Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)

ALE CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DOROTEI

Multe feluri de învățături către ucenicii săi, când s-a osebit de mânăstirea sa, după săvârșirea avvei Varsanufie.

 

CUVANTUL 9

 

PENTRU MINCIUNA



 

         Fratilor, vreau sa va graiesc putine cuvinte despre minciuna, fiindca vad ca nu prea va sarguiti sa va paziti limba si din aceasta lesne alunecam spre multe rautati. Caci, precum de multe ori v-am zis, din obicei se face si lucru bun si fapta rea, de aceea trebuie sa fim cu multa purtare de grija sa nu ne furam de minciuna; fiindca tot cel ce graieste minciuna, se departeaza de la Dumnezeu. Minciuna, dupa cum zice Scriptura, este de la diavolul si el este tatal minciunii. Deci, daca pe diavol il numeste tatal minciunii, apoi adevarul este Dumnezeu, dupa cum insusi zice: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Vedeti de cine ne despartim prin minciuna si cu cine ne impreunam?

 

         Asadar, de voim sa ne mantuim cu adevarat, trebuie sa iubim adevarul cu toata silinta, si cu toata puterea noastra, pazindu-ne de toata minciuna, ca sa nu ne despartim de adevar si de viata.

 

         De trei feluri este minciuna: unul minte cu cugetul, altul minte cu cuvantul, iar altul minte cu toata viata lui. Cel ce minte cu cugetul este cel ce are banuiala. Unul ca acesta vazand pe cineva vorbind cu vreun frate, banuieste si zice: despre mine vorbeste acela. Iar de va vedea ca a contenit a vorbi, iar banuieste ca din pricina lui, a tacut. De-i va zice cineva vreun cuvant, banuind ca din pricina lui, a tacut. De-i va zice cineva vreun cuvant, banuieste ca pentru ca sa-l intristeze i-a zis. In scurt, la tot lucrul are banuiala asupra vecinului, zicand ca pentru mine a facut aceasta, pentru mine a zis aceea, si pentru aceasta a facut aceea. Acesta este cel ce minte cu cugetul. Fiindca nici un adrvar nu gandeste, ci la toate are banuiala. Din aceasta se nasc iscodirile, grairea de rau, neascultarea, vrajba si osandirea. Unuia ca acesta de se va intampla vreodata sa i se adevereasca banuiala in vreun lucru, zice, ca si cum s-ar indrepta in cuvant: de aceea iscodesc orice, ca afland greseala pentru care sunt defaimat sa ma folosesc, parasindu-ma de ea. Deci intai aceasta incepere este de la diavolul caci de la minciuna a inceput: ca nestiind a banuit ceea ce nu stia. Cum ar putea pomul rau, sa faca roada buna? Iar de voieste cineva cu adevarat sa se indrepteze, cand ii zice fratele: nu face aceasta, sau de ce ai facut aceasta, sa nu se tulbure, ci sa-i faca metanie si sa-i multumeasca, si asa se va indrepta. Caci de va vedea Dumnezeu ca in acest chip este cugetul lui, nu-l va lasa niciodata sa se amageasca, ci va trimite pe cel ce poate sa-l indrepteze. Iar a zice ca pentru a ma indrepta cred banuielilor mele, aceasta este o indreptare a diavolului, care voieste sa-l insele.

 

         Intr-o vreme, cand eram inca in obste eram suparat de diavolul ca sa pricep starea omului din miscarea lui. Si ascultati ce mi s-a intamplat. Intr-una din zile, acolo unde stateam, trece o femeie cu un vas de apa. Nu stiu cum m-am inselat, ca am cautat in ochii ei si indata gandul imi banui ca este curva. Dar cum am gandit aceasta, m-am intristat foarte tare si am intrebat pe batranul avva Ioan zicandu-i: cand nevrand mi se va rapi vederea sa privesc la cineva si din miscarea aceluia imi va banui cugetul de starea lui, ce mi se cade sa fac? Si-mi raspunse batranul: oare nu sunt multi care au metehne si gresale si pe urma, cu mare truda si osteneala se indrepteaza? Apoi, cum poti afla starea omului? Ci fereste-te sa nu crezi niciodata gandurilor tale, ca insasi aceasta socoteala este gresita, pentru ca indreptarul cel stramb si pe cele drepte le strambeaza. Si asa, de atunci incoace, cand imi zice gandul despre soare ca este soare, sau despre intuneric ca este intuneric, nu credeam.

 

         Nu este fratilor, nimic mai greu ca banuielile. Atat sunt de vatamatoare, incat de se vor invechi in noi, incep a ne incredinta si a gandi adevarat ca vedem lucruri, care nici nu sunt, nici nu pot sa fie. Sa va spun pentru aceasta un lucru minunat, pe care l-am vazut eu insumi, tot pe cand eram in obste.

 

         Era acolo, un oarecare frate, care era suparat de aceasta patima si atat credea gandurilor sale, incat nu se indoia de nici o parere a sa ca nu este asa cum ii zicea gandul. Deci, cu vremea, crescand aceasta patima, la atata inselaciune l-a adus diavolul, incat, intr-una din zile intrand in gradina si iscodind si priveghind ca sa vada ceva, i s-a parut ca vede un frate furand smochine si mancand. Si era ziua aceea vineri, nefiind inca doua ceasuri de zi. Dupa ce s-a incredintat de parerea lui, caci, cu adevarat a vazut lucrul, s-a ascuns si iesind afara fara a zice nimanui nimic, a pandit la vremea Sfintei Liturghii, sa vada ce va face acel frate la pricestanie (ca unul ce furase smochine, dupa parerea lui si le mancase). Vazandu-l ca isi spala mainile ca sa se impartaseasca, a alergat si a spus egumenului zicand: iata cutare frate merge cu ceilalti frati sa se cuminece. Ci porunceste sa nu-l impartaseasca, pentru ca eu l-am vazut astazi de dimineata in gradina, furand smochine si mancand. Auzind egumenul acesta, s-a grabit si l-a chemat, pana nu se apropiase de preotul care pricestuia si luandu-l la o parte, i-a zis: spune-mi frate, ce este aceasta ce ai facut astazi?, iar acela, se mira si-l intreba: unde stapane? Iar egumenul i-a zis lui: cand ai intrat in gradina de dimineata. Fratele raspunse mirandu-se: nici gradina n-am vazut-o astazi, nici aici nu am fost, ci acum am sosit de afara, caci indata ce am iesit de la utrenie, m-a trimis economul la cutare ascultare. Si era locul ce se spunea foarte departat si de-abia sosise acel frate, atunci in vremea Liturghiei. Deci, chemand egumenul pe econom il intreb: unde ai trimis pe cutare frate astazi? Economul raspunse aceea ce zisese si fratele, ca la cutare sat l-a trimis. Egumenul zise: dar cum nu l-ai adus sa ia blagoslovenie? Atunci economul facu metanie, zicand iarta-ma stapane, ca te odihneai de osteneala deniei, pentru aceasta nu l-am adus sa ia blagoslovenie. Egumenul incredintandu-se, l-a slobozit de a mers si s-a impartasit. Apoi, chemand pe acel ce credea gandurilor sale, l-a canonisit si l-a oprit de la Sfanta Impartasanie. Dar nu i-a facut numai atat. Ci dupa ce au iesit de la Sfanta Liturghie, facand sobor, a spus intamplarea cu lacrimi si scotand pe acel frate inaintea tuturor, l-a infruntat si greu l-a mustrat, pentru trei lucruri: intai ca sa rusineze pe diavolul care ii semana acele banuieli; al doilea, ca sa i se ierte pacatul prin necinstea aceea si sa se invredniceasca a primi de aici inainte ajutor de la Dumnezeu; si a treia oara, ca sa invete si pe ceilalti frati, ca niciodata sa nu creada parerilor lor. Si mult invatandu-ne pentru aceasta si pe noi si pe fratele, zicea ca nu este alt pacat mai greu, decat banuiala, incredintandu-ne cu ce s-a intamplat. Si multe asemenea ne invatau parintii, ca sa ne ferim de stricaciunea banuielilor. Deci, sa ne sarguim fratilor, cu toata puterea noastra, ca sa nu credem banuielilor. Caci, cu adevarat alt pacat nu ne departeaze de Dumnezeu ca acesta, facandu-ne nebagatori de seama de pacatele noastre si cercetatori de cele straine, indeletnicindu-ne numai spre iscodirea celor ce nu ne sunt de folos, din care nici un bine nu ni se pricinuieste, ci mai vartos scarbe de multe feluri, si din aceasta se pierde frica de Dumnezeu. Deci, de se vor semana si la noi banuiri rele, din pricina rautatii noastre, indata sa le intoarcem spre bine si asa nu ne vom strica, ca aceste presupuneri nu lasa niciodata sufletul in pace.

 

         Iata aceasta este minciuna cu cugetul. Iar cel ce minte cu cuvantul este asemenea de pilda, cu cel ce lenevindu-se a se scula la priveghere nu zice: iarta-ma, ca m-am lenevit sa ma scol, ci zice ca a fost racit sau slabit de osteneala si alte feluri de minciuni adauga, ca sa nu faca o metanie si sa se smereasca sa ceara iertaciune. Si de-l va infrunta cineva la vreun lucru, se priceste si se galceveste, ca sa-si acopere rusinea. Tot asemenea, si cand va avea discutie si zicand: tu ai zis aceasta, tu ai facut aceasta, eu n-am zis nimic. Si cutare a facut sau a zis aceasta si aceasta, numai ca sa nu se smereasca. Iarasi, de va dori vreun lucru, nu vrea sa zica adevarul ca doresc cutare, ci pune pricina de indreptare zicand ca are cutare neputinta si-i trebuie acel lucru. Si spune atatea minciuni ca sa-si implineasca pofta. Ca precum tot pacatul, sau din pofta, sau din iubirea de argint, sau din trufie se face, tot asa si minciuna din aceste trei se face, adica: sau pentru ca sa nu se necinsteasca si sa se smereasca, sau pentru ca sa-si implineasca pofta, sau pentru ca sa castige ceva. Si nu se linisteste la un loc, ci neincetat inconjoara si totdeauna se gateste ce sa graiasca, numai sa-si implineasca scopul. Pe unul ca acesta, chiar si adevarul de ar spune, nu-l crede nimeni, ca si adevarul lui este cu banuiala. Se intampla insa uneori sa fie trebuincioasa si iconomia cuvantului, cand de nu se va ascunde cineva, lucrul se face pricina de si mai multa tulburare, scarba si primejdie. Precum a zis avva Amona avvei Agaton spre pilda: intre doi oameni s-a facut moarte inaintea ta si unul a intrat in chilie la tine. Si fiind el cautat de judecatori te intreaba zicand: la tine s-a facut uciderea? Deci, de nu vei iconomisi, il dai pe om spre moarte. La o nevoie mare ca aceasta, de va grai cineva minciuna este iertat. Numai si atunci sa nu fie fara de grija, ci sa se pocaiasca si sa planga inaintea lui Dumnezeu, si sa o socoteasca si pe aceasta ca pe o intamplare de ispita. Insa nici aceasta sa nu o faca adesea, ci, cum am zis, la o foarte mare nevoie. Ca precum leacul pentru nervi si pentru curatenie de-l va lua cineva adesea, il strica, iar de-l va intrebuinta rar, numai la vreme de trebuinta il foloseste, asa si tainuirea adevarului, in multi ani odata sa o faca cineva, cand se va vedea la mare nevoie, inca si atunci cu frica si cu cutremur, descoperind lui Dumnezeu si cugetul si nevoia si asa i se poate ierta, ca intr-alt chip se strica si cu aceasta. Iata, v-am spus cine este cel ce simte cu cugetul si cine cu cuvantul. Deci, sa spunem acum si despre cel ce minte cu vietuirea sa.

 

         Acela, minte cu vietuirea sa, care altul este pe dinlauntru si altul pe dinafara; adica, cel ce fiind lacom, se arata a fi postitor; sau fiind asupritor, graieste despre milostenie si lauda milosardia; sau fiind mandru, fericeste smerenia. Si nu face aceasta vrand sa laude fapta cea buna: ca de ar grai cu acest fel de scop ar marturisi cu smerenie mai inainte neputinta lui, zicand: vai mie ticalosului, ca sunt lipsit de toata bunatatea. Si numai dupa ce-si va marturisi neputinta lui sa laude fapta cea buna; si nici ferindu-se sa nu sminteasca pe cineva, pentru aceea o lauda. Ca nu se cuvine sa zica: eu sunt pacatos si ticalos, pentru ce dar, sa smintesc si alt suflet, sa am si aceasta greutate? Ca de ar face asa, macar ca pacatuieste ascuns, cel putin la aratare s-ar vedea ca face bine, pentru ca nu sminteste pe altii. Ca a se osandi pe sine este o fapta a smereniei, si ati fi mila de fratele tai ca sa nu-l smintesti, este un semn de dragoste. Dar unul ca acesta nu lauda fapta cea buna cu vreun scop din aceste ce am zis, ci numai ca sa-si acopere rusinea. Fericeste numele faptei celei bune si graieste de dansa ca si cum si el ar fi asa, sau si de multe ori ca sa insele pe altul si sa-l strice. Ca nici o rautate sau eres, nici insusi diavolul nu poate sa amageasca pe cineva, de nu se va fatarnici ca are fapta buna. Precum zice Apostolul: ca si diavolul se preface inger luminat. Deci de se schimba stapanitorul, nu-i de mirare ca se vor preface si slugile lui. Asadar, mincinosul sau temandu-se de rusine ca sa nu se smereasca, sau, precum am zis, vrand sa insele pe cineva va sa-l strice, graieste de fapta cea buna si o lauda si se minuneaza de dansa, ca si cum si el ar fi asa si o stie. Acesta este cel ce minte cu vietuirea sa. Unul ca acesta nu este cum se vede, ci viclean. Altul se arata in fata, si altul este in ascuns. Toata vietuirea lui este fatarnica si mincinoasa.

 

         Iata dar, v-am spus despre minciuna ce este de la cel viclean. V-am grait si de adevar, cum ca este insusi Dumnezeu.

 

         Deci sa fugim de minciuna, fratilor, ca sa scapam de alcatuirea vicleanului si sa ne nevoim a castiga adevarul, ca sa ne unim cu Dumnezeu care a zis: Eu sunt Adevarul.

 

         Dumnul Dumnezeu sa ne invredniceasca adevarului sau; Caruia i se cade slava, puterea, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor,

Amin!

 

 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE