Luna februarie în 13 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martinian

Acesta a fost din Cezareea Palestinei si a trait pe vremea imparatiei lui Constantiu, fiul marelui Constantin (337–361). Inca de pe cand era de 18 ani, Sfantul Martinian, parasind casa parinteasca, s-a retras catre sihastrie, locuind intr-o pestera de pe muntele Corabiei, din apropierea cetatii si ducand o viata pustniceasca de osteneala, infranare si de rugaciune. Si asa traind vreme de 25 ani, s-a dus vestea in tot tinutul, pana departe, de faptele si de viata lui cea imbunatatita, ca primise de la Hristos pana si darul facerii de minuni. Si multi veneau si se foloseau de cuvintele, rugaciunile si de sfatuirile lui cele intelepte.

Deci, intre alte ispitiri, a ingaduit Dumnezeu, in viata Sfantului si o diavoleasca ispitire ca aceasta. Ca, auzind o femeie desfranata, anume Zoe, cuvintele de lauda ce se spuneau, de catre oamenii din Cezareea, despre viata Sfantului, a zis catre dansii: „Pentru ce gasiti vrednica de lauda viata lui? Ca neputand infrange patimile trupului si ispitele vietuirii cu oamenii, de aceea a fugit el in pustie, unde nu are lupta cu ispitele. Ca unde nu-i foc, nu arde fanul. Deci de voi merge eu la dansul si, fiind eu cu dansul, de nu se va clatina, atunci se va adeveri ca este, cu adevarat, om fara prihana.”

Deci, s-a imbracat ea in haine saracacioase – luind intr-o traista hainele ei cele luminoase – si, iesind din cetate, s-a dus la acel munte, unde era Sfantul. Iar daca a inserat, a inceput vant cu furtuna si ploaie mare in noaptea aceea. Si s-a apropiat femeia de chilia Sfantului si a inceput a plange, ca si cand s-ar fi ratacit si ca si cand ar manca-o fiarele, de-ar ramane afara. Deci, se ruga de Sfantul sa o primeasca in chilia lui. Drept aceea, Cuviosul, vazand ca este cu neputinta a o lasa afara, a primit-o inlauntru, iar el s-a dus in incaperea din fundul chiliei.

Iar cand a fost dimineata, vazand-o Sfantul schimbata la haine si impodobita, a intrebat-o: „Cine esti si la ce ai venit?” Iar ea fara de rusine, a zis: „Pentru tine.” Si indata a inceput a defaima viata monahilor, care indeamna pe crestini sa fuga de insotirea cu femei, si, zicand ca insotirea cu femei nu impiedica evlavia si adaugand ca toti dreptii Legii Vechi au fost casatoriti. Deci, cu vorbe ca acestea, nerusinata il indemna la pacat. Iar Cuviosul, ascultand-o, se invoia putin cate putin, in inima sa, si cuprins fiind cu bratele si cu limba ei cea amagitoare, sta aproape sa cada. Dar era ceasul cand credinciosii aveau obiceiul sa vina la el pentru binecuvantare. Si, nevoind el sa fie prins asupra pacatului, a iesit afara din chilie sa-i intampine. Si, fiind afara, darul lui Dumnezeu i-a schimbat gandul. Si, adunand multe gateje si aprinzandu-le in chilie, a sarit in mijlocul lor, dojenindu-se pe sine si zicandu-si: „De vei putea, Martiniene, sa rabzi focul geenei, apropiete de femeie si savarseste pacatul. Dar cum vei rabda focul cel vesnic, daca pe acesta nu-l poti rabda?” Si asa, arzandu-se pe sine si-a smerit salbaticia trupului. Si sa- cutremurat desfranata si indata a inteles greutatea pacatului. Si, cerand iertare, se ruga de Sfantul s-o indrepte si pe ea pe calea mantuirii. Iar el, inteleptind-o a trimis-o la manastirea Sfntei Paula, din Betleem, unde s-a facut monahie.

Deci, vindecandu-se de ranile focului si intelegand ca lupta cu ispitele trupesti cere sa fugi din fata lor, Sfantul a mers la mare. Si, invoindu-se cu un corabier, si-a parasit chilia si s-a mutat pe o mica insula, de piatra, foarte departe, in mijlocul marii, incat nu se vedea nicidecum uscatul. Si ii aducea corabierul, de doua sau trei ori pe an, paine si apa si ramuri de finic, pentru impletiturile cu care isi platea putina hrana ce i se aducea. Si, traind asa zece ani, in multa liniste, a trebuit sa plece de acolo.

Ca, ridicandu-se furtuna pe mare, o corabie s-a spart de o stanca, inecandu-se toti cei care se aflau intr-insa. Si n-a scapat nimeni, in afara de o fata, ce se tinea de o scandura. Aceasta, vazand pe Sfantul, ii cerea ajutor. Si cuviosul scotand-o din mare, deasupra pe piatra, indata a lasat fetei hrana si adapostul sau, iar el, zicandu-si: „Fugi Martiniane, sa nu te ajunga ispita”, s-a aruncat in valuri, si sprijinit de niste delfini, a iesit la uscat.

Dar acum era in mare nedumerire, in ce chip sa-si petreaca cealalta ramasita a vietii lui. I s-a descoperit ca nu se va izbavi de ispite, decat pribegind din loc in loc, pana la sfarsitul vietii. Deci, pornind in pribegie si strabatand multe cetati, a sosit si la Atena si, intrand in biserica cea mare de-acolo, s-a intins pe pamant si, de fata fiind episcopul cetatii, Sfantul si-a dat in mana lui Dumnezeu, sufletul sau de mare nevoitor si mucenic al vetii curate. Si, se spune ca si cele doua femei, Zoe si Fotina, si-au savarsit viata, dobandind de la Duhul Sfant, semnele sfinteniei. Dumnezeului nostru, slava!

Întru această zi, cuvânt din viața Sfântului Martin milostivul.

Sfantul Martin era de douazeci de ani si Sfantul Botez inca nu-l primise. Si acest fel de viata avea, ca nimic nu pastra pentru sine, ci toate le impartea ca milostenie saracilor. Si, dupa ce nu i-a mai ramas lui nimic, fara numai un cutit si o haina, si, fiind si o iarna aspra, cu ger mare, l-a intampinat pe el un sarac la portile cetatii, care ruga, pe cei ce treceau, sa-l miluiasca. Iar aceia, trecand toti pe alaturea, nu i-au dat lui nimic. Deci, s-a mahnit Martin, ca n-a miluit nimeni pe saracul acela; si nu stia ce sa faca, pentru ca nu avea alta haina, fara numai aceea, intru care era imbracat. Deci, scotand cutitul, si-a taiat haina sa in doua si cu o jumatate a ei a imbracat pe sarac, iar cu cealalta jumatate, s-a invelit pe sine insusi. Si multi radeau de el, ca nu era imbracat asa cum se cadea.

Si, venind noaptea, culcandu-se infrigurat, indata a adormit si a vazut in vis pe Hristos, imbracat in haina sa, aceea cu care el imbracase pe saracul acela, inainte a multime de ingeri, zicandu-i: „Martin, pana inca a nu lua botezul Meu, cu aceasta haina m-ai imbracat, drept aceea, si Eu de acum in toata lumea te voi imbraca cu slava, iar, dupa aceea, vei lua Imparatia cerurilor. Deci, dupa ce a auzit acestea, s-a sculat din somn si, ducandu-se, s-a botezat in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si atat de milostiv s-a facut spre saraci, incat s-a auzit pana la toate marginile pamantului de milostiva viata a lui. A trait in Galia si a ajuns episcop la Tours, pe la anul 400 si i se spunea „slava Galiei.” Si, placut fiind lui Dumnezeu si inca si minuni savarsind, mai pe urma, s-a mutat la Domnul, in varsta de peste optzeci de ani. Dumnezeului nostru slava!

Întru această zi, învățătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, despre ispite și primejdii

Nu este nici un drept care sa nu aiba o greseala, oricat de mica. Si, iarasi, nu este nici un pacatos, care sa nu aiba nici un bine. Deci, de vei vedea pe un drept bolnav sau in oarecare ispita si primejdie cazand, sa nu te tulburi, ci sa gandesti intru tine si sa zici: Acest om drept este, insa a facut ceva, o mica fapta rea si pentru aceasta isi ia plata aici, ca dincolo sa nu se osandeasca. Asa sa intelegi cuvantul cel zis de Avraam, in Evanghelie, bogatului nemilostiv: „Tu ai luat in viata cele bune, iar Lazar cele rele”, de vreme ce s-a intamplat ca a avut Lazar in viata aceasta cateva pacate, iar bogatul acela, cateva fapte bune; si si-a luat plata fiecare.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ascultarea de părintele duhovnicesc

Un om mirean, avand trei copii, lasandu-i pe ei in cetate, s-a dus la o manastire. Si, petrecand in manastire trei ani, a inceput a se tulbura de ganduri, care ii trezeau in minte amintirea si dorinta de copii si se mahnea pentru dansii foarte. Si, el nu spusese, de la inceput, staretului, ca are copii. Deci, vazandu-l ava mahnit, i-a zis lui: „Ce ai de esti mahnit?” Si i-a povestit staretului ca are trei copii in cetate si vrea sa-i aduca in manastire. Si i-a dat voie parintele. Deci, ducandu-se, fratele a aflat ca doi dintr-insii au raposat, iar unul traia. Si, luandu-l pe el, l-a adus la manastire. Deci, cautandu-l staretul, l-a aflat la pitarie si a adus la dansul pe copil. Iar ava, luind copilul, l-a cuprins si, inbratisandu-l, il saruta. Si a zis catre tatal copilului: „Il iubesti pe el?” Sa a raspuns: „Da”. Si a zis ava: „Ia-l, dar, si-l arunca in cuptor, asa cum arde.” Si acela luaind indata copilul sau, cu mainile sale, l-a aruncat in cuptor. Si vapaia s-a facut ca roua si n-a ars copilul. Ca tatal sau dobandise credinta lui Avraam. Dumnezeului nostru, slava!