Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian, fiind rob al unei femei de neam mare si de cinste, anume Aglaia, fiica a lui Avachei, prefect al Romei. Si era femeia aceasta, Aglaia, foarte bogata, iar Bonifatie, sluga ei credincioasa, purta de grija averii sale, dar el vietuind in pacate trupesti cu stapana-sa si era si betiv. Nu spre defaimare se spune aceasta, ca degraba se va arata si fericita schimbare a acestora, cum pacatosul se face sfant, ba inca si mucenic al lui Hristos.
        Dar, si in vremea vietuirii sale,  cea cu iubire de patima, macar ca slujea pacatului, avea si parti bune, ca era milostiv si iubitor de straini si da cu dragoste celor lipsiti si i se frangea inima si i se facea mila de nevoile oamenilor, ca n-astepta sa fie rugat ca sa vina in ajutor; asemenea si stapana lui era milostiva si iubea pe mucenici. Si, fiindca adeseori suspinau catre Dumnezeu pentru pacatele lor, Domnul nu i-a lasat mai mult sa se intineze, cu pacatele lor cele necurate, ci a randuit o spalare de intinarile lor.
        Deci, intr-una din zile, stapana a zis lui Bonifatie: "Mergi in Rasarit, unde marturisesc Sfintii, si-mi ada moaste de Mucenici, ca sa le avem de ajutor si de sufleteasca mantuire." Iar Bonifatie, raspunzand, a zis: "De vor aduce moastele mele le vei primi oare?" Iar ea a ras, zicandu-i: "Betivule." Si, invatandu-l, l-a trimis. Si el a luat douasprezece slugi si multi galbeni si a ajuns la Cilicia, unde erau dati la chinuri Sfintii. Si, aflandu-i in chinuri, le saruta legaturile si ranile.
        Deci, aprinzandu-se de ravna dumnezeiasca, a stat Bonifatie in fata dregatorului, marturisind ca este crestin. Si, prinzandu-l, l-au spanzurat cu capul in jos si l-au strujit fara mila si l-au impuns cu trestii ascutite pe sub unghii si i-au dat plumb topit pe gura, si l-au bagat cu capul in jos intr-o caldare plina de smoala ce fierbea. Dar, din toate, nevatamat a iesit. Atunci dregatorul a poruncit sa i se taie capul. Deci, l-au luat ostasii si l-au scos, spre ucidere. Iar Sfantul, dupa ce s-a rugat, si-a plecat capul si a fost taiat. Si ceea ce zisese stapanei sale, razand, cand a plecat, s-a implinit cu fapta.
        Iar slugile ce venisera cu dansul de la Roma, daca vazura ca zaboveste, socotira ca va fi umbland prin carciumi dupa betie, cum ii stiau naravul. Iar daca au aflat de chinurile si de taierea ce a rabdat si cum si-a dat sfarsitul, au umblat de i-au gasit moastele si, plangandu-l, cadeau catre el, cerandu-si iertare, ca il graisera de rau, ci cumparandu-i trupul cu pret de cinci sute de galbeni, l-au adus la Roma. De acestea afland, Aglaia, stapana lui, a dat slava lui Dumnezeu si l-a primit cu cinste mare si l-a ingropat aproape de cetate, ca la cincizeci de stadii si, facand o o biserica cu numele lui, la casa ei in oras, l-a mutat acolo. Si, in toate zilele, la sfintele lui moaste, se faceau multe tamaduiri. Iar ea, de atunci binevietuind, cu cuviinta si randuiala dumnezeiasca, cu pace si-a dat sufletul la Dumnezeu.
 

        Acest Sfant Bonifatie, slavitul intru milostenii si indurari, era cunoscut in toata tara Italiei. Iar iubirea de saraci, din copilarie a cinstit-o. Ca, inca la maica sa fiind, cand era copil, iesind din casa sa, uneori, adica, se intorcea fara de camasa, iar, alteori, fara de haina. Ca, daca vedea pe cineva gol, se dezbraca de haina si imbraca pe cel gol. Deci, adeseori, si maica lui il mustra, zicandu-i: "Nu este drept, fiule, ca tu insuti fiind sarac, sa imbraci pe cei saraci."
        Iar odata, maica lui, intrand in hambarul in care isi pregatise hrana peste tot anul, a aflat hambarul gol, intrucat fiul ei Bonifatie impartise hrana, in taina, la saraci. Si a inceput ea a plange, batandu-se peste obraz si zicand: "Oh, vai mie, de unde voi lua eu alta hrana pentru tot anul?" Iar el, venind la maica sa, a incercat a o mangaia pe dansa, dar nu putea. Si a rugat-o sa iasa putin afara din hambar. Si, iesind ea, Bonifatie a inchis usile hambarului, si a cazut indata la pamant, rugandu-se lui Dumnezeu din toata inima. Si, minune! Indata s-a umplut hambarul de grau. Si vazand ceea ce s-a facut, maica lui s-a inspaimantat si s-a bucurat. Si de atunci, nu-l mai oprea pe el, ca sa dea oricui va voi. Ci, intelegand puterea milosteniei a prosla- ???? -copie l-a facut vrednic pe el Domnul la Biserica cetatii Fiului.

        Fiului celui desfranat, la intoarcerea lui, sa-i urmezi, adica sa cazi catre Dumnezeu, cu inima infranta si duh smerit, si, ca acela, sa graiesti: "Gresit-am inaintea Ta, Doamne, primeste-ma, Parinte, pe mine, cel ce ma pocaiesc". Inca si de caderi sa te lasi si de pacate sa te lepezi si sa fugi. Ca, de te vei intoarce spre Dumnezeu, cu pocainta, si fapta cea rea o vei indeparta de la viata ta si nu o vei mai face, atunci iti va fi tie ajutator Atottiitorul Dumnezeu si Domnul.
 

        Zis-a ava Serinu ca dracii nu pun in gandul oamenilor toate patimile deodata, ci fiecare patima are duhurile ei deosebite, si hotarate, care o seamana pe ea in gandul omului. Ca unele duhuri se veselesc in necuratenii si in dulcetile intinaciunilor, iar alte duhuri se bucura in defaimari, la iutime si la turbare; altele, la necaz; altele, in slava desarta, si altele, la mandrie. Si fiecare din aceste duhuri, doreste sa puna in gand ceea ce vede ca primeste sufletul mai cu dulceata. Si aceste duhuri nu-i supara pe toti deopotriva, nici rautatea lor nu o seamana deopotriva, ci foarte felurit, dupa vremuri si locuri, dupa prilej si dupa om. Unele, altora, sau isi ajuta, sau, isi dau loc, nu pazesc un sir si o danduiala, unele fata de altele. Ca se zice: "Cauta-vei la cei rai pricepere, si nu vei afla." Insa, pe cat se poate, isi dau oarecare inlesnire unele altora, in lupta lor impotriva noastra.
        Si, fiecare duh isi pazeste randuiala sa si, asa il asupreste pe om, iar, daca este infrant, va pleca de la el, dar pe alt duh, mai cuplit, spre razbunare, i-l lasa.
        De asemenea, trebuie si aceasta sa stii: ca nu toti dracii sunt la fel de salbatici sau ca au aceeasi putere. Ci felurita este la ei si lucrarea si puterea si felurita este si ispitirea cu nevoitorii lui Hristos cu cei ce sunt incepatori in fapte bune si inca slabi, se lupta duhuri mai slabe, iar cand acestea sunt biruite, atunci le urmeaza o treapta de mai mari luptatori. Ca, daca nu, s-ar fi facut, dupa masura puterii omenesti si nevoia luptei, nimeni, dintre nevoitori, n-ar fi putut rabda cumplita salbaticie a unor atat de multi diavoli razboinici ca acestia. Nici n-ar fi putut sta omul impotriva pandirii, celor cu viclesug, diavolilor, de n-ar fi stat, mai intai, Hristos, Iubitorul de oameni, Mijlocitorul si de nevointa puitorul si Judecatorul, potrivind, dupa a noastra putere, luptele unei nevointe, si, pornirile celor covarsitoare ale vrajmasului oprindu-le si intorcandu-le si pe noi nelasandu-ne, dupa cuvantul scris, a fi ispititi peste putinta noastra. Ci, impreuna cu ispita a facut si sfarsitul ei, ca s-o putem suferi. Si noi credem ca insisi dracii, nu fara de osteneala si durere savarsesc aceasta lupta, ca au si ei griji si mahnire. Si cu osebire cand se lovesc in lupta cu anumiti barbati tari, rabdatori si impotriva ravnitori. Despre acestea si Apostolul marturiseste, zicand: "Nu ne este noua lupta impotriva sangelui si a trupului, ci impotriva incepatoriilor, a stapaniilor si celelalte." Si iarasi: "Asa lovesc, nu ca batand vazduhul." Si in alt loc: "Nevointa cea buna m-am nevoit." Iar unde este nevointa si lupta si cearta, este nevoie de amandoua partile ce se impotrivesc, de grija, de osteneala si de durere. Si precum noi, biruindu-i pe dansii, ne bucuram, iar fiind biruiti, ne intristam, asa si aceia patimesc. Si de cele ce pe noi ne biruie se veselesc, iar de cele ce, mult trudindu-se, nu le pot asupra noastra, ci sunt biruiti, se amarasc si se intorc la dansii cu rusinea infrangerii. Si astfel se implineste ceea ce sta scris: "Intoarce-se-va durerea lui la capul lui." Si iarasi: "Cursa, pe care in ascuns a intins-o, sa-l prinda pe el." Ca Proorocul David, pe aceste toate stiindu-le si cu ochii cei dinlauntru privind la nevazutul razboi si stiind ca se bucura vrajmasul pentru caderea noastra, zicea catre Dumnezeu: "Lumineaza ochii mei, ca nu candva sa adorm intru moarte, ca nu candva sa zica vrajmasul meu: l-am biruit pe dansul. Cei ce ma necajesc se vor bucura, de ma voi poticni." Si iarasi: "Sa nu se bucure de mine cei ce ma vrajmasesc cu nedreptate. Sa nu zica in inimile lor: Bine, bine sufletului nostru. Nici sa zica: "Inghititu-l-am pe dansul." Inca si rusinea lor, de care se rusineaza cand sunt biruiti, vorbind catre Dumnezeu, David o canta: "Sa se rusineze si sa se infrunte cei ce cauta cele rele mie." Iar Ieremia zice: "O, de s-ar rusina vrajmasii mei si sa nu fiu rusinat eu. Sa aduci peste dansii mania Ta si, cu indoita sfaramare, sfarama-i pe dansii." Cu adevarat, indoit se vor si sfarama, cand de noi biruiti vor fi dracii. Intai, ca oamenii cuceresc sfintenia, in vreme ce ei pe aceasta, avand-o, au pierdut-o, iar, al doilea, ca, duhuri fiind ei, de cei trupesti si pamantesti sunt biruiti. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.