o chilie
pe varful muntelui si, inchizindu-se in chilie, Cuviosul invata si tamaduia
poporul printr-o ferastruica. Iar ucenicii lui imparteau saracilor darurile
aduse de catre cei ce se tamaduiau. Si tamaduia Sfantul multe feluri de
bolnavi: orbi, leprosi, indraciti, paralizati, caci era barbat puternic
in fapta si in cuvant, inaintea lui Dumnezeu si a tot poporul. Drept aceea,
a luat parte Sfantul si la Sinodul cel a toata lumea, al patrulea de la
Calcedon (451), chemat fiind din porunca imparatului Marcian, care foarte
mult il cinstea pe el, ca pe un stalp al dreptei credinte, ce era.
Deci, sezand in chilia sa, mult folos
aducea lumii, prin chipul vietii sale imbunatatite si prin invataturile
cele graitoare de Dumnezeu, cu care se indulceau toti care veneau la dansul
de pretutindeni, si prin rugaciunile si prin facerea de minuni; iar cu
ochii cei inainte-vazatori vedea cele de departe, ca pe cele de aproape,
privirea si sufletele fara de trup ale dreptilor. Asa a fost, cu deosebire,
in noaptea cand Cuviosul, stand la rugaciune in chilia sa, a vazut deodata
calatorind spre cer sufletul Sfantului Simeon Stalpnicul; si vestind el
indata ucenicilor sai aceasta si facandu-se cercetarea, lucrul s-a adeverit
intocmai.
Si asa, cu evlavie si cu dreapta credinta
vietuind si manastiri multe si in felurite locuri intemeind si pe multi
la mantuire povatuind, Cuviosul Axentie, nu mult timp dupa Cuviosul Simeon,
pe vremea imparatiei lui Leon cel Mare si la adanci batranete ajungand,
s-a mutat catre Domnul.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ava
Pimen.
S-au dus odata
multi batrani la ava Pimen. Si, iata, una dintre rudele lui ava Pimen avea
un copil, si, din lucrarea diavolului, fata copilului era intoarsa la spate.
Si tatal copilului, vazand multimea parintilor, luand copilul afara de
manastire, sedea plangand. Si s-a intamplat unui batran sa iasa afara si,
vazandu-l plangand, i-a zis: "De ce plangi, omule ?" Iar el a zis: "Sunt
rudenie cu ava Pimen. Si, iata, s-a intamplat copilului ispita aceasta,
si, vrand sa-l ducem la batranul, ne-am temut ca nu voieste sa ne vada
pe noi, rudeniile lui. Si acum, de va afla ca suntem aici, trimite si ne
goneste. Eu insa, vazand venirea voastra la biserica, am indraznit de am
venit. Deci, de voiesti, ava, fie-ti mila de mine, si ia copilul inauntru
si rugati-va pentru el."
Si, luandu-l, batranul a intrat si
a iconomisit lucrul cu intelepciune, ca nu l-a dus indata la ava Pimen.
Ci, incepand de la fratii cei mai mici, zicea: "Faceti cruce copilului".
Si dupa ce i-a facut pe toti de l-au insemnat cu semnul crucii pe pe urma,
l-a dus la ava Pimen. Iar el nu voia sa-i faca cruce. Iar parintii i se
rugau zicand: "Cum au facut toti, fa si tu, parinte." Si, suspinand, sculandu-se,
s-a rugat, zicand: "Dumnezeule, tamaduieste zidirea ta, ca sa nu mai fie
stapanita de vrajmasul." Si, facand cruce, indata s-a tamaduit copilul
si l-a dat tatalui sanatos. Dumnezeului nostru, slava !
