Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna aprilie in 19 zile: pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Ioan, de la Lavra Veche (sec. VIII).

    In Pustia Palestinei, aproape de Ierusalim, se afla o frumoasa asezare calugareasca, intemeiata de Sfantul Hariton si se numea Lavra Veche, deoarece Sfantul o zidise inainte de alte lavre. I se mai spunea si Pestera Veche, din pricina ca, la inceput, manastirea fusese asezata intr-o pestera de talhari, unde Sfantul Hariton scapase in chip minunat din mana talharilor.

    In aceasta a vietuit si Sfantul Ioan, cel astazi pomenit. Crescut de mic in dreapta credinta si ranit de dumnezeiasca dragoste, in fiecare zi, el se straduia a se lipi de Dumnezeu, dupa cuvantul cel scris in Psalmi: "Iar mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea" (Ps. 72, 27). Scarbit de nedreptatile si de rautatile vremii sale, si-a parasit pamantul si parintii si a plecat la Ierusalim. Acolo s-a inchinat Sfintei Cruci si la mormantul Domnului si, departandu-se de viata lumeasca, a intrat in cinul monahicesc. S-a asezat, apoi, in vestita lavra a Sfantului Hariton si a dus o viata curata de munca, de adancire a Sfintelor Scripturi, de post, de infranare si de neincetata rugaciune. Pentru viata lui cea imbunatatita, de urmas al pustnicilor celor de demult, s-a invrednicit si de darul preotiei. Si multa vreme a savarsit sfintele slujbe in biserica manastirii.

    Deci, dupa o viata indelungata si desavarsita, placuta lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a facut ca un inger in trup pamantesc si pilda tuturor de viata fara prihana. Si asa, vietuind pana la adanci batraneti, s-a mutat sufletul lui la Domnul, in locasul cel ceresc si de-a pururea tanar, purtat de mainile sfintilor ingeri, cei fara de trup.

    Spre stiinta sa fie, ca Sfantului Ioan din Lavra-Veche i se mai spune si Ioan cel din Pestera Veche, ca unul ce a trait si a slujit multa vreme in biserica, ce s-a zidit in fosta pestera a talharilor.
 



 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre o vaduva, pe care a miluit-o un bogat, pentru smerenia si credinta fiului ei.

    O batrana saraca avea doi copii, unul parte barbateasca, si altul, parte femeiasca. Si cel ce era parte barbateasca, ducandu-se, s-a facut calugar, iar sora lui, de saracie, a cazut in ispita. Si, dupa aceea, a fost prinsa si au dus-o la un bogat, care voia sa o ucida pe ea, dupa legea judecatii. Iar mama ei isi smulgea parul sau si, mergand, a cazut la picioarele bogatului, zicand: "Te rog pe tine, de o vei ucide pe aceasta, atunci si pe mine sa ma ucizi cu dansa, pentru ca nu am pe nimeni, sa-mi aduca mie o lingura de apa, ca am avut si un alt fiu, dar acela, ducandu-se la o manastire, s-a facut calugar si este sfintit. Iar bogatul, in batjocura, i-a zis ei: "Sa-mi aduci mie pe fiul tau, pe acela ce zici ca este sfintit, ca sa ma roage pentru dansa si o voi elibera pe ea." Deci, batrana ducandu-se la fiul ei, il ruga pe el, zicand: "De vreme ce sora ta a cazut in ispita, vrea bogatasul sa o ucida pe ea. Dar, spunandu-i ca am un fiu calugar, mi-a zis mie: De va veni el si ma va ruga pentru dansa o voi elibera. Si acum fiule, sa mergi te rog, pentru sora ta." Iar calugarul a zis maicii sale: "Sa ma crezi pe mine, maica, chiar de te vor ucide si pe tine si pe dansa, eu nu am nici o putere, pentru ca mai inainte de voi, eu am murit lumii si ma incred in Hristos." Iar ea, dupa multa rugaminte, certandu-l pe dansul ca pe un nemilostiv s-a intors, neizbutind nimic. Si, mergand la bogatas, acesta a intrebat-o: "Ai adus pe fiul tau calugarul, care zici ca este sfintit?" Iar ea a zis: "Nu stapane, ca nu are Dumnezeu."

    Deci, s-a minunat bogatul de calugar si a inteles ca mare credinta are el in Hristos. Apoi i-a zis ei: "Sa ma crezi pe mine, batrano, ca de ai fi adus pe fiul tau, n-as fi slobozit pe fiica ta. Dar, de vreme ce nu a venit, acum cred ca mare om este si se va ruga si pentru mine. Deci, ia-ti acum pe fiica ta sanatoasa." Iar din fapta aceasta, sa se stie, ca nu se tainuieste pe Dumnezeu nici o fapta buna.
 



 

Intru aceasta zi, invatatura pentru mantuirea sufletului.

    Daca nu toti cei botezati se mantuiesc, ci numai cei ce fac voia lui Dumnezeu, apoi, aratat lucru este, ca nici cei ce se calugaresc nu se vor mantui, ci, numai cei ce vor pazi cele randuite calugariei. Ca parintii au numit cantarea, arma, iar rugaciunea, zid de aparare si lacrimile cele fara prihana, botez, iar fericita ascultare, au socotit-o mucenicie, fara de care, nimeni din sfinti, n-a vazut pe Dumnezeu.

    Si dovedit lucru este ca, fara ascultare, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, macar ca multi, neavand cui se supune, au placut lui Dumnezeu, precum Maria Egipteanca si multi altii. Ca zic Scripturile: "Cela ce-si supune trupul sau duhul si face din cugetul sau un judecator, acela, mai inainte de implinirea ascultarii, s-a facut iscusit in sporirea cea nevazuta si tainica, cea catre ascultarea dumnezeiestilor porunci. Ca avem si pe marele Antonie si pe cei ce de la dansul s-au luminat, care au scos din aceasta ascultare multa si tainica cunostinta, iar cei ce una ca aceasta n-au castigat, ci, inca sir de patimi sunt tulburati, apoi, aceia, fara de ascultare, nu vor placea lui Dumnezeu.

    Caci, ce oare, Maria Egipteanca si altii, nesupunandu-se nimaniu nu au vazut pe Dumnezeu? Deci, zicem: Ca nu se vorbeste, aici , numai de supunerea cea trupeasca, ci, si de cea sufleteasca. Ca, pe nimeni din Sfinti nu-i aflam, sa nu-si fi supus trupul lor duhului. Iar cela ce trupul lui l-a supus duhului si mustrarea cugetului o are, ca judecator, acesta ascultator al dumnezeiestilor porunci facandu-se, mai inainte de a umbla in ascultarea cea vazuta, a ajuns la ascultarea cea gandita. Multi supunandu-se parintilor celor trupesti, sufletul lor l-au facut rob dezmierdarilor si dulcetilor si nu s-au folosit cu nimic dintru asemenea supunere. Iar supunerea cea dumnezeiasca, pe cea trupeasca o inareste. Si cei ce n-au pe cea dintai sunt tulburati de patimi trupesti, ca, fara de cea gandita, a spori nu se poate. Deci, bine au zis Parintii, ca, fara ascultare, nici unul nu poate sa vada pe Dumnezeu.

    Iar patimi sufletesti, au socotit pe acestea: marirea desarta, mania, scarba, trufia, trandavia si cele ce se nasc din acestea. Iar patimi trupesti sunt acestea: nasatul, betia, iubirea de argint, desfranarea. Deci, zic asa. Cei ce sunt tulburati de patimile sufletesti au trebuinta de un povatuitor, om intelept, putin ingaduitor la cele trupesti, ca nu cumva, in zadar si mai mult sa se mandreasca, ca sunt infranati. Iar cei ce se lupta cu patimile trupesti au trebuinta de un povatuitor, care sa aiba viata ingereasca si fara de trup, adevarat infranat si nepatimas, care cu postul, sa omoare miscarile cele trupesti. Si se aseamana, unii ca acestia, cu cei ce au fugit din Sodoma si au fost povatuiti la viata de un inger. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE