Ca un izbăvitor al celor robiti si celor saraci folositor, neputinciosilor doctor, conducatorilor ajutator, Purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

    Se stie ca, desi era pagan, imparatul Diocletian, pana la anul 303 nu a luat nici o masura impotriva crestinilor. Aceasta stare de lucruri a ingaduit crestinilor vrednici, sa urce pana la cele mai inalte slujbe in imparatie. In anul 303 insa, din indemnul ginerelui sau Galeriu, pe care Diocletian l-a luat ca insotitor la domnie, a aprins prigoana impotriva crestinilor. Istoria crestinitatii sta martora ca, din anul 303 si pana la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfantul imparat Constantin a dat pace crestinilor), Biserica a trecut printr-o cutremuratoare incercare si o sangeroasa proba: crestinii au fost siliti sa aleaga, cu pretul vietii lor, intre zeii pagani si Hristos.

    Cunoscand, deci, decretul de prigonire impotriva crestinilor, indata Gheorghe s-a infatisat singur inaintea imparatului Diocletian si, inaintea intregii curti imparatesti, a marturisit deschis ca este crestin si ca intelege sa slujeasca in oastea imparatului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de aceasta marturisire si indemnat de Galeriu, Diocletian a dat porunca sa fie dus in temnita si pus la chinuri, ca sa se lepede de credinta. Si a fost trecut prin toate vamile muceniciei, loviri cu sulita, batai la talpi, lespezi de piatra pe piept, chinul la roata, groapa cu var, incaltaminte cu cuie, bautura otravita, bataia cu vine de bou s.a. Toate acestea si altele asemenea, Sfantul Gheorghe le-a indurat cu barbate stand tare in credinta.

    Pentru cei credinciosi, Mucenicii sunt crestini alesi, luminati de Dumnezeu, pentru a duce lupta impotriva paganatatii si a diavolului. Drept aceea, in toiul prigonirilor si in clipele cand sunt pusi la incercarile cele mai sangeroase, Mantuitorul ii lumineaza cu puteri dumnezeiesti, care le ocrotesc trupul impotriva suferintelor.

    Deci, cei de fata, vazand chinurile de moarte, prin care trecea Sfantul Gheorghe si ca ramane viu si nevatamat, multi dintre ei s-au lepadat de idoli si au venit la credinta in Hristos, slavind cu un glas pe Dumnezeul crestinilor. Mai mult, in vremea tinerii lui in temnita, Sfantul Gheorghe, atingandu-se de un mort, acesta a inviat. Insasi imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, vazand acestea, a marturisit credinta ei in Hristos.

    In cele din urma, imparatul a incercat sa-l induplece cu onoruri si cu fagaduinte, dar Sfantul a ales sa ramana pentru totdeauna cu Hristos. In fata acestei marturisiri si, vazand ca toate incercarile lui sunt zadarnice, Diocletian a dat porunca sa li se taie capetele, si Mucenicului si imparatesei Alexandra.

    Desi, ostasii i-au scos afara din cetate, dar, pe drum, inainte de a ajunge la locul de taiere, imparateasa, slabind cu trupul, si-a dat duhul. Iar, cand au ajuns la locul hotarat, Sfantul si-a ridicat glasul si s-a rugat cu caldura, multumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugandu-se, cu bucurie si-a plecat capul sub sabie si a fost taiat, in ziua de 23 aprilie, pazind pana la capat credinta fara prihana si luand cununa cea nevestejita din mana lui Hristos, Domnul sau.

    Dintre toti Sfintii sarbatoriti in lumea crestina, putini au ajuns la faima de care s-a bucurat, si se bucura, Sfantul Gheorghe, la poporul nostru. In satele si orasele tarii noastre, foarte multe biserici sunt ridicate in cinstea lui. Multi oameni, barbati si femei, ii poarta numele. De asemenea si multe orase din tara. Al treilea brat al Dunarii, in Delta, se cheama, Bratul Sfantului Gheorghe. Se stie, apoi, ca multa vreme ocrotitorul ostirii romane a fost Sfantul Gheorghe. Asemenea, steagul Moldovei, trimis de Stefan cel Mare la manastirea Zograful, din muntele Athos, are chipul Sfantului Gheorghe, doborand balaurul. Iar acest chip al Sfantului, doborand balaurul, a fost la noi ca un rasunet si ca o chemare a poporului la lupta crestinilor impotriva balaurului vremii, adica a paganilor otomani si impotriva diavolului. O dovada este si rugaciunea lui Stefan cel Mare, scrisa pe steagul sau: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale".

    Dumnezeului nostru slava, in veci! Amin.
 

    In partile Siriei era o cetate care se numea Ramel, in care se zidea o biserica de piatra, cu hramul Sfantului mare Mucenic Gheorghe. Si nu era in acel loc piatra de un anume fel, din care s-ar fi putut face stalpi mari, spre intarirea zidirii, ci, din alte parti indepartate, se aduceau, pe mare, niste stalpi ca aceia. Deci, multi din cetatenii cei iubitori de Dumnezeu, s-au dus in diferite locuri, ca sa cumpere stalpi de piatra, pentru biserica ce se zidea.

    S-a dus si o femeie dreptcredincioasa, vaduva, care avea osardie si credinta catre Sfantul mare Mucenic Gheorghe, voind ca, din saracia sa, sa cumpere Sfantului un stalp. Si, cumparand un stalp, ales dintr-un loc, l-a dus la malul marii, unde un barbat bogat, tot din cetatea Ramel, cumparand cativa stalpi, ii punea in corabie. Si a rugat femeia mult pe omul acela, ca sa ia si stalpul ei in corabie, impreuna cu ceilaiti si sa-l duca la biserica Mucenicului. Iar el nu i-a ascultat rugamintea si nu i-a luat stalpul ei, ci, punand in corabie numai stalpii sai, a plecat. Atunci, femeia aceea, aruncandu-se la pamant, plangea cu jale si chema in ajutor pe Sfantul mare Mucenic Gheorghe, sa randuiasca, precum stie el, ca si stalpul ei sa fie dus la Ramel, la biserica lui.

    Astfel, femeia, mahnindu-se si plangand, a adormit si i s-a aratat in vis Sfantul mare Mucenic Gheorghe in chip de voievod calare, care, ridicand-o de la pamant, i-a zis: "Spune-mi, de ce te mahnesti, o, femeie ?" Iar ea i-a spus pricina jalei sale. Si a vazut pe Sfant, descalecand de pe cal si zicand catre dansa: "Unde voiesti sa-ti pui stalpul ?" Iar ea a zis: "In partea dreapta a bisericii". Si indata Sfantul a scris cu degetul sau pe stalp,astfel: "Stalpul acesta al vaduvei, sa se puna in partea dreapta a bisericii, dupa cel dintai stalp, ca sa fie acesta al doilea." Aceasta scriind, a zis catre femeie: "Ajuta-mi tu singura". Si, apucand el stalpul, piatra s-a usurat si au putut, amandoi sa-l arunce in mare. Si femeia desteptandu-se din vis, n-a mai gasit stalpul in locul acela, dar, punandu-si nadejdea spre Dumnezeu si spre Sfantul Gheorghe, robul Lui, a pornit pe cale spre casa sa. Deci, mai inainte de venirea femeii acasa, cum si a corabiei, adica, indata dupa acel vis, chiar a doua zi, s-a gasit stalpul ei la malul marii, la Ramel. Si, dupa ce a sosit barbatul acela, care isi ducea stalpii in corabie si a iesit la mal, a vazut stalpul vaduvei si scrierea de pe el, care se inchipuise pe piatra de catre degetul Sfantului, ca si cum literele ar fi fost insemnate pe lut. Atunci s-a minunat mult si, cunoscand minunea ce se facuse de catre Sfantul mare Mucenic si pricepand greseala sa, se caia ca trecuse cu vederea rugamintea vaduvei si cerea iertare de la Sfantul, prin multe rugaciuni, ceea ce a si dobandit de la el, aratandu-i-se in vis.

    Deci, stalpul acela al vaduvei s-a asezat in acel loc, intru care s-a poruncit, spre pomenirea femeii si spre aratarea minunii facute de marele Mucenic, dar, mai ales, spre slava Izvorului Minunilor, a lui Hristos, Dumnezeul nostru.

    Dupa multi ani de la aceasta minune, saracinii, luand Siria sub stapanirea lor, s-a petrecut in cetatea Ramel, in mai sus pomenita biserica a Sfantului mare Mucenic Gheorghe, o intamplare ca aceasta: A intrat un saracin vestit, impreuna cu alti saracini, in biserica, pe vremea citirii pravilei si, vazand icoana Sfantului Gheorghe si pe preot stand inaintea icoanei si inchinandu-se si savarsind in taina rugaciuni, a zis catre prietenii sai, in limba lor: "Vedeti voi, pe acest nebun, ce face ? Se roaga la o scandura. Aduceti-mi un arc si o sageata sa sagetez scandura aceea." Si indata i-au adus un arc, pe care el, stand in spatele tuturor, l-a incordat si a aruncat o sageata asupra icoanei Mucenicului, iar sageata n-a zburat spre icoana, ci, in sus, si, cazand din inaltime, a lovit pe saracinul acela in mana si i-a ranit-o. Deci, a iesit indata afara si s-a dus acasa, durandu-l mana si curgandu-i mult sange. Apoi mana s-a umflat si el striga suspinand, fiind cuprins de dureri de moarte. Si avea in casa lui niste slujnice de credinta crestineasca, pe care le-a chemat si le-a zis: "Am fost in biserica Sfantului vostru Gheorghe si am vrut sa sagetez icoana lui, dar m-am sagetat pe mine, ca, intorcandu-se sageata, mi-a ranit mana si, iata, mor de durere". Iar ele i-au zis: "Oare ti se pare ca bine ai facut, indraznind sa sagetezi chipul Sfantului Mucenic ?" Zis-a saracinul: "Au, doar, are putere chipul acela, sa ma faca bolnav, precum sunt eu acum ?" Si slujnicele au raspuns: "Noi suntem nestiutoare si nu putem sa-ti raspundem, dar cheama pe preot si acela iti va spune cele ce ne intrebi pe noi". Barbarul a ascultat sfatul slujnicelor sale si a chemat pe preot si i-a zis: "Vreau sa stiu ce putere are scandura aceea, sau icoana careia te inchini tu ?" Raspuns-a preotul: "Eu nu ma inchinam scandurii, ci Dumnezeului meu, Ziditorul tuturor, ma rugam celui inchipuit pe scandura, Sfantului mare Mucenic Gheorghe, ca sa fie mijlocitor pentru mine catre Dumnezeu". Zis-a barbarul: "Cine este Gheorghe, daca nu este el Dumnezeul vostru ?" Raspuns-a preotul: "Sfantul Gheorghe nu este Dumnezeu, ci sluga a lui Dumnezeu si a Domnului nostru Iisus Hristos, Care s-a facut om pamantean, asemenea noua. El multe munci a rabdat, de la paganii cei ce-l sileau sa se lepede de Hristos, dar el, pe toate rabdandu-le si bine savarsindu-si marturisirea numelui lui Hristos, a luat dar de la Dumnezeu, ca sa faca semne si minuni; iar noi, iubind pe el, cinstim icoana aceluia si ca si cum am privi spre el, ne inchinam, il imbratisam si-l sarutam, in acelasi fel, cum si tu faci, dupa moartea parintilor tai, ca avand imbracamintea lor inaintea ta, lacramezi si o saruti, ca si cum i-ai avea pe aceia inaintea ochilor tai. Deci, asa si noi socotim icoanele sfintilor, nu ca pe niste dumnezei - sa nu ne fie noua aceasta - ci, ca pe niste inchipuiri ale slugilor iui Dumnezeu, care prin icoanele lor, fac minuni, precum s-a intamplat cu tine, cel ce ai indraznit a sageta icoana Sfantului Mucenic, ca sa stii puterea lui si sa fie spre invatatura si altora."

    Acestea auzindu-le, saracinul a zis: "Ce voi face ? Vezi mana mea sangearand, ca multa durere patimesc si de moarte ma apropii." Zis-a lui preotul: "De voiesti sa fii viu si intreg, porunceste sa aduca la tine chipul Sfantului Mucenic Gheorghe si pune-l pe patul tau, apoi, o candela plina de untdelemn arzand, sa fie inaintea lui aprinsa toata noaptea, iar, a doua zi, luand untedelemn din candela, sa ungi mana ta cea bolnava si, atunci, sa crezi ca te vei tamadui, si-ti va fi tie asa". Iar saracinul, indata a rugat pe preot sa-i aduca icoana Sfantului Gheorghe, pe care, primind-o cu bucurie, a facut toate asa precum a invatat de la preot. Si, dupa ce a doua zi si-a uns mana cu untdelemn din candela, indata i-a incetat durerea si s-a tamaduit mana.

    De o minune ca aceasta minundu-se si veselindu-se, barbarul acela a intrebat pe preot, daca are ceva scris in cartile sale, despre Sfantul Gheorghe. Iar preotul, aducand viata si patimirea Sfantului, i-a citit-o, iar el, cu luare aminte ascultand, tinea in maini icoana Mucenicului, graind catre Sfantul, cel inchipuit pe icoana, ca, si catre cineva viu, zicandu-i, printre lacrimi: "O, Sfinte Gheorghe, tu tanar ai fost, insa cu minte, iar eu batran, dar nebun. Tu de tanar esti prieten al lui Dumnezeu, iar eu am imbatranit si sunt lipsit de Dumnezeu. Roaga, pentru mine, pe Dumnezeul tau, ca si eu sa fiu robul Sau". Dupa aceea, cazand la picioarele preotului, il ruga ca sa-l invredniceasca de Sfantul Botez. Iar preotul nu voia, ca se temea de saracini. Insa, vazand credinta si rugamintea lui staruitoare, l-a botezat noaptea, in taina, de frica saracinilor. A doua zi, saracinul cel nou botezat a iesit din casa si, stand in mijlocul cetatii, in privirea tuturor, cu multa indrazneala si cu mare glas a inceput a propovadui pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, si blestema credita saracinilor. Si indata s-a adunat in jurul sau multime de saracini, care, umplandu-se de manie si de iutime, au pornit asupra lui ca niste fiare salbatice si cu sabiile l-au taiat bucati. Si asa, in scurt timp, si-a sfarsit nevointa cea buna a marturisirii si a luat cununa muceniciei, ajutandu-i rugaciunile Sfantului mare Mucenic Gheorghe.

    Tot astfel se vorbeste si despre aceasta minune a Sfantului mare Mucenic Gheorghe, in care un tanar, era ranit de un sarpe veninos. Ca, un oarecare dintre monahii cei placuti lui Dumnezeu, anume ava Gheorghe, avea de ajutator pe Sfantul cel de un nume cu dansul, pe Sfantul mare Mucenic Gheorghe. Si el ne-a povestit asa: "Ducandu-ma eu, zicea, pe calea cea spre munte, si avand in mana o cruce, m-a intampinat pe mine un monah batran, care, luand de la mine crucea si mergand putin, s-a abatut din cale pe o carare, iar eu mergeam in urma lui. Si, iata, o turma de oi, iar tanarul cel ce era pastor, zacea, fiind pe moarte, de muscatura unui sarpe. Si era un izvor aproape. Si mi-a zis mie staretul: "Scoate apa si sa udam crucea." Aceasta facand-o si deschizand gura tanarului, i-am turnat acea apa ce era varsata pe cruce. Si a zis staretul: "In numele Preasfintei Treimi, sa te vindece pe tine robul lui Dumnezeu, Sfantul mare Mucenic Gheorghe". Si, intorcandu-se, tanarul a lepadat dinlauntrul sau niste venin, rau purtator de moarte, si s-a sculat. Si i-a zis lui staretul: "Spune-mi mie, cum te-ai jurat ieri catre acea vaduva saraca, pe a carei oaie, data in paza ta, ai vandut-o cu trei arginti si tu i-ai spus ei, ca, pe oaia aceea a mancat-o lupul ?" Si a zis tanarul: "Adevarat parinte, asa este. Dar tu, cum de cunosti acestea ?" Si i-a zis staretul: "Sezand eu in chilia mea, a venit la mine un barbat pe cal alb si mi-a zis mie: Sofronie, scoala-te si te du degraba la izvorul cel ce este de-a dreapta ta, spre miazazi, unde vei afla un tanar muscat de sarpe. Si vei intalni acolo un monah, purtand in mana o cruce sapata in lemn. Si luand crucea aceea, sa torni pe ea apa si sa dai tanarului celui muscat de sarpe sa bea din apa aceea, zicandu-i asa: In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, te vindeca pe tine robul lui Dumnezeu, Mucenicul Gheorghe. Si sa-i zici lui sa nu se mai jure, pe numele lui Dumnezeu, nici pe numele sfintilor Lui, nici sa faca strambatate cuiva. Si sa dea oaia vaduvei celei sarace, ca sa nu-i fie lui ceva mai rau". Iar, dupa ce a auzit aceasta de la batran, tanarul a cazut la picioarele lui, zicand: "Iarta-ma pe mine, parinte, ca asa este. Ca am vandut oaia femeii aceleia, cu trei arginti, si ieri am amagit-o pe ea, zicand ca lupul a mancat oaia. Si mi-a zis mie femeia aceea, oare, adevarul este acesta, sau minciuna ? Si i-am zis ei, asa este, ma jur pe Dumnezeul cel adevarat. Si mi-a zis mie femeia: Tu ma stii pe mine, ca sunt saraca, dar cum voiesti, asa fa. Si va cauta la tine Dumnezeu si Sfantul Gheorghe. Ca am fagaduit oaia aceea, la praznicul Sfantului Gheorghe, s-o dau pentru saraci". Deci, a zis tanarul: "Fiindca m-am inselat si am gresit, te rog, pentru iubirea lui Dumnezeu, parinte, mijloceste pentru mine la Dumnezeu si la Sfantul Gheorghe, ca sa mi se ierte mie pacatul acesta. Si acum, voi da femeii aceleia trei berbeci pentru ziua Sfantului Gheorghe si, toata viata mea, la praznicul Sfantului, voi da zeciuiala la saraci, din turma pe care o pasc". Si, asa, tanarul cel ce s-a tamaduit, cerand rugaciune si iertare de la fericitul staret Sofronie, s-a dus la lucrul sau, multumind lui Dumnezeu si placutului Sau, Sfantului mare Mucenic Gheorghe.

    Se mai spune ca la locul Paflagoniei, este o biserica vestita a Sfantului marelui Mucenic Gheorghe, careia, cei de acolo, ii zic Fratrinom. Deci, acea biserica vestita a Sfantului, din vremea cea de demult, a fost mica si invechita, iar acum sta sa cada si nu era cine sa zideasca alta noua, sau pe cea veche sa o innoiasca, din lipsa locuitorilor. Si, asa, biserica aceea, nefiind ingrijita, s-a pustiit. Si s-a intamplat intr-insa o minune ca aceasta: Niste copii, adunandu-se acolo, se jucau: si era intre dansii un copil, totdeauna biruit si ocarat de catre toti ceilalti. Dar copilul acela, suparandu-se de ocarile cele multe, si-a intors ochii spre biserica Sfantului Gheorghe si a zis: "Sfinte Gheorghe, ajuta-mi sa biruiesc si eu, si-ti voi aduce in biserica o placinta". Si indata copilul acela a biruit pe ceilalti copii, in jocurile lor copilaresti si, inca, nu numai o data, ci, de doua si de mai multe ori, a facut aceasta, mai mult decat ceilalti. Deci, ducandu-se la maica sa, i-a spus ca a fagaduit Sfantului, sa-i daruiasca o placinta si o cerea de la dansa, ca sa-si implineasca fagaduinta sa catre Sfantul Gheorghe. Iar maica sa, iubitoare de fiu si, mai ales, iubind pe Mucenic, a facut degraba, dupa rugamintea copilului, si i-a dat placinta buna si calda. Iar el, ducandu-se la biserica, a pus-o inaintea altarului si, inchinandu-se, s-a dus. La vremea aceea, trecand pe acolo, patru negustori au intrat in biserica, ca sa se inchine Sfantului si au aflat placinta buna, ca era calda si cu aburi bine mirositori. Si au zis negustorii in sinea lor: "De aceasta nu are trebuinta Sfantul; s-o mancam noi, si, in locul ei, sa punem tamaie". Iar, dupa ce au mancat-o si voiau sa iasa din biserica, nu nimereau usile bisericii, pentru ca usile li se pareau lor a fi ca zidul si nu puteau sa iasa. Deci, au pus cate un ban de argint si n-au iesit, apoi au pus toti un galben si s-au rugat Sfantului, sa-i lase sa iasa si n-au putut, fiind cuprinsi de orbire. Atunci au pus toti cei patru, cate un galben fiecare, si s-au rugat cu caldura si, asa, li s-a dat lor iesirea, ca au gasit usile bisericii deschise si au iesit fara de oprire. Acesti galbeni si bani de argint au fost inceputul adunarii banilor, ca sa se innoiasca biserica aceea. Ca a strabatut stirea despre acea minune in toata partea aceea si multi oameni dreptcredinciosi, dand de la ei mult aur si argint, au zidit o biserica noua si mare de piatra, au infrumusetat-o cu toate podoabele si au indestulat-o cu lucrurile cele de trebuinta. Si se savarsesc intr-acea biserica semne si minuni preaslavite, intru marirea lui Hristos Dumnezeu si intru lauda Sfantului mare Mucenic Gheorghe.

    Nu se cuvine, insa, a trece sub tacere si acea vestita minune, despre uciderea balaurului, pe care a facut-o Sfantul Gheorghe, aproape de Palestina, patria sa, in partile Sirofeniciei, langa cetatea Beirut, nu departe de cetatea Lida, unde s-a ingropat trupul acestui mare Sfant Mucenic. Aceasta minune, pe multe icoane din vechime a fost zugravita, de cei vrednici de credinta zugravi ai pamantului Palestinei, si despre ea povestesc si cei ce calatoresc prin Palestina, care arata si locul acestei minuni, ce s-a facut asa: Era langa cetatea Beirutului, spre muntele Libanului, un iezer foarte mare, in care era un balaur infricosator si ucigas, care, iesind din acel iezer, pe multi oameni ii tragea in iezer si-i pierdea, mancandu-i. Si, de multe ori, poporul, inarmandu-se spre uciderea lui, era ucis si gonit, ca apropiindu-se de zidurile cetatii cu suflarea lui cea pierzatoare, umplea vazduhul de venin purtator de moarte, incat multi se vatamau si mureau si era necaz si plangere mare in acea cetate, iar oamenii erau necredinciosi si, impreuna cu imparatul lor, toti erau inchinatori la idoli.

    Deci, intr-una din zile, adunandu-se oamenii acelei cetati, au mers la imparatul lor si i-au zis: "Ce sa facern, ca pierim de balaurul acesta ?" Iar el le-a raspuns: "Ceea ce-mi vor descoperi zeii, aceea va voi spune". Si prin descoperirea diavolilor, care locuiau in idoli, pierzatori de suflete omenesti, un sfat ca acesta le-a aratat: ca de nu vor voi sa piara toti, sa dea in fiecare zi, la rand si cu sorti, fiecare pe copiii lor, fecior sau fata, spre mancare acelui balaur. Si a zis: "Daca va veni randul pana la mine, apoi si eu, desi am numai o fiica, si pe aceea o voi da". Si oamenii au primit acel sfat imparatesc, dar, mai ales, diavolesc. Si, astfel legiuind, faceau dupa sfatul si randuiala aceea: isi dadeau toti cetatenii, mari si mici, pe copiii lor balaurului, in fiecare zi spre mancare, punand pe malul acelui iezer pe fiii si fiicele lor, cate unul, infrumusetandu-i cu buna podoaba, desi le era jale si plangeau mult pentru ei, iar balaurul acela, iesind, ii apuca si-i manca. Iar, daca le-a venit randul la toti oamenii cetatii aceleia, au mers la insusi imparatul, si i-au zis lui: "Iata, imparate, noi toti dupa sfatul si hotararea ta, am dat pe copiii nostri balaurului, dar acum s-a sfarsit randul; deci, acum, ce ne mai poruncesti sa facem ?" Raspuns-a imparatul: "Voi da si eu pe fiica mea, macar ca numai pe ea o am, iar, dupa aceea, ce ne vor descoperi, iarasi, zeii, eu va voi spune". Deci, imparatul, chemand pe fiica sa, i-a poruncit sa se impodobeasca cu buna cuviinta si a plans mult cu toata casa sa, neputand sa strice randuiala aceea. Iar el cu ai sai, privind din inaltimea palatului cu ochii plini de lacrimi, o petreceau. Si, fecioara, fiind pusa pe malul iezerului, la locul cel obisnuit, sta acolo, tanguindu-se si asteptand sa iasa balaurul si sa o manance. Insa, din purtarea de grija a lui Dumnezeu, Care vroia sa izbaveasca cetatea aceea de pierzania trupeasca si sufleteasca, a venit acolo Sfantul mare Mucenic Gheorghe, ostasul Imparatului ceresc si, vazand pe acea fecioara stand pe mal si mult plangand, a intrebat-o pe ea de ce sta acolo si plange asa ? Iar ea i-a zis lui: "Bunule voinic, degraba fugi de aici cu calul tau, ca sa nu mori impreuna cu mine". Iar Sfantul a grait catre dansa: "Nu te teme, fecioara, ci spune-mi mie ce astepti ? Nu ma voi duce, pana ce nu-mi vei spune adevarul. Pentru ce o zabovesti aici si plangi ? Si pe cine astepti ?" Deci, i-a spus lui fecioara toate, pe rand, despre balaur si despre ea. Si a zis catre dansa Sfantul Gheorghe: "Nu te teme, fecioara, ca eu intru numele Domnului meu, Dumnezeului celui viu si adevarat, te voi izbavi pe tine de la balaur". Iar ea i-a raspuns "Bunule voinic, nu dori sa pieri cu mine, ci fugi si te izbaveste de moartea cea amara, ca nici pe mine nu ma vei izbavi de inghitirea balaurului, dar tu vei pieri".

    Acestea graindu-le fecioara, catre Sfantul, acel balaur Tnfricosator s-a aratat, iesind din iezer, si se apropia de obisnuita lui mancare. Pe acesta vazandu-l, fecioara a racnit cu mare glas, strigand: "Fugi, omule, iata, balaurul vine !" Iar Sfantul Gheorghe s-a insemnat cu chipul crucii si a chemat pe Domnul, zicand: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". Si s-a repezit cu sulita asupra balaurului. Deci, invartind sulita, l-a lovit pe acela in gatlej si, ranindu-l l-a culcat la pamant, iar calul calca balaurul cu picioarele. Dupa aceea, Sfantul a poruncit fecioarei sa lege pe balaur cu braul si, ca pe un caine, sa-l duca in cetate. Iar poporul, privind, a inceput a fugi de frica. Iar Sfantul a zis catre dansii: "Nu va temeti, ci nadajduiti si credeti in Domnul Iisus Hristos, ca El m-a trimis la voi, ca sa va izbavesc de balaur". Si a ucis Sfantul pe balaurul acela cu sabia, in mijlocul cetatii. Apoi, scotandu-l din cetate, l-au ars in foc. Atunci imparatul cetatii si tot poporul au crezut in Hristos si au primit Sfantul Botez. Si erau cei botezati ca la douazeci si cinci de mii, afara de femei si de copii. Si s-a zidit in acel loc o biserica mare si preafrumoasa, cu hramul Preasfintei Fecioare, Nascatoare de Dumnezeu si in cinstea Sfantului purtator de biruinta, Gheorghe, care, precum a izbavit pe fecioara de balaurul cel vazut, asa pazeste fara prihana Biserica lui Hristos si pe tot sufletul credincios, cu ajutorul sau. Dumnezeului nostru, slava, in vecii vecilor. Amin.