Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna aprilie in 22 de zile: pomenirea Preacuvioasului Parintelui nostru Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopului (+613).


        Sfantul Teodor a fost din tara Glatiilor, din satul Sicheot, de langa Ancira, si a trait pe vremea imparatului Tiberiu II (578-582), pana pe vremea lui Heraclie imparatul (610-641). Si Dumnezeu era cu dansul, ca, inca din cea dintai varsta, avea mare dragoste de Dumnezeu, de Sfantul Gheorghe si de rugaciune.
        La varsta de 14 ani, cu invoirea mamei sale, s-a asezat intr-o pestera de munte, langa biserica Sfantului Gheorghe, unde a petrecut multi ani in post si rugaciune. Si se mirau toti de acest copil minunat si de un atat de mare dar la Dumnezeu, care era intru el, cel atat de tanar. Si preamareau pe Dumnezeu, zicand: "Ai ascuns Doamne, acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor." Si, sporea in suisurile duhovnicesti, odata cu anii vietii sale si a fost numarat Sfantul acesta, intai, in ceata calugarilor: si a daruit Dumnezeu acestui tanar calugar, puterea de a face minuni.
        Avea 18 ani, cand auzind de dansul Teodosie, episcopul cetatii Anastasiopolei, acesta s-a dus cu clerul sau si l-a sfintit preot, zicand: "Vrednic este sa fie preot unul ca acesta, caci in el, petrece harul lui Dumnezeu, precum si Sfantul Pavel, l-a invrednicit a fi episcop, de tanar, pe ucenicul sau Timotei. Si, a inceput, de atunci, Sfantul Teodor a savarsi Jertfa cea fara de sange si a invata poporul.
        Gasind un bun tovaras de calatorie, Sfantul a mers, apoi, la Ierusalim, cercetand Sfintele Locuri si manastirile cele vestite din Tara Sfanta. Iar intorcandu-se in patria sa, si vazand multimea ucenicilor ce se adunasein jurul sau, a intemeiat o mare manastire, inchinata Sfantului Gheorghe, si de ostenea la desavarsirea calugarilor si la luminarea poporului credincios.
        Dupa moartea episcopului Timotei, care a urmat dupa Teodosie, Cuviosul Teodor, arhimandritul lavrei Sicheotului, a fost ales episcop, tot poporul dorind sa aiba un mare pastor ca acesta. Cu multa greutate a primit el sa fie sfintit arhiereu, ca iubea mai mult viata smerita, decat dregatoriile si marirea lumeasca. A pastorit, deci, zece ani ca arhiereu in eparhia Anastasiopolei, cu multa vrednicie, invatand pe multi cunostinta lui Dumnezeu si aratand poporului cele ce trebuie sa faca, covarsind pe toti cu fapta minunilor sale.
        Dorind, insa, necontenit linistea monahiceasca si smerita a pustniciei, dupa zece ani de slujire arhiereasca, Sfantul Teodor s-a retras din scaunul de episcop si s-a statornicit, iarasi, in sihastria lui iubita, de la Sicheot. Dupa cea din urma calatorie a lui in Constantinopol, la poftirea imparatului Mauriciu (582-602), cand a tamaduit de lepra pe fiul imparatului, Sfantul Teodor, intorcandu-se, s-a mutat cu pace la Domnul, in manastirea sa, la 22 aprilie 613.
 


Intru aceasta zi, povestire despre Cuviosul Vitalie monahul; cum si-a lasat chilia sa si, ducandu-se in Alexandria, pe multe desfranate le-a mantuit.


        In zilele preasfintitului Ioan Milostivul, patriarhul Alexandriei (610-619), a mers in Alexandria un oarecare monah, Vitalie cu numele, din manastirea Cuviosului Sirida. Acest monah, fiind de sasezeci de ani, si-a ales a petrece un anume fel de viata, care, oamenilor celor ce socotesc cele din afara, li se parea a fi rea si spurcata, iar lui Dumnezeu, Celui ce priveste cele din launtru si ispiteste inimile, placuta era si bine primita. Ca staretul acesta, voind in taina sa intoarca la pocainta pe cei pacatosi si fara de lege, se facea singur pe sine pacatos si fara de lege, dupa parerea omeneasca.

        Deci, si-a scris pe toate desfranatele ce erau in Alexandria si, pentru fiecare, facea rugaciuni catre Dumnezeu, ca sa le intoarca de la viata pacatoasa. Si se ducea in cetate la lucru, de dimineata pana seara, si lua plata pentru osteneala de peste zi, cate doisprezece bani de arama. Cu un ban de arama isi cumpara bob, si-l manca dupa apusul soarelui, pentru ca, muncind toata ziua, se ostenea. Iar ceilalti bani, ducandu-se la casa desfranatelor, ii da unei desfranate, zicandu-i: "Te rog ca pentru acesti bani sa te pazesti pe tine toata noaptea aceasta in curatie, neprimind pe nimeni la pacat." Si se inchidea cu dansa in aceeiasi camera. Deci, aceea se odihnea pe patul sau, iar el, stand intr-un colt, petrecea toata noaptea fara somn, citind incetisor psalmii lui David si se ruga pentru dansa catre Dumnezeu, pana dimineata. Iar, cand iesea de la dansa, o jura sa nu spuna nimanui fapta lui. Si facea asa in toate zilele, ostenindu-se in post. Si, intrand astfel in toate noptile la desfranate, petrecea fara somn si in rugaciuni. Deci, in fiecare noapte, intra la alta, pana ce trecea pe la toate, apoi, incepea iarasi de la cea dintai.

        Iar Dumnezeu, vazand o chinuire ca aceasta a robului sau, i-a sporit si castigul, ca unele din desfranate, rusinandu-se de o fapta buna ca ceea a lui Vitalie, se sculau la rugaciune, facand metanii impreuna cu dansul si se rugau. Iar el le sfatuia pe ele spre pocainta, le ingrozea cu infricosata judecata si cu vesnica munca din gheena si le facea ca sa aiba nadejde in milostivirea lui Dumnezeu si in indulcirea la cer, din vesnicile bunatati. Si acelea, venind in frica lui Dumnezeu, se umileau si fagaduiau sa-si indrepte viata lor. Iar multe dintr-insele, lepadand nerusinarea pacatului, se maritau cu barbati dupa lege; iar altele, dorind mult sa petreaca curatie, se duceau in manastire de femei, sau in pustnicie, cu lacrimi sa-si petreaca zilele lor. Iar altele, alegeau sa vietuiasca in lume, fara barbat, intru curatie, hranindu-se din osteneala mainilor lor. Si nici una din aceste desfranate nu indraznea sa arate cuiva viata cea curata a lui Vitalie, ca, daca una oarecare din ele, ar fi inceput sa spuna oamenilor ca Vitalie, nu pentru pacat vine la dansele, ci pentru a lor mantuire, auzind de aceasta, Vitalie s-ar fi mahnit ca i se vadeste viata lui cea curata; ca s-a rugat lui Dumnezeu sa pedepseasca pe acea femeie, ca si celelalte sa aiba frica. Ceea ce s-a si intamplat, ca una dintre ele, vadind viata Sfantului, indata s-a si indracit, iar celelalte, vazand aceasta, mult se temeau si nu mai indrazneau nicidecum sa arate oamenilor, ceva din sfintenia lui Vitalie. Iar dupa ce s-a indracit femeia, oamenii, ii ziceau: "Vezi, ca ti-a rasplatit  Dumnezeu, deoarece ai mintit, zicand ca nu pentru desfranare intra la voi monahul acela. Iata, s-a facut dovada ca este desfranat." Si se sminteau toti de dansul si in toate zilele il ocarau, zicandu-i: "Du-te, ticalosule, ca te asteapta desfanatele." Si scuipau asupra lui.

        Iar el, rabdandu-le pe toate cu blandete, asculta invinuirile si ocarile ce i se faceau de oameni, mangaindu-se cu duhul, ca il socotesc oamenii atat de pacatos. In acest fel, Cuviosul isi tainuia fapta lui cea buna inaintea oamenilor, iar unii din clerici l-au clevetit la preafericitul patriarh la Alexandriei, Ioan Milostivul, zicand ca un staret sminteste toata cetatea, intrand in fiecare noapte, in casa desfanatelor. Insa patriarhul nu credea pe clevetitori, invatat fiind de mai inainte, de o intamplare ce se facuse, cand pe un monah, intelept si sfant, care era din fire famen si botezase pe o pagana, a pus de l-au batut fara vina, crezand pe clevetitori. De aceea, aducandu-si aminte, ingrozea pe cei ce cleveteau pe Vitalie, zicand. "Incetati de la osandire; mai ales, pe monahi sa nu-i osanditi. Oare nu stiti un lucru ce s-a facut alta data, la intaiul Sinod din Niceea, cand fericitului imparat Constantin i-au scris unii episcopi si clerici, unul, asupra altuia, lucruri rele? Iar el, poruncind sa i se aduca lumanare aprinsa si necitind scrisorile acelea, le-a ars, zicand: "Chiar de as fi vazut cu ochii mei pe vreun episcop, preot sau monah in vreun lucru de pacat, l-as fi acoperit cu haina mea, ca nimeni sa nu-l vada pe el gresind." Asa infrunta preafericitul patriarh pe clevetitori, iar robul lui Dumnezeu Vitalie nu inceta a se ingriji pentru mantuirea sufletului pacatosilor, nestiind nimeni despre faptele cele bune ale lui, pana la sfarsitul vietii.

        Intr-una din zice, cand se facea ziua, Cuviosul Vitalie, iesind din casa desfranatelor, l-a intampinat pe el un tanar desfranat, mergand la femei desfranate, pentru pacat. Acesta, intinzandu-si mana, a lovit tare peste obraz pe staret, zicandu-i: "Ticalosule si spurcatule, pentru ce nu te pocaiesti si nu te lepezi de viata ta necurata, ca, prin tine, sa nu se batjocoreasca mai mult numele lui Hristos?" Iar Sfantul i-a raspuns: "Sa ma crezi pe mine, omule, ca, pentru palma aceasta, vei lua si tu asemenea lovire, incat toata Alexandria se va aduna la plangerea ta." Iar, dupa putine zile, inchizandu-se in chilia sa cea foarte mica, pe care si-o zidise langa portile ce se numeau ale Soarelui, Cuviosul Vitalie s-a mutat catre Domnul, nestiind nimeni. Intr-acel timp, acel desfranat, care lovise peste obraz pe Cuviosul staret, a primit o lovitura peste fata si, indata, s-a indracit si, cazand, tremura si spumega si isi rupea hainele de pe dansul si, cu glas infricosat, facea zgomot mare, incat toata Alexandria se adunase la plansul lui cel de spaima. Si, venindu-si putin in fire, dupa cateva ceasuri, a alergat la chilia lui Vitalie, strigand: "Miluieste-ma, robule al lui Dumnezeu, ca am gresit catre tine. Iata ca si eu, dupa proorocirea ta, am luat vrednica osanda." Iar, dupa ce s-a apropiat de chilia staretului, indata diavolul, care il stapanea pe omul acela, l-a izbit de pamant si a fugit, iar omul si-a venit desavarsit in fire. Si batea in usa chiei, dar nu i-a raspuns nimeni. Apoi, deschizand usa, l-a vazut pe staret in genunchi, stand in rugaciune, iar sufletul lui cel sfant se dusese catre Dumnezeu, iar in mainile lui tinea o hartie scrisa asa: "Barbati alexandrini, nu osanditi mai inainte de vreme, pana ce Domnul, Judecatorul cel drept, va veni."

        Si, auzind de moartea lui, toate femeile acelea, care, prin sfatuirea lui, se intorsesera la pocainta si la Dumnezeu, s-au adunat la dansul cu lumanari si cu tamaie, plangand dupa parintele si invatatorul lor. Si toate povesteau bunatatile staretului, cum nici cu mana macar nu s-a atins de vreuna din ele, ca nu spre pacat, ci spre mantuire intra la ele.

        De acestea toate auzind cu deamanuntul, preafericitul patriarh Ioan cel Milostiv a mers, impreuna cu tot clerul, la chilia staretului si, vazand scrisoarea cea mai sus-zisa, prin care, sfatuia a nu osandi pe nimeni, a zis catre clericii aceia, care cleveteau pe Cuviosul: "Multumesc lui Dumnezeu ca n-am ascultat clevetirule voastre, ca as fi suparat, fara vina, pe Sfantul staret. Ci, neascultandu-va, m-am izbavit de pacat si de osanda." Deci, rusinand pe osanditorii Cuviosului si luandu-i moastele, preafericitul patriarh l-a petrecut cu tot poporul din cetate, iar femeile, cele ce se pocaisera de pacat, plangandu-l si tanguindu-se, l-au ingropat cu cinste, slavind pe Dumnezeu, Cel ce are multi robi ai Sai tainuiti. Iar omul cel ce patimise de la diavolul lovitura, s-a lepadat de lume si s-a facut monah. Si multi din alexandrini, indreptandu-se dupa chipul vietii lui Vitalie, celei atat de imbunatatite, si-au pus asezamant, ca sa nu mai osandeasca pe nimeni. Carora si noi sa le urmam, cu rugaciunile Cuviosului parintelui noistru Vitalie si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.
 


 
 

        Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Chiril, arhiepiscopul Alexandriei,
despre frica de Dumnezeu.


        Ma tem de moarte si ma spaimantez. Ma tem de gheena focului, ca vesnica este si nestinsa. Ma tem de tartar si de intuneric, pentru ca nu are parte de lumina. Ma tem si de vierme, ca fara de moarte este. Ma tem de ingerii cei de la judecata, ca nemilostivi sunt. Amar mie, ca ma chemau pe mine, si eu, nu ascultam, imi spuneau mie sa parasesc toata spurcaciunea si toate lucrurile cele urate, si nu auzeam. Vai mie, ca am spurcat casa ta, Doamne, si pe Sfantul Duh l-am scarbit. Dumnezeule, drepte sunt lucrurile Tale, si judecatile. Pentru o asemenea pacatuire si pentru dulcetile trupesti ma lipsesc de hrana cea nesfarsita si de Imparatia Cerului si fara de sfarsit ma voi munci, dandu-ma focului. Dreapta este judecata Domnului; ca ma invata si am ascutat, imi aducea mie marturii, iar eu imi bateam joc. Asa vei incepe a zice, o, omule, daca se va intampla tie, mai inainte de pocainta, sa pleci din lumea aceasta. Drept aceea si de gheena sa te temi si in Imparatie sa te sarguiesti a intra. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE