Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decāt heruvimii si mai marita fara de asemanare decāt serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvāntul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


Luna aprilie in 7 zile: pomenirea celui dintre Sfinti, Parintelui nostru Gheorghe Marturisitorul, mitropolitul Mitilenei (sec. IX).



Acest Cuivos, Parintele nostru Gheorghe, iubind din tinerete pe Hristos, a ales viata monahiceasca si a trait pe vremea dreptcredinciosilor imparati Constantin si Irina, ocrotitorii celui de al saptelea Sinod a toata lumea (787), traind el pana pe vremea lui Leon Armeanul, innoitorul luptei impotriva Sfintelor icoane. Si, savarsind tot felul de bunatati, fericitul Gheorghe a castigat, ca nimeni altul, smerita cugetare si milostenie, ca era foarte milostiv si da cu indestulare, saturand pe cei sarmani. Iar pentru multa lui infranare, s-a facut partas cu ingerii si facator de minuni s-a aratat, pe bolnavi tamaduind si gonind duhurile. Drept aceea, s-a invrednicit sa fie inaltat la scaunul din mitropolia insulei Lesbos, in cetatea Mitilene, unde as stralucit cu marturisirea dreptei credinte, pana la adanci batraneti. Ca, si mai inainte de a lua imparatia acel Leon Armeanul, care a innoit lupta impotriva icoanelor, s-au facut oarecare semne in cetatea Mitilene, care prevesteau tulburarile Bisericii lui Hristos si izgonirea Sfantului miropolit Gheorghe, ce avea sa vina.

Deci, cel mai sus pomenit Leon, ajungand la imparatie, a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Dumnezeu si a chemat la Constantinopol pe multi episcopi. Si, chemat fiind si Cuviosul Gheorghe, acesta s-a aratat viteaz ostas al lui Hristos, biruind cu multa intelepciune, pe vrajmasii Sfintelor icoane, le unii facandu-i chiar sa-si recunoasca ratacire. Dar, nesuferind mustrarile Cuviosului, imparatul, l-a izgonit pe el in Cherson si a petrecut acolo, in surghiun, toate celelalte zile ale vietii lui.

Iar sosind vremea mutarii lui din viata aceasta, s-a aratat pe cer o stea luminoasa, vestind fericitul sfarsit al Sfantului. Si, asa, va o lumina fiind in lume, cat s-a aflat in viata, prin cuvintele si faptele lui cele bune si proslavit fiind si de Dumnezeu, prin steaua luminoasa de la fericitul sau sfarsit. Cuviosul Mitropolit al Mitilenei s-a mutat la Domnul, in surghium, ca un nebiruit marturisitor al dreptei credinte. Dumnezeului nostru slava!

 


 

Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Caliopie (+304).


Acest Mucenic a trait pe vremea imparatiei lui Maximian si era din Perga Pamfiliei, ca fiu al Teocliei, si invatat in credinta lui Hristos. Mama sa l-a crescut in dreapta credinta si in cunoasterea Sfintelor Scripturi. Deci, fiind pornita prigoana asupra crestinilor, fericitul acesta mult dorea sa indure chinuri, pentru marturisirea lui Hristos, intarindu-se pe sine si luand invataturi si sfatuiri de la maica sa si de la altii, care au fost prinsi, intemnitati, supusi la neinchipuite chinuri si omorati. Deci, vazand Caliopie urgia ce se abatuse asupra crestinilor de buna voie, s-a infatisat inaintea dregatorului Maxim, din cetatea Pompei, si a marturisit ca se inchina lui Hristos, cu toate ca stia ce vifor de manie avea sa starneasca asupra sa.

Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a indurat bataia biciului cu plumbi, a fost tras pe roata si ars pe pantece cu faclii aprinse si apoi aruncat in temnita, cu carnea trupului sau sfaramata si atarnand in bucati. Iar sfanta lui maica, nedespartita de dansul ii stergea sangele si ii curatea ranile, indemnandu-l sa rabde toate pentru dragostea si slava Domnului Hristos. Ca, impartindu-si toata averea saracilor si slobozind sutele de robi ce avea, maica lui a hotarat sa stea, pana in clipa cea mai de pe urma, langa dragul ei copil, mangaindu-l si intarindu-l in mucenicia lui, stapanindu-si jalea din suflet, pe care i-o aduceau infricosatoarele lui patimiri.

In cele din urma, vazand mai marele cetatii ca Sfantul Caliopie nu poate fi clatinat din credinta lui catre Domnul, a poruncit sa fie rastignit. Deci, fiind in Joia cea Mare, din Saptamana patimilor Domnului, indurerata maica a rugat pe crudul titan sa ingaduie sa fie rastignit, dar cu capul in jos, ca fiul ei sa-si arate, astfel, dragostea si smerenia fata de Jertfa Domnului Hristos. Implinindu-i-se rugamintea, Sfantului Caliopie a fost rastignit Vineri, a doua zi, dandu-si duhul in mainile mantuitorului.

Iar cand a fost sa-l pogoare de pe cruce, maica Sfantului a imbratisat trupul fiului ei, rugand pe Dumnezeu sa n-o desparta, nici acum, de preaiubitul ei fiu. Deci, tinandu-si inca fiul mort in brate, batrana si-a dat si ea sufletul in mainile Domnului si a fost inmormantata cu fiul ei impreuna. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne pe noi. Amin. .
 


 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.


Povestit-au ucenicii lui ava Evloghie ca, de cate ori ii trimitea batranului la Alexandria, ca sa vanda lucrul mainilor, le da porunca sa nu faca mai mult de trei zile. Iar de veti face mai mult decat trei zile, zicea, nevinovat sunt de pacatul vostru. Iar noi l-am intrebat pe el: "Cum se face ca monahii prin cetati si prin sate petrec cu mirenii ziua si noaptea si nu se vatama?" Iar el a zis: "Credeti-ma, fiilor, ca, dupa ce m-am facut calugar, am facut treizeci si opt de ani, neiesind din Schit. Si, dupa aceea, m-am dus la Alexandria, catre papa Eusebie, impreuna cu ava Daniil, pentru o trebuinta. Si, intrand in cetate, am vazut multi calugari si vedeam ca, pe unii dintre ei, corbii ii loveau peste obraz, iar pe altii, femei goale ii imbratisau si la ureche le vorbeau, iar inaintea altora, goi fiind ei, se jucau copiii, iar, pe unii, ii vedeam ca tineau cutite si trupuri de oameni taiau si dadeau calugarilor sa manance. Si am inteles atunci, ca fiecare din calugarii aceia, erau cazuti in cate o patima, avand felurime de draci, care urmau dupa ei si le vorbeau in minte.

Pentru aceasta, dar, fratilor, nu voiesc sa zaboviti voi nici o data in cetate, ca, nu de acest fel de ganduri, nici de draci sa fiti suparati.
 


 

Intru aceasta zi, invatatura catre tot crestinul, despre pacatul betiei.


O, fiilor, vedeti ce fel de talant, mi-a dat mie Dumnezeu, pe care va sa-l ceara de la mine, le infricosatoarea judecata! Dar, care-i talantul? Este ca sa ma ingrijesc de sufletele voastre si sa seman samanta cea dumnezeiasca in sufletele voastre. Drept aceea, cand umblati in Legea Domnului, atunci mi se bucura inima, iar, cand va vad calcand porunca Domnului, atunci mahnirea ma mananca pe mine. Pentru aceea v-am si scris voua acestea, fiii mei, spre a voastra invatatura si ascultare, ca sa nu va biruiti de betia cea rea. Ca a zis marele Apostol Pavel: "Betivii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu, ci gatita le este lor osanda vesnica, impreuna cu ucigasii, cu hotii si cu desfranatii. La neamurile cele mai dinainte, aratat este de Dumnezeu, ca mari oameni si placuti lui Dumnezeu au cazut din pricina betiei, imparati au cazut din domnie, puternicii si-au rasturnat puterea, vitejii de sabie s-au taiat, bogatii au saracit, cei ce multi ani ar fi trait, degraba au murit. Ca, fara sa astepte judecata lui Dumnezeu, betivii singuri se omoara. Din betie, de ar muri cineva, apoi, lui insusi isi este vrajmas si ucigas, iar pomenirea lui este neplacuta lui Dumnezeu.

Fiule in neamul cel de acum, sa nu ravnesti celor rai, nici bogatilor ce petrec in iubire de pacate si in spurcaciuni, ca toate acestea neplacute sunt lui Dumnezeu. Se cade, dar, noua sa socotim: ce ne face noua betia cea fara de lege? Mintea ne pierde, uneltele ne strica, castigul il cheltuieste. Betia face pustiu pamantul bogatilor pe care oamenii ii prada, iar, oamenii cei de rand, betia datorii face. Mesterilor celor isteti, betia le strica mestesugul, le intoarce mintea si nu le ajunge plata lucrului lor, iar, la oamenii cei simpli, aduce boale, rusine, ocara si saracirea. Betia incurca pe frati in certuri si in batai, pe femei le desparte de barbatii lor, dureri la picioare face, tremurare la maini, vederea ochilor o pierde. Betia opreste a merge la biserica si nu lasa a se ruga lui Dumnezeu, a citi carti, nu ingaduie, frica lui DUmnezeu, din inima, goneste, la moarte da pe om, in locul cel vesnic il trimite. Betia pierde frumusetea, de ras celor treji ne face. La cine este galceava? La betiv. De cine rad oamenii? De betiv. Cui ii sunt ochii vineti? Betivului. De la cine auzi: "Oh, amar si vai?" De la betiv. Cine mananca de dimineata? Betivul. Cine doarme pana tarziu? Betivul. Ca tot betivul se desparte de Dumnezeu si de oameni si se imbraca in haine rupte.

Deci, acestea stiindu-le, o, fratilor, sa ne lepadam de betia si de bautura cea rea. Sa auzim pe Pavel, Apostolul Domnului, pe insusi vasul alegerii, zicand catre Timotei: "De acum nu bea numai apa, ci, foloseste putin vin pentru stomacul tau si pentru desele tale slabiciuni." Fratilor, sa fiti treji, pentru ca vrajmasul nostru diavolul treaz este, nu beat, ci cauta sa inghita toti betivii.

O, amar, unde se vor ascunde betivii, cei ce zac ca mortii si de la Dumnezeu au fugit, pentru betie, si de la Duhul Sfant s-au departat, pentru naravul betiei. Ingerul cel pazitor plange pentru betie, iar dracii se veselesc si se bucura pentru betivii, care aduc diavolului jertfa betiei. Ca diavolul, bucurandu-se, zice: "Niciodata nu ma veselesc si nu ma bucur, ca de jertfa oamenilor celor pagani, precum si de jertfa betivilor crestini. Pentru ca, cu cei betivi sunt toate voile mele. Ca betivii ai mei sunt, iar cei treji, ai lui Dumnezeu". Deci, diavolul a zis dracilor: "Mergeti si invatati pe crestini la betie si la toata pofta voii mele." Iar sfintii ingeri, venind la Sfintii Parinti, le-au spus lor toate acestea, cu mare grija, pentru aceasta pricina, ca doar ar desparti pe crestini de la betia si bautura cea rea. Deci, Sfintii Parinti au scris aceasta cinstita si sfanta scrisoare si dreptcredincioasa invatatura si au dat-o sfintelor biserici, spre ascultarea crestinilor, spre pregatirea pentru viata vesnica si impartasirea Imparatiei cerurilor.

Deci, de va asculta cineva randuiala aceasta a Sfintilor si de Dumnezeu purtatorilor Parinti si va vietui cu treaza minte, facand lucruri placute lui Dumnezeu, mostenitor va fi vietii celei vesnice si desfatarii bunatatilor celor negraite. Iar cela ce nu va asculta aceasta dreapta invatatura, osandit va fi, cu diavolul impreuna, in osanda cea vesnica. De care sa ne izbaveasca pe noi Hristos, Dumnezeului nostru, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.


 


 
 


  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE