Luna decembrie in 7 zile:
Pomenirea preacuviosului Parintelui nostru Ambrozie,
episcopul Mediolanului (+397)
Acesta
a fost fiu de sfetnic al imparatiei si s-a nascut la Treveri, in Galia,
unde avea dregatoria tatal sau. Deci, murind acesta, Ambrozie, fiind in
frageda varsta, a venit cu maica sa si a locuit in vestita cetate a Romei,
unde a stralucit prin invatatura cartii. S-a suit grabnic la dregatoriile
lumesti cele mai inalte, ca era destoinic si drept la judecati, ca o cumpana
si canon de dreptate, si intreaga si dreapta judecata facea, fara partinire.
Drept aceea, pe vremea imparatiei lui Valentianian (372-392) a fost ales
episcop al Mediolanului (Milano de astazi), avand varsta de 30 de ani si
neavand el dumnezeiescul Botez, ca era numai printre cei chemati, catehumen.
Ci, cu toate acestea, despre partea bunatatilor si curatenia vietii, nu
le avea mai putin decat crestinii cei adevarati.
Deci cu alegerea poporului si cu sfatul
imparatului Valentinian a fost pus, fara voia lui, episcop al Bisericii
din Mediolan, primind mai intai Sfantul Botez, iar dupa opt zile, Arhieria,
la 7 decembrie 374. Si s-a facut mare Parinte si Invatator Bisericii lui
Hristos. A propovaduit si a scris multe carti impotriva eresului lui Arie
si a intors prin cuvantul sau pe multi la dreapta credinta, luminand poporul
si dand pace bisericii sale. A oprit pe marele Teodosie, imparatul romanilor,
sa intre in biserica, dupa uciderea cea mare, pe care aceasta o facuse
in Tesalonic, punandu-l sub canon de pocainta, in fata tuturor credinciosilor.
A lumint, a pastorit, a vindecat, a
indrumat sufletele, a aparat dreptatea celor nedreptatiti a propovaduit
Evanghelia la un intreg popor al marcomanilor, a primit la credinta, ca
ucenic al sau, pe marele barbat al lui Hristos, pe Fericitul Augustin;
in scurt, a lucrat ca un desavarsit episcop al Domnului. Si asa, ajungand
la bune batraneti, s-a mutat catre Domnul.
Intru aceasta zi, Sfintii trei sute de Mucenici
din Africa
Acesti
Sfinti Mucenici au trait pe vremea imparatului Zenon (474-491), iar domnitor
si stapanitor al Africii era arianul Onoric, urmas tatalui sau Ghizeric.
Deci, pe acest Onorie l-au induplecat episcopii arieni, Chiril si Vulinard,
sa se porneasca mare goana impotriva dreptslavitorilor crestini; si goana
s-a pornit. Si atat de infricosatoare si mare a fost, incat a covarsit
pana si prigoanele din anii lui Diocletian si Maximian. Ca a poruncit salbaticul
acela tiran sa se izgoneasca toti preotii celor cinsprezece orase din Africa,
dupa ce, mai intai, s-au luat de la bisericile dreptcredinciosilor toate
sfintele vesminte si odoare. Ci dreptcredinciosii, apucand numai o singura
biserica, se adunau acolo si savarseau dumnezeiestile Taine. Afland aceasta
insa, barbarii arieni au inconjurat-o si, aducand lemne si alte materii
uscate, au aprins-o. Si asa au ars biserica, impreuna cu toti crestinii
ce se aflau intr-insa la rugaciune. Iar Onoric a poruncit ca toti crestinii,
care nu se vor boteza a doua oara, intru raul botez al arienilor, indata
sa fie dati mortii. Deci, cati dreptslavitori nu puteau suferi uneltele
ingrozitoare ale chinurilor fugeau si-si scapau viata, lasandu-si pamanturile
si casele lor. Iar cati erau intariti in dreapta credinta, cu ravna se
dadeau pe sine la mucenicie. Pentru aceasta, trei sute de dreptslavitori
din Karhidona, fiind parati ca nu se unesc cu arienii, au luat pedeapsa,
prin taierea capetelor. Iar preotilor, mai multe chinuri le faceau necredinciosii,
ca pe doi dintre ei i-au taiat cu fierastraul, iar la saizeci din cei invatati
le-au taiat limbile din radacina. Dar, impartindu-se ei prin tot pamantul
romanilor, propovaduiau asa, fara limba, prin marea facere de minuni ce
lucra Dumnezeu intru ei. Ci unul dintre ei, cazand in pacat trupesc, a
facut sa se departeze dumnezeiescul dar de la el si numai putea sa vorbeasca
lamurit, ca mai inainte.
Si goana aceasta au indraznit a o porni
in Africa vandalii, impotriva dreptcredinciosilor, care marturiseau de
o fiinta cu Tatal pe Fiul si Cuvantul Sau.
Iar in Roma cea veche, intru aceeasi
vreme, multe rele s-au facut de catre acesti arieni, impotriva drepslavitorilor.
Ca femeia regelui din Roma, Odoacru, numita Sunilda, ariana fiind, a silit
pe o femeie romana dreptslavitoare sa se boteze din nou, cu botezul arienesc.
Si, fiindca n-a putut sa o induplece, a poruncit, ca si fara voia ei, sa
o boteze episcopul Mediolanului, arian fiind si acesta. Iar dreptslavitoarea
femeie, iesind din apa, a cerut doua parale de la sluga sa si le-a dat
episcopului, zicandu-i: Primeste plata pentru baia aceasta, ca m-ai scaldat",
defaimand, astfel, cu cuvantul, ca pe o baie simpla, botezul cel arienesc.
Dar aceasta afland-o Sunilda indata a poruncit si a ars in foc pe Fericita.
Deci, barbatul ei, temandu-se de chinul focului, s-a dus singur si s-a
botezat din nou cu botezul lui Arie. Mai pe urma insa, incalecand el pe
un cal, pe cand mergea la casa de rugaciune a arienilor, a fost ars de
un fulger din cer, ce a cazut peste dansul. Si asa s-a aratat, prin fapta,
ca urgia lui Dumnezeu e mai tare decat focul vremelnic, care a ars pe femeia
sa.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Filofteia,
fecioara, ale carei sfinte moaste se afla la manastirea Curetea de Arges,
din tara noastra (sec. XII).
Aceasta
frumoasa stalpare, purtand roduri vrednice de Imparatia Cerurilor, Sfanta
Filofteia fecioara, s-a nascut in marea cetate Tarnavo, din parinti crestini
cu credinta, bulgari de neam, plugari cu mestesugul si simpli cu cunostinta.
Dupa ce copila a ajuns la varsta cea primitoare de invatatura si, dupa
ce a semanat in inima sa si in sufletul ei cel primitor samanta faptelor
bune, a fecioriei si a milosteniei, ca din rod se cunoaste pomul, maica
ei s-a mutat catre Domnul. Iar copila, ramanand lipsita de maica cea fireasca
si avand intru inima sa intiparite invataturile primite de la ea, inteleptind-o
pe dansa Duhul Sfant, a inceput cu osardie a lucra faptele bune cele incepatoare.
Adica, a merge la biserica, a asculta Sfintele Scripturi cu luare aminte,
a posti, pazindu-si neintinata fecioria cea trupeasca si cea sufleteasca,
miluind pe cei saraci, saturand pe cei flamanzi, adapand pe cei insetati
si imbracand pe cei goi; impodobindu-si prin aceasta, candela sufletului
sau, agonisindu-si undelemn in vasul ei si gatindu-se pentru intrarea in
camara Mirelui ceresc, ca fecioarele cele intelepte. Si toate aceste fapte
bune le savarsea Sfanta cu mare statornicie si rabdare, nebagand in seama
ispitele si necazurile pricinuite de uratorii binelui, dupa cela ce zice:
"Gatitu-m-am si nu m-am tulburat a pazi poruncile Tale."
Deci, dupa ce a murit mama Sfintei, tatal ei si-a luat
alta femeie si, fiindca mai totdeauna se intampla ca mamele de al doilea
nu iubesc pe fiicele vitrege, aceasta s-a intamplat si Fericitei. Ca mama
vitrega, vazandu-i milostivirea si alte fapte bune ale ei, indemnata de
uratorul binelui, diavolul, ii facea necazuri neincetate, batand-o, parand-o
tatalui ei si pornindu-l spre manie. De multe ori, Fericita, vazand pe
saraci si flamanzi si biruita fiind de milostivire, isi da hainele ei si
le impartea si din bucatele, pe care mama vitrega i le da, sa le duca la
tarina, la tatal ei. Pentru fapta aceasta, el de multe ori o batea fara
mila, pana ce, in cele de pe urma, a patimit si moartea din mainile lui.
Mergand ea, dupa obicei, in toate zilele,
sa duca bucate tatalui sau, fiind el cu plugul la tarina, ii ieseau mereu
inainte saracii si flamanzii, care, stiindu-i milostivirea si asezarea
sufeltului ei cel iubitor de saraci, ii cereau milostenie, iar Fericita,
neavand altceva sa le dea, le impartea din bucatele ce le ducea tatalui
ei si ii hranea. Acestea facand-o ea multe zile si tatal sau, ramanand
flamand, a certat pe femeia lui, cere l-a incredintat ca totdeauna ii trimite
bucate deajuns, inca si de prisos, ci diavolul a pus in mintea tatalui
ei, sa pandeasca pe Fericita, ca sa vada ce face cu bucatele. Deci, el
mergand la un loc indemanatic sa o pandeasca, in vremea in care stia ca
vine Fericita cu bucatele, si vazand cele ce facea fiica sa, s-a aprins
de manie si biruindu-se de patima si dragostea cea parinteasca uitand-o,
s-a pornit asupra ei. Si, neingaduind mania cea draceasca, sa o apuce de
cosite, dupa obiceiul sau, ca totdeauna, si sa o bata pana isi va stampara
fierberea maniei sale dobitocesti, de astadata, pana sa ajunga la dansa,
a asvarlit in ea cu barda lui cea plugareasca, pe care o purta la brau
si, lovind-o, a ranit-o la picior si, indata, o, minune, Fericita si-a
dat sfantul ei suflet in mainile lui Dumnezeu.
Iar sfantul si feciorescul ei trup,
ramanand pe pamant si inca sange din piciorul cel taiat curgand, cu slava
cereasca a stralucit, incat se lumina si locul cel de prinprejur. Iar ticalosul
tata, vazand intamplarea, a fost cuprins de spaima si de cutremur: una,
ca s-a facut ucigas al fiicei sale, iar alta, din pricina stralucirii slavei
celei dumnezeiesti, care se revarsase imprejurul sfintelor ei moaste; ca
vrand sa ridice sfantul ei trup, nu cuteza sa se atinga, inca nici sa se
apropie de dansul.
Deci, a alergat in cetate si a spus
arhiepiscopului si celor mai mari ai cetatii, toate pe rand, precum s-au
intamplat si ca acum trupul Fericitei zace pe pamant si ca este proslavit
de la Dumnezeu cu lumina cereasca. Aceasta auzind-o, arhiepiscopul si cei
mai mari ai cetatii, precum si din popor, au alergat, cu faclii si cu tamaie
si cu rugaciuni, si, vazand neprihanitul trup stralucind cu acea dumnezeiasca
lumina, s-au minunat cu totii si au proslavit pe Dumnezeul minunilor, Care
si acum, in vremile noastre, proslaveste pe robii sai, care implinesc cu
nevinovatie sfintele Lui porunci. Apoi, vrand sa ridice sfantul ei trup
dupa porunca arhiepiscopului si sa-l duca in cetate, nicidecum n-au putut,
ca Dumnezeu, vrand sa proslaveasca cu minune pe roaba sa, a ingreuiat ca
o piatra de moara trupul ei.
Deci, cunoscand ei ca in alta parte
voieste Sfanta sa se duca, au inceput a-i vorbi ca si catre o fiinta vie,
pomenindu-i cetatile, manastirile, bisericile cele de peste Dunare, si
cele de aceasta parte de Dunare si nicaieri n-a voit, iar cum a pomenit
de Biserica Domneasca, cea din Targul Argesului, indata s-a usurat mai
mult decat greutatea ei cea fireasca si, intelegand toti ca acolo este
voia lui Dumnezeu si a Sfintei a merge, indata au instiintat, prin scrisori,
pe Radu Voda, cel poreclit Negru (ce care si biserica a fost zidita), despre
toate aceste. Deci, voievodul, cand a aflat, fiind tara si poporul sau
cu niste odoare de mult pret, ca acestea, indata, cu mult alai, cu faclii
si tamaieri, cu multa evlavie, mergand la Dunare, a adus sfintele ei moaste
si le-a asezat in biserica domneasca, cea zidita de dansul, in orasul Argesului.
Iar dupa ridicarea, in anul 1517, a
manastirii Curtea de Arges, de catre binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab,
cinstind moaste ale Sfintei Filoteia, au fost asezate in manastire, unde
si pana in ziua de astazi se afla nestramutate, dupa atatea schimbari de
vreme, de robii si de tulburari, dand tamaduiri la tot felul de boli, celor
ce alearga cu credinta la dansa. Cu ale carei rugaciuni, Dumnezeu sa ne
miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant despre milostenie, caci
cel ce da saracilor milostenie, da lui Hristos si insutit va lua.
A
fost o femeie crestina, avand de barbat un elin pagan; si erau amandoi
saraci, avand ei numai cinzeci de arginti mari. Deci, a zis barbatul catre
femeia sa: "Sa dam argintii acestia imprumut, ca de-i vom cheltui pe ei
cate unul, apoi se vor sfarsi si nu vom mai avea." Si, raspunzand, acea
buna femeie i-a zis lui: "Daca voiesti sa-i dam imprumut, apoi sa-i dam
Dumnezeului crestinesc." Si i-a zis ei barbatul: "Dar unde este Dumnezeul
crestinesc, ca sa-i dam Lui imprumut?" Zis-a lui femeia: "Eu ti-L voi arata
pe El. Si de-i vei da Lui imprumut, apoi nu-i vei pierde pe ei, ci inca
si dobanda iti va da tie si cu adevarat ii va indoi." Iar el a zis: "Sa
mergi si sa mi-L arati mie si-I voi da Lui imprumut."
Deci, ea luandu-l, l-a dus pe el in
sfanta biserica si i-a aratat lui pe cei saraci, zicandu-i: "La acestia
sa dai argintii si Dumnezeul crestinilor ii va lua de la dansii, ca toti
acesti saraci ai Lui sunt." Iar el, cu bucurie, a impartit la saraci acei
cincizeci de arginti si s-au dus la casa lor. Dar, dupa trei luni, neajungandu-le
lor hrana, a zis barbatul: "O, femeie, oare nu va voi acum Dumnezeul crestinilor
sa ne dea noua din datoria aceea, ca, iata, am saracit." Si i-a zis femeia:
"Sa mergi unde ai pus argintii si-ti va da tie ceea ce-ti trebuie." Iar
el s-a dus la biserica si, fiind la locul unde a impartit argintii la saraci
si umbland prin toata biserica, n-a aflat pe nimeni, care sa voiasca a-i
da lui ceva, ci numai pe saracii care sedeau acolo. Iar el gandea intru
sine pe cine sa intrebe si cui sa zica si sa ceara. Si a vazut inaintea
picioarelor sale, pe marmura, un argint si, aplecandu-se l-a luat pe el,
si s-a dus la casa sa si i-a zis femeii sale: "Am umblat la biserica voastra
si, sa ma crezi pe mine, femeie, ca n-am vazut pe Dumnezeul crestinesc,
precum mi-ai zis mie si nimeni nu mi-a dat mie ceva, fara numai am gasit
jos acest ban de argint, acolo unde am impartit eu cei cincizeci de arginti."
Atunci i-a zis lui acea minunata femeie: "Acela este Dumnezeu si nevazut
ti-a dat tie, pentru ca nevazut este si cu nevazuta putere chiverniseste
lumea. Ci mergi, stapane, si sa cumperi noua cate ceva ca sa mancam astazi
si acelasi Dumnezeu iti va da tie iarasi." Iar el, ducandu-se, a cumparat
pentru ei paine, vin si peste si, aducandu-le, le-a dat femeii sale.
Deci, ea luand pestele, a inceput a-l
spala si, spintecandu-l, a aflat in el o piatra foarte minunata si ea nu
o cunostea ce este si a pus-o la pastrare; apoi, dupa ce a venit barbatul
ei, i-a aratat lui piatra, zicand: "Aceasta pietricica am aflat-o in peste."
Iar el, vazand-o, s-a minunat de frumusetea ei si nu stia, adica, nici
el ce este, insa a zis: "Sa ma duc, dar, ca sa o vand pe ea." Deci, mergand,
s-a apropiat de un argintar si i-a zis: "Voiesti, oare, sa cumperi pietricica
aceasta?" Iar acela i-a zis lui: "Cat voiesti sa-mi ceri pe ea?" A grait
cel ce o vindea: "Tu stii cat face?" Iar negutatorul i-a zis: "Sa iei cinci
arginti pe ea." Ci, vanzatorul, socotind ca-l ia in batjocura i-a zis:
"Apoi, vei da oare atata?" Argintarul, socotind, iarasi ca celalalt isi
bate joc de el, i-a raspuns, zicand: "Sa iei zece arginti." Apoi, vanzatorul
a cunoscut ca argintarul nu-i raspunde cinstit si a tacut. Deci, dupa putin
timp argintarul a mai zis: "Sa iei cinsprezece arginti, " insa vanzatorul
n-a mai zis nimic, macar ca argintarul pana la treizeci si pana la patruzeci
si chiar cincizeci de arginti ii da lui.
Deci, vanzatorul a cugetat atunci intru
sine si a zis: "De n-ar fi fost pietricica aceasta de mare pret, apoi n-ar
fi dat pe ea cincizeci de arginti." Si a inceput si el a-i mari pretul
ei. Dupa aceea, argintarul i-a ridicat pretul pana la trei sute de arginti
si a inceput, cu juramant, a-i da lui acesti bani. Iar vanzatorul si-a
luat argintul, iar piatra i-a dat-o argintarului si s-a dus la femeia sa,
bucurandu-se.
Deci, aceea, vazandu-l pe el, i-a zis:
"Cu cat ai vandut-o?" Ca, socotea ca pe cinci sau pe zece banisori de arama
a dat-o. Atunci el, scotand trei sute de arginti, i-a dat ei, zicandu-i:
"Cu atat s-a dat." Iar ea, minunandu-se de darul iubitorului de oameni
Dumnezeu, a zis barbatului sau: "Oare, vazaut-ai cat este de bun Dumnezeul
crestinilor si atotcunoscator, ca nu numai cincizeci de arginti, ci si
dobanda ti-a dat tie? Vezi, ca nu este alt Dumnezeu, nici in cer, nici
pe pamant, afara de Dumnezeul nostru, ca Dumnezeu Unul este." Deci, crezand
acela, printr-o incercare ca aceasta, s-a facut crestin si a proslavit
pe Hristos, Dumnezeul nostru.
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Ioan Gura
de Aur, despre pocainta.
Sa ne asemanam si noi femeii celei
din Samaria si sa nu ne rusinam a marturisi oamenilor pacatele noastre.
Ca, daca ne vom rusina sa ne descoperim la oameni pacatele noastre, pentru
mantuire, apoi in ziua Judecatii, nu inaintea unuia sau a doi oameni ci,
inaintea intregii lumi, care va privi la noi, vom da raspuns si vom fi
cercetati. Ca Dumnezeu, acum, ne ajuta pe noi, ca nu voieste moartea pacatosului,
ci sa se intoarca si sa fie viu.
Deci, sa ne aducem aminte cum a venit
Natan la David, prooroc la prooroc, fiindca si David prooroc era; ci precum
si doctorii, cand se imbolnavesc, apoi de alt doctor au trebuinta, ca boala
pierde mestesugul, la fel si aici, toate descoperindu-se, se arata la lumina
si se vindeca. Si precum o buba, pana este ascunsa si acoperita, nu se
tamaduieste, ci cand iese deasupra, la aratare, atunci se vindeca fara
osteneala, tot asa si pacatul, pana ce este tainuit si ascuns nu se iarta.
Drept aceia, sa nu te temi ca vei primi
canon de la un om, ca si deslegare tot de la om primesti. Caci daca de
la om nu vei primi, sa faci canon, atunci esti in primejdie a te lega,
in munca cea vesnica, cu legaturi nedeslegate, unde nu mai este cu putinta
sa ne pocaim. Deci, iubitilor, rogu-va pe voi, unul pe altul indemnati-va
spre pocainta, ca toti sa intampinam fata lui Dumnezeu, prin marturisirea
noastra. Dumnezeului nostru, slava!
