Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna decembrie în 16 zile: pomenirea Sfântului si slăvitului Prooroc Agheu (+485i.Hr.).

        Acesta era din semintia lui Levi, nascut in Babilon, in vremea robiei. Si, inca tanar fiind, a venit de la Babilon impreuna cu iudeii adusi de acolo de Zorobabel si de Iosua arhiereul si a fost unul din cei din urma prooroci ai Vechiului Testament.
        Incepand iudeii sa inalte Templul daramat si, ivindu-se multe piedici, dupa putina vreme, descurajati, parasira lucrul. Casele de locuit se inaltau noi si frumoase, dar  Casa lui Dumnezeu zacea neispravita.
        Deci, venind zile mai bune, pe vremea lui Darius, imparatul persilor, iudeii se apucara din nou de zidit, dar lucrul mergea greu. Ca se temeau ei, ca templul acesta, al doilea, n-avea nici bogatia, nici frumusetea, nici slava templului celui dintai al lui Solomon. Chivotul sfant, toiagul lui Aaraon si toate semnele sederii lui Dumnezeu de fata, in mijlocul poporului Sau, nu mai erau.
        Impreuna cu Proorocul Zaharia, Argheu Proorocul a fost trimis de Dumnezeu, anume, ca sa risipeasca aceste temeri si ingrijorari, spunand iudeilor ca, macar ca templul acesta al doilea era mai sarac, el insa nu va fi lipsit de slava, proorocind cu patru sute saptezeci de ani inainte ca in templul acesta era randuit sa intre Mesia, Fiul lui Dumnezeu. In acest chip, a prins din nou ravna celor ce zaboveau la zidirea templului, ducand lucrul lor la bun sfarsit. Si a fost iubit si cinstit de toti, ca un prooroc al lui Dumnezeu imparatul.
 



 
 
 

Întru această zi, pomenirea Sfintei si de minuni făcătoarei Teofana împărăteasa, care a fost sotia preaînteleptului Leon împăratul (+893).

        Aceasta a fost nascuta si crescuta in Constantinopol, tragandu-se din neam imparatesc, din vestitii Martinachii, fiica a lui Constantin si a Anei, care era din Anatolia. Deci, acestia, neavand prunc, in fiecare zi se mahneau si rugau, pentru aceasta, pe Nascatoarea de Dumnezeu, pururea, adica, mergand la preacinstita ei biserica, de la locul numit Vascu. Si aduceau fierbinti rugaciuni, zicand: "Stapana, Doamna Lumii, sa ni se dezlege noua nasterea de prunci, ca sa nu ne mahnim". Drept aceea, fiindca cereau cu credinta, pentru aceasta au dobandit prunc, parte femeiasca, pe imparateasa Teofana. Deci, ea, dupa ce s-a facut ca de sase ani, a invatat Sfintele Scripturi, si s-a impodobit pe sine cu tot felul de bunatati. Si, vazand parintii ei ca era atat de imbunatatita, se bucurau, nadajduind ca, in scurta vreme, vor castiga si rodul acestui fel de copila buna. Deci, pe masura ce aceasta tanara daruita sporea cu varsta pe atat crestea ea, la si mai mari bunatati si la si mai inalte daruri.
        Si, imparatul Vasile Macedonul a cautat o tanara frumoasa si imbunatatita. Deci, la Teofana, pomenitul imparat, a aflat toate bunatatile impreuna adunate, pentru care a insotit-o pe ea, prin legiuita cununie, cu fiul sau, Leon inteleptul si imparatul. Si era plin tot Constantinopolul de bucurie si veselie, pentru acest fel de imparateasca si cinstita nunta. N-a trecut insa multa vreme, si diavolul a semanat, prin limba lui Santovarin, o neghina si un viclean cuvant. Si, instiintandu-se despre aceasta zisa uneltire a lui Leon impotriva sa, imparatul Vasile a pus la inchisoare trei ani atat pe fiul sau Leon, cat si pe sotia sa Teofana. Dar cand s-a sarbatorit hramul bisericii Proorocului Ilie, atunci iarasi, s-au impacat parintele cu fiul si, impreuna cu el, a iesit in mijlocul poporului si au facut obisnuita sarbatorire. Iar, cand s-a imbolnavit, imparatul a hotarat pe acelasi fiu al sau, Leon, ca singur stapanitor si imparat.
        Deci, de atunci, aceasta cinstita imparateasa, traind in palatele imparatesti, se nevoia pentru mantuirea sufletului sau, ca slava imparatiei si bucuriile acestei vieti le socotea ca nimic si ca pe o tesatura de paianjen. Pentru care, ea nu contenea pururea, ziua si noaptea, a sluji lui Dumnezeu si semenilor, cu psalmi si cu laude, cu milostenii si cu tot felul de infranari. Si, macar ca pe dinafara, la vedere, purta hlamida imparateasca, pe dinauntru, insa, si intru ascuns purta haine aspre de par; si cu aceasta isi strunea trupul sau. Se infrana fericita si de la mese bogate, avand hrana simpla si nefelurita: paine, adica, si legume; si cu acestea se multumea, ca si cu cea mai mare desfatare. Impartea la saraci banii care ii cadeau in mana. Inca si podoabele si hainele ei scumpe le vindea, fericita, si dadea banii la nevoiasi. Da vaduvelor si orfanilor cele spre trebuinta si indestularea lor. Daruia manastirilor si locasurilor pustnicesti bani si acareturi. Se purta fata de slugi ca si cand i-ar fi fost frati. Nu s-a aflat niciodata juramant in gura ei. N-a iesit minciuna de pe buzele ei, nici clevetire impotriva cuiva. Catre toti se apleca cu bunatate, si s-a facut ca o maica a tuturor celor ce nu aveau scapare si ajutor. Si, macar ca patul ei era asternut cu tesaturi cu fir de aur si cu podoabe imparatesti, ea insa, dupa ce innopta, lasa patul si se odihnea jos, pe podeaua asternuta cu o singura rogojina sau cu tesaturi aspre de par si necontenit uda asternutul sau cu lacrimi, foarte putin somn dormind, ca repede se destepta pentru a lauda pe Dumnezeu.
        Deci, din multa ei viata aspra si grea patimire, a dat intr-o rea boala trupeasca. Ci, fericita folosea boala ei ca pricina de infranare. Toate bucatele ce se gateau pentru boala ei, ea le impartea la cei flamanzi. Gura fericitei acesteia n-a incetat sa invete dumnezeiestile cuvinte si nu contenea vreodata a rosti psalmii lui David si nu trecea cu vederea lauda Domnului cea de sapte ori in zi, nici n-a dormit fara lacrimi.
        Si, ca sa zic pe scurt, imparateasa aceasta s-a lepadat, pentru Domnul, de lume si de cele pricinuitoare de bucurii in lume. Toata osardia ei era lauda lui Dumnezeu ziua si noaptea, facerea de milostenii, catre cei lipsiti, si tot felul de infranari, desavarsit a placut lui Dumnezeu si i s-a dat ei a cunoaste mai inainte vremea sfarsitului sau. Si, chemand pe toti ai sai si mult invatandu-i, si-a dat cu pace fericitul ei suflet in mainile lui Dumnezeu.
 



 
 
 

Întru aceeasi zi, cuvânt că nu se cade a osârdi pe cel ce greseste.

        Un barbat sfant a vazut pe un oarecare gresind si cu amar a lacrimat si a zis: "Acesta astazi, iar eu maine". Oricine, de va gresi, chiar necredincios de ar fi, sa nu-l osandesti pe el, ci sa te vezi pe tine mult mai pacatos decat dansul si nicidecum sa nu-l ocarasti pe dansul pentru greseala, ci sa-ti aduci aminte de tine insuti si sa iei seama cum umbli, ca sa nu cazi. Sa dai de lucru sufletului tau, ca, adica, sa stea la rugaciune si sa se lipeasca de Dumnezeu, ca sa nu te biruiasca pe tine gandul cel vrajmasesc. Roaga-te ca sa se departeze de la tine duhul uitarii. Si orice lucru de trebuinta vei face, daca te vei lauda, il pierzi pe el. Tu sa zici asa: "Eu voi muri diseara, ori maine, ori nu stiu in care ceas". Iar de vei grai cuiva despre viata ce va sa fie, cu umilinta si cu plangere sa-i graiesti celui ce te asculta, de vreme ce si el ar putea sa-si spuna tie: "Sa nu mori fara de folos, petrecand vremea in cuvinte desarte". Si de vrei sa te mantuiesti, fereste-te de cei ce te lauda si de cei ce-ti insala gandul tau, ca sa ocarasti pe cel de aproape, iar pe tine sa nu te vezi. Au, nu stii, oare, ca talharul cel ce a fost pe cruce, printr-un singur cuvant s-a indreptat, iar fariseul, cu un cuvant s-a facut vinovat? Ca Iuda a fost numarat impreuna cu Apostolii si, intr-o noapte, si-a pierdut toata osteneala si s-a pogorat in iar? Drept aceea, sa nu se laude nimeni, oricat bine ar face, pentru ca toti ce si-au pus nadejdea in sine, au cazut.
        Deci, de vei vedea pe cineva gresind, nu asupra aceluia sa pui greseala, ci asupra diavolului celui ce l-a biruit pe el. Si sa zici: "Amar si vai mie, ca acesta fara de voie a fost inselat, iar eu, de voie si stiind, gresesc". Deci, sa plangi si sa ceri de la Dumnezeu ajutor. Ca de vietuim cu lenevire si cu nebagare de seama, apoi nimeni nu poate sa biruiasca pe diavolul si nici sa castige bunatati de la Dumnezeu. Drept aceea, pentru slabirea si nepurtarea de grija de viata noastra, suntem amagiti toti in lumea aceasta trecatoare. Iar cand ne bucuram de caderea altuia sau o defaiamam, apoi singuri pe noi, atunci, ne dam si ne vindem muncilor diavolului. Iar, daca stam tari cu inima si cu mintea, apoi de-a pururea, Dumnezeu ce va fi noua ajutator. A Caruia este slava in veci! Amin.
 



 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE