Luna aprilie in 15 zile: pomenirea Sfintilor Apostoli,
din cei saptezeci: Aristarh, Pudens si Trofim.
Acesti Sfinti Apostoli au fost ucenici ai Sfantului
Apostol Pavel si au lucrat, impreuna cu el, la raspandirea Evangheliei
Domnului.
Sfantul Aristarh era din Tesalonic (Fapte 20, 4).
El a mers cu Apostolul Pavel in Asia, la Efes, la Colose si la Roma (Col.
4,10, Filimon v. 24) unde a stat cu Pavel si in temnita. Ajuns episcop
in Apameea Siriei, pana la adanci batraneti, a adus pe multi la cunostinta
Evangheliei.
Sfantul Pudens este pomenit de Sfantul Apostol Pavel
in Epistola lui, a doua catre Timotei, unde zice: "Inchina-se voua si Pudens"
(II Tim. 4, 21). Acest Sfant Pudens era dregator in sfatul Romei, barbat
dreptcredincios, care a primit in casa lui pe Sfintii Apostoli Petru si
Pavel, precum si adunarea credinciosilor. Casa lui s-a prefacut, dupa aceea,
in biserica si se numea "Pastoreasca", sau "Pudentiana" dupa numele lui.
Acolo, Sfantul Petru lucra cele sfinte.
De Sfantul Teofim, pomenesc si Faptele Apostolilor
(Fapte, 20, 4) dar si Sfantul Pavel, in Epistola sa a doua, catre Timotei,
zicand: "Pe Trofim l-am lasat bolnav in Milet" (II Tim. 4, 20). Acesta
era din Efes si, impreuna cu Pudens si cu Aristarh, a insotit pe Apostolul
Pavel, in toate calatoriile sale in Asia, Grecia si in Iudeea (Fapte, 21,
29) si a indurat muceniceasca moarte, prin sabie, dupa taierea Sfantului
Pavel, sub Nero, la Roma.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre doi
frati, care s-au insurat.
Doi frati dintr-o manastire, fiind foarte tulburati
si biruiti de razboiul si de pofta desfranarii si, neputand ei sa mai sufere
acel foc si razboi in trupul lor, s-au sfatuit amandoi si, iesind din manastire,
s-au dus la tara, intr-un sat si s-au insurat si traiau cu femeile lor,
aproape unul de altul. Iar dupa catava vreme, a inceput sa le vina uraciune
amandurora si simtire si cunostinta si cainta si umilinta, in inimile lor.
Si, asa, au inceput, iarasi, amandoi a se sfatui, zicand: "Frate, ce am
castigat? Si ce folos am dobandit noi ca ne-am supus spurcatei pofte si
patimii trupesti si am lepadat sfantul chip ingeresc si am venit intru
aceasta viata? Deci, frate, sa lasam femeile si sa mergem, iarasi, in pustie,
sa ne pocaim. Si Dumnezeu, vazand pocainta noastra. Isi va face mila de
noi si ne va ierta, precum si pe alti multi pacatosi, cati s-au pocait,
i-a iertat si i-a miluit."
Acestea sfatuindu-se si invoindu-se amandoi, s-au
tainuit de femeile lor si, ladandu-le pe ele, au venit in pustie, la manastirea,
din care iesisera. Si, cazand cu umilinta la picioarele parintelui lor,
l-au rugat pe dansul, ca sa-i primeasca pe ei, marturisindu-si caderea
si pacatul lor. Iar parintele, vazand cainta si umilinta lor, facandu-i-se
mila de dansii, i-a primit pe ei si le-a dat lor canon de pocainta si iertare:
a poruncit iconomului sau sa-i puna pe ei intr-un loc deosebit un an intreg
si sa le dea mancare si bautura, paine si apa, la amandoi, intocmai. Iar
daca s-a implinit anul canonului lor, a poruncit parintele si i-a adus
la el. Si unul era galben la fata si uscat, ca un mort, iar celalalt era
vesel si luminat la fata, ca si cum ar fi fost la o mare desfatare, de
care mult se minunau, fiindca paine si apa li se daduse amandurora, intocmai.
Si au intrebat pe acela galben si uscat la fata, sa spuna cum traia si
ce facea si ce ganduri il luptau pe el. Iar el, le spunea lor, zicand:
"Eu, fratilor, ale ganduri nu aveam, fara numai ma gandeam la rautatea
faptelor mele, pe care le-am facut si la vesnicile chinuri si de frica
acelora mi s-a lipit pielea de oasele mele." Dupa aceea, au intrebat si
pe celalalt, zicand: "Dar tu ce gandeai?" Raspuns-a lor si acela, zicand:
"Eu alta nu gandeam, fara numai multumeam si slaveam pe Dumnezeu, ca m-a
miluit si m-a scos din viata, care nu era pentru mine, si m-a izbavit de
robia lumeasca si de chinurile vesnice si, iarasi, m-a adus in viata si
in chinul ingeresc."
Si au cunoscut parintii ca amandoi, intocmai, au
facut pocainta catre Dumnezeu, fiecare dupa sufletul sau, si asa s-au mantuit.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Evagrie, despre
marirea desarta.
Marirea desarta este o patima fara de indreptatire
si in tot lucrul bun se amesteca si-l face pe el nesuferit. Ca precum strugurele,
cazand din vita pe pamant, putrezeste degraba, asa si fapta buna, piere
din pricina slavei desarte. Calugarul cel cu slava desarta este ca un lucrator
fara de plata; osteneala face, dar plata nu ia. Vasul cel crapat nu tine
ceea ce se toarna intr-insul, asa si desarta slava pierde plata cea adevarata
a faptelor bune. Infranarea cea cu mandrie este ca fumul cuptorului, ce
se risipeste in vazduh si a carui urma o pierde vantul. Asa si milostenia
si infranarea omului, mandria le pierde. Precum o aruncatura a pietrei
nu ajunge la cer, asa si rugaciunea celui care vrea sa placa oamenilor,
nu se va sui la Dumnezeu. Omul cel cuminte pazeste comoara, precum si calugarul
intelept, ostenelile faptelor bune. La loc larg, porunceste marirea cea
desarta a ne ruga, iar cela ce se pazeste pe sine, se roaga lui Dumnezeu,
in chilia sa.
Omul cel nebun isi arata bogatia sa si scorneste
pe multi ca sa cugete la ea, dar tu sa-ti pazesti bogatia ta, pentru ca
esti in calea talharilor, pana ce vei intra in cetate, si cu paza sa o
pazesti pe ea in viata aceasta trecatoare, stiind sfarsitul ei si ca vine
asezarea cetatii veacului, ce va sa fie.
Fapta buna, cea cu marire desarta, este ca jertfa
unui miel cu betesug si nu va fi bine primita la Jertfelnicul Domnului.
Iar in zilele postirii, sa nu arati infranarea ta, ca Tatal, vazandu-te
pe tine, in taina, sa-ti dea tie plata la aratare.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre rabdare.
Odata, a venit la Schit un om, care era suparat de
un duh necurat. Si, petrecand multa vreme acolo la Schit, n-a simtit nici
un folos sau usurare. Iar unui parinte oarecare, facandu-i-se mila de dansul
si milostivindu-se, a facut rugaciune catre Dumnezeu pentru el si i-a insemnat,
pe fata lui, cu semnul cinstitei Cruci. Iar dracul, fiind foarte stramtorat
si necajit de acel parinte, i-a grait lui, zicandu-i: "Iata, ca ma gonesti
pe mine dintr-acest om, dar, sa stii, ca, daca ma gonesti de la el, eu
la tine si peste tine voi veni." Zis-a lui acel parinte: "Vino la mine,
ca eu cu bucurie te voi primi pe tine." Si asa, necuratul duh, iesind din
acel om, a mers si s-a lipit de acel parinte. Si indata a inceput a-l ingreuia
si a-l necaji pe el. Si asa, doisprezece ani l-a suparat pe el, cu fel
de fel de ispite, necajindu-l. Iar batranul rabda si se ruga lui Dumnezeu,
cu priveghere si cu mult post, muncind pe acel duh necurat, care petrecea
cu dansul. Ca mancarea lui era, in toate zilele, numai cate doisprezece
samburi de finice pe zi.
Iar dupa doisprezece ani, necuratul duh nemaiputand
sa-l sufere pe el, l-a parasit si a fugit de la dansul. Iar batranul, vazand
pe dracul fugind de la dansul, a zis lui: "Pentru ce ma parasesti si fugi
de la mine? Intoarce-te, sa mai petreci cu mine." Zis-a lui dracul: "Dumnezeu
sa te pedepseasca pe tine, calugare, ca numai Acela va putea sa te biruiasca."
Si aceasta zicand, a plecat cu rusine de la dansul, Dumnezeului nostru,
slava!
