Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna decembrie in 15 zile: patimirea Sfantului, sfintitului Mucenic Elefterie.

    Acesta era din Roma, in anii imparatiei lui Adrian (117-138). Si, tanar foarte fiind, si ramas orfan de tata, avand numai pe maica sa, ce se chema Antia, care era invatata sa creada in Hristos de Sfantul Apostol Pavel.

    Deci, l-a adus Antia pe Sfantul, copil fiind, la Anichit, episcopul Romei, care l-a dat pe el sa invete Sfanta Carte si l-a asezat in randuiala clericilor; iar la  cinsprezece ani l-a hirotonit diacon, si la optsprezece ani, preot, iar cand a ajuns la douazeci de ani l-a hirotonit episcop in Iliric. Si, de vreme ce pe multi invata si-i intorcea la credinta lui Hristos, a trimis Adrian imparatul de l-au adus inaintea lui si marturisind luminat pe Hristos, Dumnezeu adevarat, iar pe idoli defaimandu-i, a fost dat la chinuri. A poruncit sa-l culce pe un pat de arama si sa-i dea foc, l-au pus, apoi, pe un gratar de fier inrosit in foc si iarasi l-au bagat intr-o caldare plina cu untura si cu smoala in clocot; si cu puterea si cu darul lui Hristos a fost pazit de toate nevatamat. Apoi, cu sfatul lui Coremon eparhul, l-au aruncat pe Sfantul Elefterie intr-un cuptor de arama ars in foc, in care a intrat mai intai Coremon insusi, fiind luminat de Duhul Sfant; si iesind nevatamat si marturisind ca Hristos este Dumnezeu, i s-a taiat capul; iar pe Sfantul Elefterie, iesind neatins, a poruncit tiranul sa-l arunce in temnita. A fost legat apoi de un car tras de cai salbatici si, fiind slobozit de ingeri, a fost dus intr-un munte inalt; acolo traia cu fiarele salbatice, care se imblanzeau la cuvintele lor. A botezat aici pe slujitorii trimisi sa-l prinda, precum si pe altii, care au crezut in Hristos, ca la cinci sute de oameni. L-au prins apoi si l-au dus iarasi in fata imparatului, care l-a dat sa-l manance fiarele. Dar, scapand nevatamat, imparatul a poruncit la doi slujitori de l-au strapuns cu sulitele: si, asa, si-a dat fericitul sau sufletu in mana Ziditorului. Iar maica sa, Antia, imbratisand pe Sfantul mort si sarutandu-l, a cazut peste dansul si i s-a taiat si ei capul cu sabia.
 


 


Intru aceasta zi, invatatura din Cuvintele lui Ava Moise, trimise lui Ava Pimen.

    Oricine, de nu va face pacat, iata, are nadejde si va afla usurare in ceasul si in ziua iesirii. Sa urasti cuvintele cele desarte ale lumii acesteia, ca sa vada inima ta pe Dumnezeu. Sa iubesti a face rugaciune adeseori, ca sa ti se lumineze inima ta. Sa nu iubesti a manca mult si nu va fi spurcata inima ta. Pazeste-ti limba ta, ca sa se salasuiasca intru tine frica lui Dumnezeu. Sarguieste-te la slujba ta, la rugaciune si la cantare, ca sa nu te manance pe tine fiarele gandului. Tare sa ai inima ta impotriva gandurilor rele, si usoare iti vor fi tie. Sa nu ai vrajba cu oamenii, ca sa-ti fie primita rugaciunea ta. Smereste-te, fara deosebire, cu toti, ca sa ai indrazneala a te ruga. Pazeste-ti ochii tai de vederi necuviincioase, ca sa se pazeasca omul tau cel dinlauntru. Pazeste-ti auzul tau, ca nu tu singur sa-ti aduni razboaie. Sa lucrezi lucru cu mainile, ca sa-ti castigi painea ta. Sa nu tii la odihna, ca sa nu-ti ingreunezi trupul tau, ca dator esti a-l infrana pe el. Sa nu-ti amesteci cuvintele tale cu vorbe necuvioase, ca sa nu ti se tulbure taria ta. Iubitule, sa ne facem noua insine locuinta intru lacrimi, ca zice psalmistul: "Cei ce seamana cu lacrimi, vor secera cu bucurie" (Ps. 125, 5), intru Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.
 


Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, despre pocainta si judecata si despre despartirea sufletului de trup.

Sfantul Efrem Sirul

    Iubitilor, ce folos aflam intru aceasta viata trecatoare? Vai noua! Fericit este acela care, din toate cate le-a facut in viata, a aflat indrazneala in ceasul despartirii, cand se desparte sufletul de trupul sau. Ca, vin ingerii sa ia sufletul din trup si sa-l puna inaintea judecatii celei groaznice. Mare frica este, fratilor, in ceasul mortii, ca sufletul se desparte de trup cu frica si cu dureri. Ca stau inaintea sufletului faptele lui, in ceasul despartirii, faptele pe care le-a lucrat noaptea si ziua, si bune si rele. Si ingerii se sarguiesc, silindu-se sa scoata sufletul din trup.Ca sufletul, vazandu-si faptele sale, se teme sa iasa. Iar sufletul pacatosului cu frica se desparte de trup si, temandu-se, se duce sa stea inaintea Imparatului celui fara de moarte. Si, silit fiind sa iasa din trup, vazandu-si faptele sale, le zice lor cu frica: "Dati-mi mie vreme si ragaz de un ceas, ca sa ies." Si ii raspund faptele lui: "Pe noi tu ne-ai lucrat si noi impreuna cu tine mergem la Dumnezeu."

    Sa traim cu paza, fratilor, viata aceasta trecatoare. Si mai presus de toate, pe Hristos cel Sfant sa-L iubim si sa-L dorim. Ca nu stim, fratilor, in care ceas va fi iesirea noastra. Nimeni din noi nu stie ceasul si ziua despartirii. Ca, umbland noi si desfatandu-ne fara grija pe pamant, se da porunca, fara veste, ca sufletul sa fie luat din trup. Si se duce in ziua intru care nu gandeste, plin fiind de pacate si neavand indrazneala. Pentru aceasta ma rog, fratilor, sa ne facem liberi, sa nu fim robi vietii acesteia trecatoare. Sa intraripam sufletul nostru catre Dumnezeu, in fiecare zi, de curse si de sminteli ferindu-ne.

    Vicleanul ascunde de-a pururea curse inaintea sufletului nostru, ca tulburandu-l pe dansul, sa-l vaneze spre munca vesnica. Prin mijlocul smintelilor si al curselor calatorim, iubitilor, sa ne rugam, drept aceea, sa nu cadem intru ele. Pline de dulceata sunt cursele mortii vesnice. Sa nu ne moleseasca pe noi cu dulceata lor cursele mortii, adica grija peste fire a lucrurilor celor pamantesti si a banilor si, mai ales, grija gandurilor si a faptelor celor rele. Sa nu te indulcesti tu, fratele meu, de cursa mortii. Sa nu te molesesti, nici sa te slabesti atunci cand cresc intru tine gandurile rele. De va afla gandul cel intinat intrare in sufletul tau, acesta se indulceste spre cugetarea rea; si cugetarea rea omoara sufletul. Si se face gandul cel rau ca o cursa in sufletul tau, daca nu-l vei goni prin rugaciune, prin lacrimi, prin infranare si prin priveghere. Fa-te pururea liber de toate lucrurile cele pamantesti, ca sa te izbavesti de curse, de ganduri si de fapte rele. Sa nu te molesesti macar o clipa in cugetarea gandurilor cele rele. Sa nu zaboveasca in sufletul tau gandul cel rau, frate. Fugi de-a pururea catre Dumnezeu prin rugaciune, prin ajunare si prin lacrimi, ca sa te izbavesti de toate cursele, smintelile si patimile. Sa nu socotesti, frate, ca multa vreme vei trai pe pamant. Ca, fara de veste va veni porunca Domnului si, vezi, sa nu te afle pe tine pacatuind, nemaiavand vreme de pocainta si nici de iertare. Ce vei zice atunci, in ceasul despartirii, frate?

    Multi sunt cei care socotesc ca vor trai pe pamant multa vreme. Si, iata, vine, fara de veste, moartea si desarta face nadejdea lor si nefolositoare. Repede vine moartea si raul cel mai mare e pierzarea vesnica. Sa ai, drept aceea, de-a pururea moartea inaintea ochilor tai, frate, si nu te teme de despartirea de trupul tau. Asteapta moartea in fiecare zi, ca un om intelept si duhovnicesc, asa asteapta de-a pururea sederea inaintea judecatii Domnului. Pregateste-ti in fiecare zi candela ta si, ca un slujitor intelept si sarguitor, cerceteaz-o pe ea in fiece ceas, cu lacrimi, cu rugaciuni si cu fapte bune; cata vreme te afli inca in libertate, foarte te sarguieste. Ca vine vremea cea plina de temere, de frica si de tulburare, care nu-ti mai ingaduie sa gandesti cele inalte si bune. Luati aminte, iubitii mei, cum toate cele rele cresc si sporesc in fiecare zi rautatile si biruieste viclenia. Acestea pregatesc tulburarea cea mare, ce va sa fie, si necazul cel mare, care va veni, peste toate marginile pamantului, pentru pacatele noastre, ca, pentru trandavia noastra, sporesc cele rele.

    Sa ne facem, dar, vazatori cu duhul, razboinici iubitori de Dumnezeu in fiecare zi, sa biruim razboiul vrajmasului, o, iubitorilor de Hristos. Sa ne invatam obiceiurile razboiului, ca razboiul nevazut este. Arma a razboiului acestuia este de-a pururea slobozirea de lucrurile pamantesti. Daca ai moartea inaintea ochilor, in fiecare zi, nu pacatuiesti. Daca te vei elibera de lucrurile pamantesti, slobozindu-te din cele vremelnice, vei putea, ca un preaviteaz luptator, sa iei darul biruintei. Ca, daca lucrurile cele pamantesti ne trag in jos, catre ele, apoi si patimile ne intuneca ochii inimii, in vremea luptei launtrice. Pentru aceasta se lupta cu noi si ne biruieste vicleanul, ca pe unii ce suntem plini de lucrurile cele pamantesti si de patimile grijilor pamantesti ne robim. Ca, pe cele pamantesti toti impreuna le iubim, fratilor, dar unii se lupta sa-si elibereze mintea, iar altii nu. Si, atunci mintea noastra ne lasa si se imprastie pe pamant, din pricina trandaviei noastre.

    Iata, ziua s-a plecat si catre seara este vremea noastra, iar noi, iubitilor, in necredinta noastra, socotim ca este dimineata. Iata, langa usi este Imparatia Cerurilor ca sa straluceasca, si noi nu voim sa intelegem. Uneori, s-au facut si semnele si minunile despre care a vorbit Domnul: foamete, ciuma, cutremure, infricosari si navaliri de neamuri. Si acestea toate se par noua ca un vis. Nu ne sperie pe noi auzirea, nici insasi vederea lor. Dar secerisul acum s-a apropiat si sfarsit are chiar si viata noastra. Iata, ingerii tin gata secerile; asteapta doar porunca.

    Sa ne infricosam, iubitilor. Ceasul este al unsprezecelea din zi si calea este inca lunga. Sa ne sarguim, in camara sa ne aflam. Sa ne facem veghetori si sa ne trezim ca niste nesomnorosi. Nu stim in care ceas Stapanul va veni. Sa iesim de sub apasarea celor pamantesti. Sa nu ingrijesti de nimic, a zis Domnul. A iubi pe toti ne porunceste noua Dumnezeu. Iar noi, dimpotriva, am izgonit dragostea si ea a fugit de pe pamant. Nu afli nicaieri, pe pamant, dragostea cea desavarsita pentru oameni si pentru Dumnezeu, caci ea de la toti a fost gonita. Toti au urat dragostea. Acum, mai mult, invidia imparateste. Pricinile de tulburare pe pamant s-au inmultit nedreptatile au acoperit pe toti impreuna. Fiecare numai cele pamantesti le cauta, iar pe cele ceresti le defaimeaza. Cele vremelnice doreste, iar, pe cele ce vor sa fie, nimeni nu le iubeste. Voiesti sa fii om duhovnicesc? Invata sa te eliberezi de cele pamantesti. Nu cauta mai intai pe cele pamantesti, ci, nevoieste-te si doreste, ca un desavarsit, Imparatia Cerurilor, si apoi, cauta si pe cele pamantesti, dupa cuvantul Domnului.

    Sa nu socotesti, zicand: Multa si grea este vremea pustniciei, si eu sunt lenes si neputincios si nu pot sa ma nevoiesc. Asculta graiurile de sfatuire preabuna si folositoare, intelege ce iti zic tie, iubitorule de Hristos, frate: Daca voiesti sa te duci intr-o alta tara departata, nu poti sa alergi intr-un ceas toata lungimea caii. Ci, numarand pasii in fiecare zi si avand rabdare, pleci la drum. Si, cu vremea si cu osteneala, ajungi in tara pe care o doresti. Asa este si Imparatia cea Cereasca si desfatarea Raiului: prin ajunari, prin infranare, prin privegheri, prin milostenie si prin dragoste, fiecare poate ajunge acolo. Acestea sunt caile care te duc la cer, catre Dumnezeu. Sa nu zabovesti a pune inceput de cale buna, care te duce la viata. Voieste numai sa calatoresti in calea aceasta si vei fi sarguitor si indata calea se face dreapta inaintea ta. Si, bucurandu-te de calatorie, faci popasurile veselindu-te. Ca se imputernicesc pasii sufletului tau, la fiecare popas. Si ca sa nu afli greutate in calea care te duce la viata, Domnul pe Sine Insusi S-a facut Cale a vietii, celor ce voiesc, cu bucurie, sa se duca la Tatal luminilor.

    Tu Insuti, Hristoase, Fii mei Cale a vietii, care ma duce catre Tatal Tau si Tatal nostru. Aceasta este singura bucurie si sfarsitul ei este Imparatia Cerurilor. Fii mei, o, Stapane, Fiule al lui Dumnezeu, Cale a vietii si luminare. Am gustat eu insumi din izvorul darurilor Tale, plin sunt de dorire. S-a facut darul Tau, intru inima mea, lumina si bucurie si dulceata, mai mult decat mierea din fagure. S-a facut darul Tau, in sufletul robului Tau, ca o comoara: a imbogatit saracia mea. S-a facut darul Tau, robului Tau, scapare si putere si lauda si sprijin si inaltare si hrana de viata datatoare. Nu va tacea, robul Tau o, Stapane, sa vesteasca multa dulceata a dragostei si a darului Tau. Ai deschis gura mea, a nepriceputuluil; cum va rabda limba mea, avand atata folos, sa nu laude si sa nu mareasca in fiecare zi pe Datatorul bunatatilor? Si cum, iarasi, voi indrazni sa inchid si sa opresc valurile darului Tau, ce izvorasc in inima mea, a pacatosului? Umple-ma de dulceata cu darurile Tale, cele multe. Pentru multimea darurilor Tale, maresc darul Tau, Hristoase Mantuitorule. In toata Biserica Te maresc pe Tine. Intru dansa, nu va inceta limba mea a marturisi darul Tau, Stapane. Nu va tacea alauta mea a inalta cantari duhovnicesti. Dorul ma trage pe mine catre Tine, Mantuitorule, lauda vietii mele. Darul Tau indulceste mintea mea, incat s-a legat sa mearga dupa Tine. Faca-se Tie inima mea pamant bun, primind samanta cea buna, si darul Tau sa roureze intru dansa roua de viata vesnica. Si va secera darul Tau pe pamantul inimii mele, snop bun de umilinta, inchinaciune si sfintenie. Si cele placute Tie, sa le faca totdeauna inima mea.

    Intoarce sufletul meu in staulul Raiului desfatarii, impreuna cu oaia cea aflata. Sa se afle sufletul meu intru lumina. Pastorul acela, pe oaia cea aflata, pe umeri a purtat-o, iar pe acest netrebnic suflet al meu, prin darul Tau, trage-l si du-l Tatalui Tau celui preacurat si nemuritor, inaintea ingerilor si a arhanghelilor. Ca, intru desfatarea Raiului, sa zic si eu, impreuna cu toti Sfintii: Slava Tatalui celui nemuritor si fiului celui nemuritor si Sfantului Duh celui nemuritor. Tatalui, adica. Celui nevazut, Fiului celui vazut in trup, Duhului celui ce a grait prin Prooroci si prin Apostoli. Slava insasi Sfintei si Celei de o fiinta Treimi, Celei inchinate si slavite de toata puterea cereasca, de cele pamantesti si de cele de dedesubt. Ca a dat daruri ceresti robului sau, ca sa aduca si el manunchi de slava Imparatului veacurilor si Dumnezeului tuturor: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si de-a pururea si in vecii vecilor! Amin.
 




  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE