Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu,
cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut,
pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim!







Va invitam sa ascultati conferinta Parintelui Galeriu Creatia in viziunea pascala.aac (format aacPlus - 59,6MB - 173 minute, necesita ultima versiune de winamp)


ALE CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DOROTEI

Multe feluri de învățături către ucenicii săi, când s-a osebit de mânăstirea sa, după săvârșirea avvei Varsanufie.

 

CUVÂNTUL 3

 

PENTRU CONȘTIINȚĂ

 

 

 

         Dumnezeu când a făcut pe om a sădit întrânsul o dumnezeiască scânteie de luminare, ca un cuget mai călduros si ca un cuvânt povățuitor minții omenești, ca sa deosebească binele de rău. Aceasta este legea  cea fireasca, ce se numește conștiință. Așa Isaac săpa puțurile pe care le astupau filistenii; acestei legi supunându-se patriarhii si toți sfinții, înainte de a se fi dat legea cea scrisă au plăcut  lui Dumnezeu. Iar când s-a întunecat aceasta pentru păcatele neascultării, atunci ne-a trebuit legea cea scrisa, ne-au trebuit sfinții prooroci, ne-a trebuit însăși venirea Mântuitorului nostru Hristos, ca să o lumineze și să o învieze, ca să aprindă iarăși scânteia întunecată din nepăzirea poruncilor.

 

         Acum în mâna noastră stă, fie să oprim această conștiință, fie sa o lăsăm să strălucească și să ne lumineze de o vom asculta; pentru că de ne zice: fă aceasta și nu o ascultăm și de ne mai îndeamnă să nu o băgăm în seamă, ci o trecem cu vederea, o înecăm si nu mai poate să ne povățuiască din greutatea ce este asupra-ne. Că fiind lipsiți de luminarea ei, începem a vedea lucrurile toate întunecate, iar ea ajunge ca o apă tulbure in care nu-ți mai poți vedea fața, iar noi nemaisimțind ce ne învață ea, ajungem să credem ca nici nu o mai avem, ceea ce nu este cu putință, căci nu există cineva să nu o aibă, fiind lucru dumnezeiesc, precum am zis. Conștiința niciodată nu piere, ci pururi ne aduce aminte de ceea ce se cuvine sa facem, chiar dacă noi, nu o simțim, pentru că nu o băgam în seamă și o călcăm, precum am zis.

 

         Pentru aceasta proorocul plânge pe Efraim, zicând: a asuprit Efraim pe potrivnicul său și a călcat judecata! Împotrivitor numind conștiința. De aceea zice si la Evanghelie: caută de te împacă cu potrivnicul tău degrabă, cât ești cu el pe cale, ca să nu te dea judecății, că judecătorul dându-te pe mâinile slugilor, te va pune la închisoare, de unde, adevărul îți zic, nu vei ieși, până nu vei plăti și cel din urmă bănuț. Oare de ce numește conștiința împotrivitor? Pentru că se împotrivește voii noastre celei rele, ne mustră pentru ceea ce ni se cade să facem și nu facem, de aceea se numește împotrivitor și poruncește de asemenea zicând: caută de te împacă cu potrivnicul tău cât ești pe drum. Drumul, precum zice marele Vasile, este lumea aceasta.

 

         Să ne sârguim dar, o fraților, să ne împăcam cu conștiința, până suntem în această lume! Să nu o lăsăm să ne mustre cu ceva, ci să o ascultăm și la cel mai mic lucru, pentru ca să știți, de la cele mai mici lucruri, cu nebăgare de seama și cu călcarea, ajungi și la cele mari. Când va începe cineva a zice: Ce este de voi grăi acest cuvânt? Ce este de voi gusta această mâncare? Ce este de voi vedea acest lucru? Din ce este aceasta si din ce este aceea, ia obiceiul rău, ajungând să defaime si cele mai mari, si cele mai grele și calcă știința lui. Astfel, puțin cate puțin, sporind cu răutatea, se primejduiește și vine întru nesimțirea cea desăvârșită. Drept aceea, să luam aminte fraților, să nu defăimăm nici faptele cele mici, ca să nu se facă întru noi rea deprindere. Să luam aminte să păzim faptele cele mici până sunt ușurele, ca să nu se îngreueze; că si faptele bune ca și păcatele, încep de mici ca să se facă mari. De aceea ne poruncește Domnul să nu ne împotrivim conștiinței noastre, ci să ne împăcam cu ea, zicându-ne ca si cum ne-ar deștepta: vezi ce faci ticăloase, caută de te împacă cu pârâșul tău cât ești pe cale cu dânsul, arătându-ne si primejdia întru care ne poate aduce, zicând: ca să nu te dea judecății, iar judecătorul te va da slugilor și te vor pune în temniță, de unde adevărul îți zic, nu vei scăpa până ce nu vei plăti toată datoria. Conștiința, precum am zis, și acum ne mustră, ori la bine ori la rău și ne arată ce trebuie să facem și ce să nu facem. Dar tot ea ne va fi pârâș în veacul cel viitor. De aceea zice: ca să nu te dea judecătorului si celelalte.

 

         Paza conștiinței este de trei feluri: față de Dumnezeu, față de vecinul său și față de cele materialnice.

 

Față de Dumnezeu, nedefăimând poruncile Lui și a te păzi să nu faci nimic din cele ce nu te vede nimeni sau nu te oprește cineva a face și nici a face pe ascuns ceva împotriva, numai din conștiința ta față de Dumnezeu.

 

         Față de vecin o păzim când nici facem, nici grăim, nici cu chipul însemnăm, nici cu vederea pricinuim ceva din cele ce știm că scârbesc sau smintesc pe vecin, că și chipul și vederea de multe ori smintește pe vecin. Chiar și de cele ce știi că pot să dea bănuială că le faci înadins ca să pricinuiască sminteală și scârbă vecinului, să te păzești a le face. Aceasta este a păzi conștiința către vecin.

 

         Iar paza conștiinței față de cele materiale o avem când chiar lucrurile noastre nu le întrebuințăm rău, adică nu lăsam să se risipească ceva in zadar, nici să se cheltuiască în deșert și nici să se strice din nebăgare de seama, ci purtăm grijă de ele cu luare aminte ca sa le păstrăm și să le ferim; precum a zice de pildă: poate cineva să poarte cămașă nespălată două săptămâni, sau trei, sau și o lună, iar el o spală adesea și mai înainte de vreme; sau întinde haina sa la soare si nu mai poartă grijă să o ia, ci o arde soarele, și în loc să-i țină alte cinci luni sau și mai mult, se strică curând. De asemenea și la așternut. Cineva poate să-și împlinească trebuința și cu un acoperământ de rând, totuși nu se mulțumește, ci caută să aibă așternut mai bun; sau are vreun covoraș de lână și caută să-l schimbe ca să ia unul mai nou sau mai frumos; își poate împlini nevoia și cu un acoperământ cum s-ar întâmpla, dar nu se mulțumește cu acela, ci cere mai bun și se gâlcevește daca nu i se dă, începând a răbufni către fratele său și a zice: pentru ce cutare are aceasta si eu n-am? (unul ca acesta este departe de viețuirea călugărească). Tot așa și la bucate. Poate cineva trăi și cu puțină varză, cu legume sau puține măsline; totuși nu vrea, ci cere alte bucate mai dulci sau mai scumpe.

 

         Acestea toate și altele asemenea sunt împotriva păzirii conștiinței față de cele materialnice. De aceea părinții noștri zic că nu se cade călugărului a-și lăsa conștiința să-i fie mustrată de vreun lucru. Deci, fraților mei, să luam aminte pururi si să ne păzim de toate răutățile acestea, ca să nu cădem în primejdia ce ne-a spus-o Domnul nostru mai înainte, precum v-am arătat.

 

         Al cărui dar și mila sa ne învrednicească a asculta și păzi toate acestea, ca sa nu fie cuvintelor Părinților noștri spre osânda noastră. Căruia se cuvine slava și puterea în veci,

Amin!

 



  • Despre pacatul avortului si gravitatea lui
  • FATA ASCUNSA A PROSTITUTIEI LEGALIZATE